Potrivit unor surse din cadrul formatiunii democrate, in textul aceleiasi rezolutii ar putea fi inclus si un avertisment la adresa PNL, in care cei 700 de membri ai Consiliului National de Coordonare al PD le vor cere liberalilor sa isi rezolve probl
Potrivit unor surse din cadrul formatiunii democrate, in textul aceleiasi rezolutii ar putea fi inclus si un avertisment la adresa PNL, in care cei 700 de membri ai Consiliului National de Coordonare al PD le vor cere liberalilor sa isi rezolve problemele interne, care afecteaza actul de guvernare si stabilitatea politica a Romaniei. De altfel, ministrul democrat al Transporturilor, Radu Berceanu, a aratat ieri ca PD va colabora fara rezerve cu PLD intrucat aceasta formatiune politica este compusa din oameni care au sustinut formarea Aliantei D.A. "Cand va fi format acest partid, si sunt convins ca va fi format repede, PD va colabora foarte strans cu membrii acestuia. In acest partid se regasesc o parte a celor cu care noi am facut Alianta D.A. in anul 2004 si chiar sunt cei care au dorit Alianta. In actualul PNL sunt foarte multi care nu au dorit Alianta cu PD, atunci cand ea s-a format", a explicat Berceanu. Cu toate acestea, democratul a sustinut ca PD nu aplica un tratament preferential PLD si ca "iubeste" in egala masura cele doua partide. "Noi ii iubim pe toti si cu ei mergem mai departe si nu avem de ce sa aplicam un tratament preferential, uneia sau alteia din grupari. Pentru noi, liberalii sunt ca o familie foarte apropiata, dar in care sotii s-au despartit. Noi tinem la fel de mult la cei doi soti", a continuat ministrul democrat. La randul sau, Emil Boc a declarat in urma cu doua zile ca PD va colabora cu reprezentantii noului partid anuntat de Theodor Stolojan, pentru asigurarea unei stabilitati politice si guvernamentale si pentru conservarea electoratului Aliantei D.A.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.