Fostul ministru rus de Externe, Igor Ivanov, nota in "Washington Quarterly" (vol. 24. nr. 3, p. 7) urmatoarele: "Nici sistemul politic actual, nici frontierele si nici zona geopolitica inconjuratoare nu au un precedent in istoria Rusiei. Federatia Rusa este un stat nou, care functioneaza intr-un sistem radical schimbat al relatiilor internationale."
Colapsul blocului sovietic din Europa Centrala si de Est constituie, probabil, cea mai ampla ruptura din istoria moderna. Sistemul bi-polar al razboiului rece a fost inlocuit subit de o realitate geopolitica complet noua si volatila, marcata de hegemonia americana (din anii '90) si declinul vizibil al statului rus din epoca Eltin. Odata cu Putin, Moscova si-a reafirmat ambitiile de superputere, generand astfel multiple tensiuni intr-o lume practic noua. In aceasta lume noua, care este rolul Rusiei? Ce obiective isi propune si prin ce mijloace le-ar putea atinge? La aceste intrebari (pe cat de dificile, pe atat de urgente) trebuie sa raspunda geopolitica, "stiinta burgheza" si "profund reactionara" infierata timp de decenii in marea capitala a comunismului. Institutele de studii strategice, revistele, cursurile si conferintele pe teme geopolitice au inceput, subit, sa prolifereze in Rusia precum ciupercile dupa ploaie. S-au cristalizat, deja, principalele scoli de gandire - care au influentat puternic, intr-o epoca sau alta, politicile Kremlinului.
Principala preocupare a geopoliticii ruse: "vecinatatea apropiata"
Pornind de la noile realitati geopolitice, politica externa rusa a inregistrat in ultimii ani o serie de modificari fundamentale. Presedintele Putin a inteles ca, pe langa armamentul performant, Rusia mai are doua atu-uri strategice: petrolul si gazele naturale. Ambitia lui Putin este sa transforme "Gazprom" in cea mai mare companie mondiala in domeniu, concentrand controlul asupra celor mai importante sectoare ale economiei. Petrolul si gazele naturale au devenit instrumentele magice ale noii influente strategice ale Rusiei, care au plasat-o in centrul puterii mondiale.
Rusia si-a focalizat atentia, mai ales in ultimii doi ani, asupra "vecinatatilor apropiate" (fostele republici sovietice), unde se afla intr-o concurenta dura cu supraputerea americana, infiltrata prin NATO (in Europa) si prin bazele SUA, in Asia Centrala. Moscova a observat ca - dincolo de perdelele de fum portocaliu din spatiul ex-sovietic - in tari ca Georgia si Ucraina puterea a fost acaparata de grupari de interese, aflate in conjunctie cu unele grupuri occidentale.
Kremlinul a invatat repede "lectia ucraineana". Si a inteles ca are doar doua metode de contra-atac: manipularea unor clanuri mafiote impotriva altora si politica energetica. Rusia a mai observat ca interesele sale sunt mult mai usor de atins, speculand divergentele economice si politice tot mai mari dintre Uniunea Europeana si Statele Unite. De pilda, in cazul Ucrainei (vecinatate apropiata), SUA incurajeaza intrarea Ucrainei in NATO, in timp ce UE refuza sa o accepte prea curand, in structurile sale.
Belarus si Kazahstan sunt interesate in stabilirea unei "zone economice unficate" cu Rusia. Alte tari - considerate tot din "vecinatatea apropiata" (Armenia, Kargastan, Tadjikistan, Uzbekistan) au manifestat interes pentru investitiile ruse, si doresc ca piata rusa sa se deschida produselor lor, cel putin in aceeasi masura ca cea a produselor occidentale.
Toate aceste tendinte, plus politica energetica a Moscovei, au facut ca "vecinatatea apropiata" sa devina preocuparea principala a geopoliticii Rusiei post-sovietice, aflata in pozitia de arbitru in acest spatiu al concurentei dintre SUA si UE dupa destramarea Uniunii Sovietice.
Trauma destramarii URSS si renasterea gandirii geopolitice in Rusia
Pentru rusi, destramarea brusca a URSS, in decembrie 1991 (cu tot ce a urmat, pana la criza rublei din 1998 - care a lasat pe drumuri milioane de oameni) este cu siguranta evenimentul cel mai important al generatiei actuale. Disparitia imperiului sovietic (care parea o culme a stabilitatii) si vidul politic care a urmat au determinat aparitia a patru tipuri de conflicte cu valente geopolitice in cadrul fostei URSS.
Primul tip de conflict - cel etnic - s-a manifestat plenar mai ales in Caucaz, Moldova, Tadjikistan si Cecenia, unde a degenerat in adevarate "razboaie".
Al doilea tip de conflict post-sovietic a fost cel determinat de lupta pentru controlul resurselor energetice si economice. Acest gen de conflict s-a dezvoltat in primul rand in spatiul Marii Negre, acolo unde Statele Unite au intervenit din plin.
Al treilea tip de conflict este legat de incalcarea flagranta a drepturilor omului si s-a manifestat mai ales in republicile ex-sovietice in care conducatorii au continuat sa exercite o putere dictatoriala. Represiunea contra pluralismului politic si religioas a creat tensiuni enorme in Azerbaidjan, Kazahstan si Uzbekistan, precum si amenintari cu instabilitatea si actiunile de tip terorist in Asia Centrala si Caucaz.
In sfarsit, al patrulea tip de conflict este legat de granitele cu tarile din afara spatiului sovietic, granite penetrate de imigrantii ilegali sau de traficantii de droguri. Asa cum se intampla, de pilda, la frontiera sino-rusa, sau ruso-afgana, ca sa dam doar doua exemple.
Geopolitica nu trebuie, insa, vazuta ca o disciplina care studiaza, primordial, influenta factorului geografic asupra locului unei tari in lume, ajutand-o sa-si promoveze strict interesele proprii. Desi atat in Occident, cat si in Rusia, persista inca acest tip invechit de abordare, el este in general considerat perimat. Pentru ca lipseste geopolitica de dimensiunea sa creatoare: aceea care modeleaza spatiul politic in functie de interesele anumitor grupuri umane mai mari (vezi Klaus Dodds, "Geopolitics in a Changing World", Londra Hall, 2000). Proiectele nascute de vechea geopolitica nu contribuie la o ordine mondiala. Ci sunt creatoare, dimpotriva, de tensiuni, confruntari si chiar razboaie in toata regula.
Noua geopolitica incearca sa construiasca un spatiu politic dincolo de granitele de tip westphalian. Incearca sa depaseasca faza "mitologiilor" nationale privind crearea unui popor sau altul; sau obsesia frontierelor - vazute, exclusiv, in termenii dominarii unui stat de catre altul. Noua geopolitica se ocupa mai mult cu "harti ale mintii" decat cu "harti ale statelor" (vezi Otuathail, Dalby - "Rethinking Geopolitics", Londra, Routledge, 1998).
Prin acest punct de vedere, noua geopolitica a Rusiei are cateva scoli de gandire, care merita mentionate, fie si in treacat. Pentru a intelege mai bine politica externa a pragmaticului Vladimir Putin.
Scolile de gandire geopolitica rusa
Cele mai semnificative curente din geopolitica Rusiei - si mai influente in sferele puterii - sunt reprezentate de Alexander Dugin, Dimitri Trenin, Ghenadi Ziuganov, Kamaludin Gagiev, Vladimir Kolosov, Nikolai Mironenko si Nikolai Nartov. Ultimii patru citati sunt academicieni, cu un public mult mai restrans si mai select. Mult mai cunoscuti sunt, insa, "mogulii" Dugin, Trenin si Ziuganov, ale caror conceptii geopolitice (extrem de diferite) le vom trece in revista in cele ce urmeaza.
Alexander Dugin a intrat in atentia opiniei publice ruse la inceputul anilor '90 si este cunoscut drept cel mai reprezentativ lider al curentului conservator din gandirea "expansionista" a Rusiei. Conduce miscarea conservatoare "Eurasia". A servit in calitate de consilier al liderului comunist Ghenadi Seleznev.
Dimitri Trenin este co-director pentru programele de politica externa la "Carnegie Center" de la Moscova. Centrul apartine lui "Carnegie Endowment for International Peace", proeminenta organizatie americana, de orientare liberala.
Ghenadi Ziuganov - o figura foarte cunoscuta in Federatia Rusa - este liderul "Partidului Comunist", care constituie cel mai mare grup de opozitie din Duma.
Vom schita, asadar, conceptiile celor trei asa cum se reflecta ele in operele de geopolitica cele mai reprezentative.
Lucrarea lui Alexander Dugin - "The Essentials of Geopolitics" - are peste 900 de pagini si reprezinta "Biblia" expansionismului modern rus. In schimb, cartea lui Ghenadi Ziuganov - "The Geography of Victory" - ca si in buna masura cea a lui Nikolai Nartov ("Geopolitiks") se subsumeaza asa-numitei scoli de gandire "civilizationiste". Cartea lui Dimitri Trenin - "The End of Eurasia" - este, in cea mai mare parte, un raspuns dat proiectelor geopolitice ruse de tip conservator si expansionist.
Fiecare din cei trei autori sunt vadit preocupati de viitorul geopolitic al Eurasiei si de rolul Rusiei in aceasta zona de "vecinatate apropiata". Fiecare are insa un alt tip de analiza si propune alte solutii. Cei trei iau in calcul cele patru tipuri de conflicte post-sovietice amintite mai sus - "conflictul etnic" (Caucaz, Moldova, Tadjikistan, Cecenia), "conflictul energetic" (zona Marii Caspice), "conflictul cu dictatorii sovietici si amenintarile teroriste" (Asia Centrala), "conflictele de granita" (Afganistan, Tadjikistan etc.) - fata de care discuta optiunile strategice ale Rusiei si politica eurasiatica a Moscovei.
Alexander Dugin: expansionismul eurasiatic
Monumentala lucrare "The Essentials of Geopolitics. Thinking spatially" (Moscova, Arktogeia Centre, 2000, 925 de pagini) l-a propulsat pe Alexander Dugin drept principalul avocat al expansionismului Rusiei post-sovietice. Pentru Dugin, centrul lumii este Eurasia, zona pe care o defineste - exact ca Zbigniew Brzezinki - ca fiind formata din Europa, Asia si Orientul Mijlociu. Este interesant ca Dugin se intalneste in definirea unor concepte geopolitice cu neoconservatorii americani (grupul PNAC), pe care, evident, ii combate. Daca Eurasia este centrul lumii, Rusia trebuie sa fie - in conceptia lui Dugin - centrul Eurasiei. Lucrarea sa reintroduce unele teme ale geopoliticii clasice, in contextul Rusiei post-sovietice. La sfarsitul secolului XIX, si inceputul secolului XX, autori ca Halford Makinder si Klaus Haushofer au exprimat o serie de teorii privind spatiul politic-geografic, pe care Dugin le reia. Asa cum este teoria potrivit careia cel care va stapani Eurasia, va stapani practic, intreaga lume. Potrivit lui Dugin, toate marile puteri au avut ambitia de a domina Eurasia, fara alta concurenta (SUA constituie doar exemplul cel mai recent). Dupa Dugin, Rusia - ca pozitie geografica, experienta in zona si resurse - este cea mai indreptatita sa participe la aceasta competitie pentru putere cu SUA. "Numai o integrare continentala a Eurasiei, cu Rusia in centrul ei, poate garanta tuturor popoarelor si statelor o securitate autentica si suveranitatea" - noteaza Dugin. El sustine ca "noul imperiu" trebuie sa fie "unul eurasiatic, pentru a domina acest spatiu vast, ca ulterior sa domine lumea intreaga".
Dugin este convins ca viitorul va mentine o "bipolaritate" mondiala. Aceasta "bipolaritate" va fi data de competitia intre "statele continentale" si "statele-maritime". Dugin considera drept "state continentale" - si deci aliati firesti - Rusia, Germania, Franta, Iranul si in oarecare masura, chiar Japonia. In timp ce "statele maritime" ar fi SUA si Marea Britanie. Mai mult decat orice scoala de gandire geopolitica rusa, scoala "expansionismului", reprezentata de Alexander Dugin, pare ghidata de teoriile traditionale ale lui Haushofer si Makinder.
De o parte avem statele eurasiatice", de cealalata parte statele "atlantice". Cum ar putea Rusia actuala sa domine vastul spatiu eurasiatic? Si sa dea astfel batalia pe trei "fronturi": Europa, Asia (mai ales Asia Centrala) si Orientul Mijlociu? Dugin considera ca Rusia post-sovietica are nevoie de un nou tip de reforme interne, precum si de faurirea unor aliante noi. Pe plan intern, Dugin propune ca, in jurul ortodoxismului, prin reforme, Rusia sa creeze un stat multi-etnic si multi-religios. Pe plan extern, el propune aliante cu Germania, Iran si Japonia.
Dulgin are in vedere, astfel, crearea a trei proiecte speciale: pan-european (Germania), pan-arab (Iran) si pan-asiatic (Japonia). Este de remarcat ca autorul considera China drept un adversar si competitor pentru Eurasia, si propune o serie de masuri prin care Beijingul sa fie slabit in viitor.
In final, Dugin vede Rusia drept un "imperiu" care va domina cateva alte imperii. Si anume: Imperiul european, organizat in jurul Germaniei si a "Mitteleuropa"; Imperiul pacific, organizat in jurul Japoniei; precum si Imperiul Asiei Centrale, organizat in jurul Iranului.
Politica externa actuala a lui Vladimir Putin pare sa fie inspirata in mare masura din teoriile expansioniste ale lui Alexander Dugin. Daca ne gandim la relatia speciala a Rusiei cu Germania, careia ii furnizeaza circa 70% din necesarul energetic; la protectia pe care Kremlinul o acorda Iranului (inclusiv la sutele de fizicieni atomisti rusi care lucreaza pentru regimul de la Teheran); si la dialogul cu Japonia, din ultima vreme.
Alexander Dugin si curentul geopolitic al "euroasianistilor" pare cel care se potriveste cel mai bine acum Rusiei lui Putin si marilor sale ambitii globaliste.
Dimitri Trenin: Rusia sa accepte dominatia occidentala in Eurasia
Daca Alexandr Dugin este exponentul scolii geopolitice ruse denumita a "expansionismului", Dimitri Trenin ilustreaza, dimpotriva, curentul "pro-occidental". Lucrarea lui Trenin - "The End of Eurasia: Russia on the Border Between Geopolitics and Globalization" ("Sfarsitul Eurasiei: Rusia inte geopolitica si globalizare") - incearca sa formuleze un raspuns liberal (si pro-occidental) la curentul viguros al "expansionistilor".
"The End of Eurasia" (Moscow, Carnegie Moscow Center, 2001, 338 pagini) se situeaza in descendenta filosofica a unor geopoliticieni americani si britanici ca Richard Pipes, Colin Gray, Paul Kennedy, Henry Kissinger sau Zbigniew Brzezinski. Teza lui Trenin - co-director la "Carnegie Center" din Moscova - este ca rolul Rusiei in spatiul euroasiatic istoric s-a incheiat. Rusia trebuie sa isi dezvolte acum o identitate pur europeana, in rand cu tarile occidentale. Alternativa la "occidentalizare" fiind destramarea treptata a statului rus. Trenin descrie identitatea rusa ca fiind la mijlocul drumului intre imperativele globalizarii si aspiratiile nostalgice dupa Eurasia.
Pentru a capata o identitate europeana, Rusia trebuie - in conceptia lui Trenin - sa procedeze la o serie intreaga de "ajustari" ale politicii sale interne si, mai ales, externe. Ajustari diferentiate in functie de zonele geopolitice.
In sud, Rusia trebuie sa participe la o opera de "stabilitate", prin reconstructia Ceceniei, la impartirea puterii in Dagestan, si sa initieze un amplu program economic.
In Asia Centrala, in schimb, Trenin considera drept prioritara securitatea militara a Rusiei, mai degraba decat stabilitatea politica. Autorul defineste un "perimetru de securitate" al Rusiei, indispensabil in fata amenintarilor islamiste, care vin mai ales din Afganistan.
In Orientul Indepartat al Rusiei, Trenin considera ca solutia consta in valorificarea enormelor resurse - mai ales energetice - pe fondul modernizarii exploatarii intr-o regiune pe cat de vasta, pe atat de inapoiata. Mare parte din "End of Eurasia" se ocupa de aceste "ajustari" numite de Trenin "fatadele" Rusiei.
Axioma doctrinei lui Trenin este, asadar, retragerea Rusiei din rolul de lider, "ajustarea" politicii sale si recunoasterea rolului preponderent al Statelor Unite in Eurasia. Pentru care pledeaza, inca din 1997, Zbigniew Brzezinski. Trenin sustine ca Rusia trebuie sa recunoasca aceasta "realitatea dura", daca doreste sa mai aiba un viitor. Si sa se concentreze asupra rezolvarii diferitelor probleme locale etnice, economice, politice sau teritoriale. Fara sa mai viseze sa joace un rol in Eurasia. Pentru ca acest rol nu mai exista practic.
Pentru a sintetiza conceptia geopolitica a lui Dimitri Trenin, trebuie spus ca acesta pare sa aiba legatura mai mult cu "epoca Eltin", decat cu cea a lui Putin. Rusia, dupa Trenin, ar trebui sa accepte un rol global mai mic, sa continue politica de "retragere" din fata colosului american, si sa incerce sa se integreze in spatiul occidental. Daca vrea sa supravietuiasca.
Dupa trei secole de "expansionism" si "imperialism" - sustine Trenin - a intervenit inevitabilul declin al "imperiului". Care nu se mai poate salva de la totala dezintegrare decat faurindu-si o alta identitate. Asa cum a reusit, secolul trecut, Marea Britanie, fost mare imperiu colonial. Un exemplu care trebuie urmat si de Rusia, crede Trenin.
Ghenadi Ziuganov: "Moscova, a treia Roma"
Ghenadi Ziuganov cu "The Geography of Victory. Introduction to Russiaís Geopolitics" (dar si cu "My Russia", din 1997), publicata in 1999, editorul necunoscut, 319 pagini - ilustreaza cel mai bine scoala geopolitica a "civilizationistilor" rusi. Din care face parte si Nikolai Nartov ("Geopolitika", Moscow, Iuniti, 1999, 360 pagini).
Pentru Ziuganov - liderul "Partidului Comunist" din Rusia - statul rus trebuie sa ramana un imperiu, in cadrul fostelor granite ale URSS. Rusia, ca civilizatie eurasiatica, nu trebuie - sub nici un motiv - sa se amestece cu civilizatia occidentala. Este interesant ca un lider comunist de la Moscova - cu o mare popularitate printre rusi - ajunge la aceeasi concluzie ca si filosoful neoconservatorilor americani, Samuel Huntington. In "The Geography of Victory", Ziuganov in citeaza pe Huntington afirmand ca "un conflict major al lumii viitoare va fi mai degraba unul al civilizatiilor, decat unul economic ori ideologic".
Dupa Ziuganov, Rusia are misiunea de a garanta echilibrul si stabilitatea geopolitica mondiala, amenintate de ambitiile occidentale. Disolutia imperiului sovietic nu-i da pace lui Ziuganov. El insista ca URSS a fost o forma geopolitica "naturala" a Rusiei "istorice". In timp ce actualele granite ruse sunt "artificiale", impuse de Occident prin actiuni subversive.
Ziuganov este influentat, in mare masura, de teoriile unor autori rusi mai vechi, ca Nikolai Danielevski, Konstantin Leontiev, Patr Savitski si Nikolai Gumilev. De la Danielevski, Ziuganov a preluat ideea ca Europa si Rusia constituie doua civilizatii diferite, fapt care "provoaca o alienare (instrainare) a Europei de Rusia". De la Leontiev, ideea ca Rusia este un amestec unic de grupuri etnice, care au in comun misiunea de a "pacifica" spatiul Eurasiei. De la Savitski si Gumilev, teoria ca Rusia - fiind o civilizatie unica, diferita de Europa, cu o locatie unica - trebuie sa ramana distanta fata de civilizatia occidentala, pentru a-si putea pastra identitatea. Ziuganov insista ca Rusia are doua misiuni civilizatoare: sa-si defineasca o "autarhie politico-economica" si sa constituie "Spatiul Larg", in granitele sale naturale, prin care sa asigure popoarelor o totala securitate.
De la Filofei - "Moscova este a treia Roma" - la Brejnev (suveranitatea limitata), Ziuganov crede ca orice doctrina geopolitica privind Rusia trebuie sa raspunda celor doua scopuri mai sus expuse.
O alta dimensiune a filosofiei geopolitice a lui Ghenadi Ziuganov este accentul pus pe suprematia militara a Rusiei. Ziuganov crede ca doar capacitatea militara a Rusiei ii va putea prezerva prezenta in Eurasia, permitandu-i sa reorganizeze zona conform intereselor si scopurilor sale strategice. Ziuganov crede ca doar revenirea statelor din "vecinatatea apropiata" (republicile ex-sovietice) in cadrul unei federatii ruse, care sa aiba granitele fostei URSS, acestea se vor putea apara impotriva actiunilor destabilizatoare ale Vestului. El propune diverse aliante cu state asiatice sau musulmane, pentru a contrabalansa actiunile occidentale in Eurasia.
Renasterea gandirii geopolitice reprezinta unul dintre cele mai interesante fenomene din Rusia post-sovietica. "Liberalii", "expansionistii", "civilizationistii", "scoala geo-economica" si "scoala stabilitatii" formeaza cele mai reprezentative scoli geopolitice de la Moscova, influentand atat discursul public, cat si deciziile strategice ale Kremlinului.