Opinii in contrasensRuina unui mit

Scandalul din jurul Institutului Cultural Roman nu este de trecut cu vederea, pentru ca ne indica ce pot si ce nu pot cei ce s-au asezat abuziv in fotoliile de favoare ale salonului literar al culturii romane. Dupa reclama care i se face in tara, Andrei Plesu ar trebui sa rupa gura Parisului prin forta talentului si a viziunilor sale, nu propulsat pe usa din dos a spatiului cultural de la celalalt capat al Europei, cu sume de la buget, deduse din banii contribuabilului roman. Asa, contra cost, orice grafoman isi poate tipari maculatura in Occident, unde exista si edituri care traiesc din exploatarea dorintei imperioase de notorietate a veleitarilor. Din nefericire, iata, tiparirea in regim de brosura a unei colectii de baliverne ale lui Andrei Plesu ne costa in jur de 100 000 euro. Avand in vedere ca aceasta brosura nici macar nu are sanse prea mari sa se vanda, ajungand in cele din urma in debaralele reprezentantei diplomatice romanesti din capitala Frantei, cheltuiala ni se pare cam nesabuita. Iar actiunea in sine frizeaza frauda.
In afara de asta, scandalul in speta ne indeamna sa meditam asupra modalitatilor prin care cultura romana se poate promova in strainatate. Daca lucrurile isi dezvaluie o asemenea fata, nu intelegem de ce mai era nevoie de un Institut Cultural Roman si de ce n-am optat de la bun inceput pentru o simpla agentie de plati, incadrata cu un contabil si cu doi-trei alergatori de colo colo. Si, mai ales, se cuvine sa meditam asupra obiceiului asa-ziselor elite ale natiunii de a se lasa pe tanjala, socotind ca totul li se cuvine si ca editurile pariziene, in frunte cu Gallimard, ar trebui sa le acorde toate omagiile din oficiu. Ele fiind mari de cand erau mici, de cand nu aveau opera si asteptau sa le decreteze Gabriel Liiceanu drept geniale.
Nu ne sta in fire sa potopim omenirea cu sfaturi si indicatii mai mult sau mai putin pretioase, dar nu aceasta e calea pe care se poate promova o literatura in cele strainatati. Cunoasterea indeaproape a climatului cultural in care cauti afirmarea ramane esentiala si la o asemenea cunoastere trebuie sa ajungi personal. Daca nu te-ai frecat de redactiile si editurile de pe Sena sau de pe Tamisa, daca nu ti-ai creat nici un punct de sprijin in cercuri intelectuale carora vrei sa le trezesti interesul, Horia Roman Patapievici poate vagabonda prin apusul european cu sarsanale intregi de dolari sau de euro si totul va fi degeaba. In afara de asta, nu intereseaza pe nimeni angoasele sau starile de extaz de pe Dambovita. Daca nu sunt racordate la stari de spirit comune intregului continent si daca nu transporti in strainatate si ceva din ce o doare pe ea, n-ai facut nici o branza. Numai ca Institutul Cultural de la Bucuresti a adoptat o altfel de strategie, in consens cu tot ceea ce se intampla aici de aproape doua decenii: bagatul mainilor adanc in buget, daca se poate pana la umeri, le rezolva pe toate.
Oricum, Horia Roman Patapievici nu i-a adus lui Andrei Plesu nici un fel de serviciu, cand a decis ca acesta sa fie primul mare tradus al literaturii noastre postrevolutionare. Toata lumea era la curent cu faptul ca fara Andrei Plesu numitul Horia Roman Patapievici nu ar fi fost ce este acum. Si, in general, nu ar fi fost nimic. De unde se deduce un troc, un schimb de servicii si de favoruri departe de a fi onest. Implicit, trimiterile lui Gabriel Liiceanu la calitatea unui pretins reper moral raman fara obiect. Mai mult, dupa ce opinia publica a aflat ca Andrei Plesu nu poate fi promovat in strainatate decat daca se scot niste bani din teschereaua bugetului, se prabuseste un mit. Opinia publica romaneasca nu este atat de naiva incat sa nu realizeze ca tot ce s-a spus si se mai spune in tara despre Andrei Plesu nu are nici un fel de valoare in Occident. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un fabricat pentru uz intern si local, incapabil sa reziste la confruntarea cu alte culturi. Si mai neted vorbind, este vorba despre o inventie lipsita de perspectiva de a ne fi cu ceva de folos.
In ceea ce ne priveste, aceasta afacere de coruptie in toata regula ne lasa mai mult decat reci. Asistam de decenii la geneza si dezvoltarea ei subminata de un ridicol vadit si am preferat totdeauna sa ne vedem de ale noastre, ignorand un spectacol de prost augur si mai ales de prost gust. Insa asta nu ne impiedeca sa tragem un semnal de alarma. S-ar cuveni ca macar tanara generatie de oameni de litere sa nu se lase invadata de resemnare, sa inteleaga unde ne-a dus si ne duce enclavizarea culturii romane, prin constituirea unei gasti literare acaparatoare de beneficii si de onoruri, in capul careia ii regasim totdeauna pe Gabriel Liiceanu, pe Andrei Plesu si pe Horia Roman Patapievici. Prin imprudenta sa, Horia Roman Patapievici a scos la lumina ceea ce pana astazi multi nu au vrut sau nu au fost capabili sa vada.

---

Despre autor: