Ucraina si Romania in razboi strategic

Procesul de la Haga dintre Romania si Ucraina privind delimitarea platoului continental si zonele economice exclusive ale celor doua tari in Marea Neagra constituie doar o latura a razboiului diplomatic si strategic dintre Ucraina si Romania. Canalul Bastroe, prin care intreaga Uniune Europeana va fi fentata de fostul stat CSI pe cursul apelor Dunarii, constituie o alta latura. Astazi va prezentam un extras din monografia "INSULA SERPILOR" realizata de prof. dr. Padurean Dominut si care va fi prezentata pe larg in noua lucrare "AXA geopolitica a Marii Negre", coordonata de Victor Roncea si aflata in curs de aparitie.
Problemele Romaniei cu Ucraina
Este indiscutabil faptul ca dupa 1991 raporturile romano-ucrainene sunt grevate de numeroase si spinoase diferende. Din lunga lista a acestora amintim: "problema" sudului Basarabiei, nordului Bucovinei, tinutului Herta si Insulei Serpilor; situatia minoritatii romane din Ucraina; construirea de catre Ucraina (pe pamant istoric romanesc!) a canalului Dunare-Marea Neagra, denumit generic "Bastroe"; despagubirile pe care Romania trebuie sa le primeasca in urma investitiilor facute in combinatul de exploatare miniera Krivoi Rog, de la Dolinska; stabilirea pe teren a liniei de frontiera; delimitarea zonelor economice exclusive si a platoului continental al celor doua tari in Marea Neagra.
Ucraina, stat recent aparut (1991) pe harta politica a Europei, si-a arogat calitatea de "mostenitoare" a fostei Uniuni Sovietice, adjudecandu-si teritoriile romanesti smulse cu forta de fosta U.R.S.S. de la Romania. Nu s-a sinchisit de protestele Bucurestiului, nici de eventualele litigii. Kievul a privit teritoriile romanesti pe care le-a incorporat, in buna traditie sovietica, ca parti inseparabile ale noului stat ucrainean, deci ca o "succesiune legitima" de la fosta U.R.S.S.
Firesc ar fi fost ca toate aceste "probleme" sa-si fi gasit rezolvarea inca din 1991, in spiritul bunei vecinatati, prin respectarea drepturilor istorice si juridice ale Romaniei, a Tratatului de pace de la Paris (10 februarie 1947), a celorlalte documente juridice ce guverneaza viata internationala.
Din pacate nici una dintre asteptarile noastre legate de aceste chestiuni litigioase nu si-a gasit rezolvarea prin tratative, pe cale amiabila, in spiritul adevarului istoric.
In ciuda acestei situatii dezavantajoase pentru tara noastra, in ciuda inflexibilitatii si tergiversarilor la care partea ucraineana a apelat in mod constant, partea romana, de buna credinta, avand moral, istoric si juridic dreptatea de partea sa, a decis continuarea negocierilor cu Kievul in vederea gasirii unor solutii corecte.
Negocieri lungi si dese, dar lipsite de succese
Dupa 1997 negocierile bilaterale au continuat fara rezultate notabile, partea ucraineana demonstrand o totala inflexibilitate.
Cu fiecare runda de negocieri privind delimitarea zonelor economice exclusive si a platoului continental al celor doua tari in Marea Neagra, partea romana s-a convins de reaua credinta a Kievului, de faptul ca negocierile erau efectiv o pierdere de timp din cauza diferentelor esentiale de abordare intre cele doua parti cu privire la procesul de delimitare; in acest interval, concomitent cu tratativele, partea ucraineana a actionat in vederea schimbarii situatiei de fapt a Insulei Serpilor. Constienta ca, mai devreme sau mai tarziu, partea romana va fi silita sa inceteze aceste negocieri sterile si sa faca apel la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, partea ucraineana s-a straduit din rasputeri sa modifice situatia si statutul Insulei Serpilor, sa-si creeze argumente cu care sa combata cererile si punctele de vedere ale partii romane.
Remanentele politicii sovietice din timpul "razboiului rece" se fac inca simtite la unii dintre "succesorii" fostei U.R.S.S. Reactiile Ucrainei, "politica" acesteia in chestiunile legate de delimitarea zonelor economice exclusive si a platolui continental al celor doua tari in Marea Neagra, nu au fost deloc in consonanta cu tipul de politica ce se duce astazi in Europa, in cadrul NATO si a altor organisme europene.
Evident, interesele de moment si de perspectiva ale Ucrainei (eventuala aderare la NATO si UE) impune din partea acesteia mai multa deschidere spre un dialog real, transparenta, aplecare spre gasirea, impreuna, a unor solutii echitabile in toate chestiunile de interes reciproc. Partea romana si-a dovedit disponibilitatea in acest sens.
Pentru exemplificare, amintim ca intre 9-10 iulie 2004, la Yalta, s-a desfasurat o noua runda de negocieri romano-ucrainene, la care delegatia romana a fost condusa de Bogdan Aurescu, secretar de stat in MAE roman, iar delegatia ucraineana de Oleksandr Motsik, adjunct al ministrului ucrainean al Afecerilor Externe.
Ca si pana atunci, cu prilejul rundelor anterioare, desi s-au examinat unele dintre solutiile si metodele tehnice de delimitare, din cauza inflexibilitatii partii ucrainene nu s-a ajuns la o solutie comuna in vederea incheierii unui acord privind delimitarea zonei economice exclusive si a platoului continental al celor doua tari in Marea Neagra. (...)
Controversele juridice aflate la baza procesului de la Haga
La 2 iunie 1997, intre Romania si Ucraina au fost semnate doua documente: Tratatul cu privire la relatiile de buna vecinatate si cooperare dintre Romania si Ucraina (Tratatul politic de baza), respectiv Acordul conex Tratatului politic de baza (incheiat prin schimb de scrisori intre ministrii Afacerilor Externe din cele doua tari).
Cele doua documente contin prevederi referitoare, printre altele, la obligatia partilor de a incheia un Tratat privind regimul frontierei de stat si un Acord pentru delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra.
Totodata, Acordul conex contine o serie de principii in functie de care cele doua parti au convenit sa realizeze delimitarea. In cursul anului 1998, a inceput negocierea, in paralel, a documentelor mai sus mentionate.
Textul tratatului privind regimul frontierei de stat romano-ucrainene a fost convenit la sfarsitul celei de-a 19-a runde de negocieri bilaterale, documentul fiind, ulterior, semnat la Cernauti, la 17 iunie 2003, de catre presedintii Ion Iliescu si Leonid Kucima, intrand in vigoare in urma schimbului instrumentelor de ratificare, realizat la Mamaia - cu prilejul Summitului Central European -, la data de 27 mai 2004.
Cat priveste Acordul privind delimitarea platoului continental si a zonelor economice exclusive ale Romaniei si Ucrainei in Marea Neagra, acesta nu a fost, pana in prezent, convenit, din cauza diferentelor esentiale de abordare intre cele doua parti cu privire la procesul de delimitare.
Aspectele cu privire la care pozitiile partilor raman divergente au in vedere, pe de o parte, metoda de delimitare (localizarea punctului de unde ar trebui sa inceapa delimitarea) si, pe de alta parte, chestiunea determinarii tarmurilor relevante pentru delimitare (statutul Insulei Serpilor avand aici un rol decisiv).
In ceea ce priveste metoda de delimitare, partea romana pledeaza pentru respectarea dreptului international, practicii si jurisprudentei in materie (metodele propuse de partea romana s-au inspirat din jurisprudenta C.I.J. si din spetele solutionate de aceasta: Danemarca versus Norvegia -1993, Canada versus SUA -1998, Bahrein versus Qatar - 2001, Camerun versus Nigeria -2002), metoda folosita de majoritatea acordurilor bilaterale incheiate in acest domeniu si cunoscuta sub denumirea de "echidistanta/circumstante speciale"
Astfel, in viziunea partii romane, procesul de delimitare presupune respectarea urmatoarelor etape:
- determinarea tarmurilor relevante pentru delimitare;
- stabilirea unei linii de delimitare provizorii, echidistanta fata de tarmurile relevante;
- identificarea eventualelor circumstante speciale ale zonei supuse delimitarii;
- corectarea liniei de echidistanta provizorii, tinandu-se seama de circumstantele speciale, si stabilirea unei linii finale de delimitare, astfel incat sa se ajunga la un rezultat echitabil;
Totodata, in viziunea partii romane ar fi profund inechitabil ca doua nedreptati (1948 - anexarea insulei de catre URSS si 1949 - fixarea unilaterala a limitei apelor sale teritoriale la 12 Mm), vechi de peste o jumatate de secol, comise intr-o perioada cand Romania se afla sub ocupatie militara sovietica, sa devina baza juridica pentru comiterea unei inechitati si mai mari.
La randul ei, partea ucraineana promoveaza o metoda de delimitare nemaiintalnita in practica instantelor internationale sau in acordurile de delimitare incheiate pana in prezent de diverse state, care ar conduce la rezultate profund inechitabile pentru Romania.
Felul in care cele doua parti se raporteaza la prezenta Insulei Serpilor in aria de delimitat are legatura directa cu pozitia fiecareia dintre ele cu privire la tarmurile in functie de care ar urma sa se realizeze delimitarea.
De la Malta la "Zmeinii Ostrov"
Partea romana considera ca, datorita caracteristicilor sale naturale, Insula Serpilor (Zmeinii Ostrov - cum ii spun ucrainenii) trebuie incadrata in categoria stancilor, fiindu-i aplicabil regimul juridic stabilit in art.121 ("Regimul insulelor") paragraful 3 din Conventia de la Montego Bay. Conform articolului mentionat al Conventiei - la care atat Romania, cat si Ucraina sunt parti -, stancile, care nu permit locuirea umana, neavand resursele naturale necesare pentru aceasta, si care nu pot sustine o viata economica proprie, nu au dreptul la zona economica exclusiva sau platou continental, avand insa dreptul la mare teritoriala in limita a 12 Mm. Niciodata CIJ, atunci cand a judecat litigii privind delimitari maritime, nu a tinut seama de existenta unor insulite, chiar si cand acestea aveau viata economica proprie si erau locuite. Este cazul, de exemplu, al insulelor italiene Lampedusa, Linosa si Pantelleria din Marea Mediterana. Cand Curtea de la Haga a trasat linia de delimitare intre Italia si Tunisia nu a acordat platou continental acestor insule, ci doar mare teritoriala. La fel a procedat si Curtea de arbitraj care a ignorat insulele anglo-normande aflate in apropierea tarmului francez atunci cand a stabilit linia de delimitare intre Franta si Marea Britanie. Este de remarcat ca aceste insule au o suprafata de 195 km si o populatie de 130.000 de locuitori. Nici in cazul delimitarii dintre Malta si Libia Curtea de la Haga nu a tinut seama de insulita malteza Filfa atunci cand a trasat linia de delimitare a platoului continental intre cele doua state. Iar aceasta linie de delimitare nu a fost o linie mediana, ci a fost mult deplasata spre Malta, Curtea considerand ca insulele malteze apar ca un "accident relativ modest intr-o mare semiinchisa". Daca Insula Malta, stat independent, a fost considerata de Curtea de la Haga drept un accident geologic relativ modest, ce sa mai spunem de Insula Serpilor (cca.17 ha)!?
Avand in vedere caracteristicile naturale ale Insulei Serpilor, partea romana considera ca aceasta este o stanca (in majoritatea tratatelor occidentale de limba engleza sau franceza, apare sub denumirea de "stanca"!), in sensul articolului mentionat. Prin urmare, este necesar ca delimitarea spatiilor maritime intre cele doua state sa se realizeze pornind de la aceasta premisa, intre tarmurile continentale ale Romaniei, respectiv, Ucrainei.
Daca C.I.J. ne va da dreptate si va consfinti in plan juridic international faptul ca este vorba de o stanca, atunci delimitarea ne-ar avantaja, iar zona cu hidrocarburi, gaz metan s.a. - adevarata "miza" a diferendului cu Ucraina! -, ar trece in teritoriul ce va fi controlat de Romania.

---

Despre autor: