Cronica TVFOTBAL PIEPTANAT

Fotbalul, in special si sportul, in general, sunt doua fenomene sociale dezvoltate in secolul XX, mai abitir in anii premergatori si urmatori celui d-al Doilea Macel Mondial. Am mai spus-o, sportul rege - etichetat asa inca de pe vremea de dinainte, hai s-o numim a Vechiului Regim! - a sucit mintile multor oameni cu mintile destul de usoare. Pe de o parte era cam singurul spectacol defulatoriu, pe de alta era cam singurul mijloc de a evada pe scara sociala sau singurul mod de a calatori. Statul folosea prilejul, propagandistic, pentru a demonstra superioritatea propriei oranduiri. Observati ca nu ma opresc la exemplul nostru, caci SUA procedau identic si acum continua acelasi traseu. Fireste, o chestie buna si oarecum igienica este de reperat aici: in loc sa se razboiasca inutil pe teren, statele ar face mai bine sa se ia la lupta sportiva, pe terenul ingradit si dese(m)nat inainte, cu neste reguli, cu arbitri si alte socoteli! Dar de aici nu vine petrolul, nu se arata sferele de influenta, nu se desfac pietele agroalimentare!
Ca sportul, ca palestrica sau gimnastica, este deosebit de util, o stim de la vechii greci si romani. Spectacolele din arena si mai ales partidele oficiale de fotbal sunt transformate in zilele noastre in adevarate coride umane pentru care se pregatesc, deseori tragand pe sfoara insasi viata participantilor la traficul cu mingea, armate de antrenori, psihoterapeuti, maseuri, functionari, medici, gazetari, oameni de afaceri si de influenta. Pentru toti astia, sportivul este un simplu cal de curse tesalat, bine hranit, bine odihnit, bine dopat. Dar si extraordinar de bine platit, chiar inuman de bine! Ce exemplu poti oferi tinerilor necopti la minte prin devoalarea parcursului vietii unor derbedei (de cele mai multe ori) proveniti din cele mai umile medii, ce ajung la sume astronomice cu care isi cumpara fotomodele (alte exponente ale exploziei si exploatarii mediatice, tot un fel de clone ale stasului unei epoci; cam cate sunt astea, o suta, o mie? Ce reprezinta ele fata de restul femeilor normale ce-si fac o cariera pe masura?), masini de lux si ceasuri foarte scumpe, ce arata de altfel aceeasi ora ca si alea la kilogram produse in Taiwan?
La noi, fotbalisti de mare clasa nu prea mai exista, inainte au fost cativa, dar nu indeajuns de capabili pentru a castiga, sa zicem, un "balon de aur"! (Apropo, ca simpla informatie: Cannavaro nu este primul fundas, dupa Sammer, miruit cu trofeul citat, ca Beckenbauer, care l-a luat de doua ori, cam tot asta era!). In vremea respectiva, toti acestia erau anturati si de o gramada deschisa de comentatori de mare meserie si de mare prestigiu - unul dintre dansii sade chiar in fruntea gazetei pe care o cititi. Chiar ziarul numit pe atunci Sportul popular, desi ajunsese in vremea din urma o simpla coala A3 indoita, era cu mult mai bun si mai serios decat toate prosporturile si gazetele de acusi! Iar comentatorii te tineau in priza, te faceau sa intelegi desenul din covorul de iarba, aveau decenta sa nu vorbeasca peste imn si in general sa nu vorbeasca in dodii. Azi, articolele si dezbaterile televizate privesc doar viata furibunda, ambitioasa si destul de incolora a unui manunchi de asa-zise vedete si de patroni incendiari si obraznici. Actualii jurnalisti sportivi nu-s in stare nici sa faca niscai analize, nici macar sa scrie frumos. Etalonul de gazetar sportiv, pentru cultura noastra, este de la mare distanta tipul de scriitor cu fraza intempestiva si aici au fost destui - Camil Petrescu, Eugen Barbu, Baiesu, Caprariu, Paunescu, Vadim Tudor - dar cel mai bun, fara nici un dubiu, se numeste Fanus Neagu. Bineinteles, si I. Chirila a fost un jurnalist sportiv priceput, dar departe e griva de iepure, el nu va intra niciodata intr-o istorie a literaturii, cel mult intr-o istorie a presei sportive. De aceea, mi se pare cam nazuroasa pomparea trofeului personalizat cu numele de mai sus - fireste, el trebuie sa existe, dar nu cu asemenea abur de exclusivitate. Si nu cu atata mancatorie, chiar daca este un premiu de familie. De pilda, dupa mine, singurul gazetar de meserie aparut in domeniu in ultimii saptespezece ani este Razvan Boanchis, nu inteleg ce cauta acolo un R. Paraschivescu oarecare, un soi de chibit urduros de Cismigiu?!

---

Despre autor: