Marfa, etichetata in trei limbi, engleza, germana si franceza, ia drumul Europei sau este vanduta pe loc turistilor straini, cam 350 de vizitatori pe luna, care bat ulitele minunandu-se de arhaicul zonei. In satul locuit de 600 de oameni intra lunar cam 3500 de euro, doar din industria impletitului.
In 2000, Printul Charles de Wales a cumparat in satul Viscri, judetul Brasov, o casa saseasca, ridicata la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Imobilul are doua corpuri distincte care incadreaza curtea interioara. In capat e sura si toate acareturile de rigoare ale unei gospodarii sasesti traditionale. Corpul din stanga are un dormitor, o baie si o bucatarie. Corpul din dreapta are inca un dormitor si o baie. Mobilierul e autentic, de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Printre obiectele de mobilier sunt si doua paturi care au inaltimea de aproximativ doi metri. "Si daca Alteta Sa doreste sa doarma, cum se urca in pat, ca nu e totusi un om prea inalt?". Paraschiva Mezei, ingrijitoarea casei, explica: "Sunt doua posibilitati, ori foloseste un scaun, ori deschide sertarele patului si se catara pe ele. Asa e traditia saseasca."
Intre timp, pe strada principala si-a facut aparitia un grup de tiganci care impletesc de zor la sosete. Pe jos au etalat cateva produse finite. In localitate sunt asteptate doua grupuri de turisti, unii din Germania, altii din Anglia sau Belgia, nu se stie sigur. Acestia ar putea cumpara macar cate o pereche de sosete de la fiecare, astfel cina ar fi rezolvata. Pe strada trec cateva carute tiganesti cu lemne inconjurate de puradei si latrate de caini.
Patru strazi ale sasilor, una a romanilor si una a tiganilor
De unde a pornit povestea? In Viscri se afla cea mai maiestuoasa biserica-cetate medievala din cele aproximativ 180 cate exista astazi in Transilvania. Biserica, care a dat numele initial localitatii, Alba Ecclesia (in germana Weisskirch), a fost ridicata pe la anul 1120. Turnurile, bastioanele impunatoare si zidurile deosebit de groase care domina de pe o inaltime imprejurimile si satul de la poale sunt construite pe la 1140 de catre sasii adusi de regele Bela II al Ungariei.
La poalele dealului cetatii se intinde satul, cu o strada principala de aproximativ 1,3 kilometri si cateva strazi perpendiculare spre nord. Pe vremuri, patru strazi erau ale sasilor, una a romanilor si una a tiganilor.
Desi colonizarea sasilor a inceput in secolul al XII-lea, prima atestare documentara apare abia in 1400, referindu-se la plata impozitului bisericesc. Pe la 1500 erau inregistrate 51 de gospodarii, un dascal, trei ciobani si doi saraci. Asa spun documentele.
Sase sute de oameni locuiesc intr-un muzeu
Anul revolutionar 1848 releva raportul nationalitatilor din sat: in luptele cu revolutionarii maghiari cad jertfa 11 sasi, un roman si un tigan. Preponderenta sasilor se pastreaza si intre cele doua razboaie mondiale. In 1930, Viscri numara 787 de locuitori, dintre care 562 sasi (peste 70 la suta). Totodata, Viscri este singura cetate saseasca din Romania cuprinsa intr-un album ilustrat al Europei din 1935.
Al doilea razboi mondial, deportarile in Uniunea Sovietica, de dupa 1945, precum si emigrarea in Germania vor injumatati numarul sasilor pana la sfarsitul perioadei comuniste. Dupa 1990 ei emigreaza masiv, fiind inlocuiti in special de tigani. In acest moment localitatea are aproxiamtiv 30 de sasi, 150 de romani si 400 de tigani.
Satul este izolat, doua drumuri de tara prost pietruite, lungi de opt kilometri, despartindu-l de drumul european Brasov - Sighisoara. Nu circula nici un autobuz, nu exista nici o legatura cu lumea. In afara de curentul electric, cateva posturi de telefon fix si cateva autoturisme proprietate particulara, localitatea se afla in secolul al XVIII-lea. La inceputul anilor '90 Viscri parea intrat intr-un punct mort al saraciei, din care nu mai avea scapare.
Renasterea
Dar o sasoaica localnica, invatatoarea Caroline Fernolend, a refuzat sa emigreze si a cautat caile de a atrage atentia asupra patrimoniului cultural de aici.
Caroline Fernolend ocupa functia de consilier comunal, educatoare, ghid turistic si cultural si este un fel de om bun la toate al satului. Dupa 1990, Viscri s-a infratit cu comuna belgiana Büllingen, care in 1996 a contribuit substantial la obtinerea si montarea unei centrale telefonice moderne, la renovarea caminului cultural si a scolii, dotand-o cu mobilier nou. In 1999, Viscri, impreuna cu alte trei sate sasesti, a fost inscris de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Mondial, fiind cuprins in programul de finantare al Bancii Mondiale.
In aprilie 2000, Caroline a reusit sa incante auditoriul londonez si pe printul Charles al Marii Britanii cu ocazia conferintei "Sibiul si satele sasesti", si sa atraga mai multe fundatii si sponsori in Viscri. A luat fiinta fundatia "Mihai Eminescu Trust" (MET), sub patronajul printului Serban Cantacuzino si al printului Charles de Wales. Fundatia "Eminescu Trust" a inceput restaurarea caselor, creand locuri de munca si familiarizandu-i pe meseriasii locali cu metodele traditionale de lucru, folosind numai mortar de var. Ghidul francez Routard a inclus localitatea in paginile sale ca obiectiv turistic, rezultatul fiind 700 de turisti francezi in anul 2001, pe langa cei americani, germani etc. Ca urmare, locuitorii din Viscri au inceput sa invete limba franceza. Tocmai in acest sat-muzeu viu, cum e definit oficial, si in care locuiesc aproxiamtiv 600 de oameni, si-a cumparat o casa si Printul Marii Britanii.
Charles a cumparat casa de la un tigan
In Viscri, toate casele sunt de patrimoniu, inclusiv bordeiele de la margine. "Practic, in anul 2000 am reusit sa introducem casele sasesti din Transilvania in patrimoniul mondial, cu ajutorul englezilor, personal al printului Charles. Tot atunci am inceput sa strangem fondurile pentru proiectul de transformare a localitatii in muzeu. Apoi am trecut la cumpararea caselor si am inceput restaurarea lor. Nu se foloseste ciment sau alte materiale moderne, totul se face dupa tehnica straveche a sasilor. In Viscri toate casele sunt de parimoniu, inclusiv bordeiele tiganilor de la margine. In 11 asemenea locuinte am amenajat camere de oaspeti pentru turisti. Celebra casa a printului Charles de la numarul 63, care de fapt este si sediul fundatiei pe care Alteta Sa o patroneaza, a fost cumparata de la un tigan care se mutase in ea pe la inceputul anilor '90. Voia sa ii darame sura si l-am rugat sa nu distruga nimic, sa o vanda fundatiei", ne-a spus Caroline Fernolend.
6000 de euro pentru un imobil de 200 de ani
Casa cu pricina, in care a dormit recent printul, este situata in centrul satului si este ingrijita de Paraschiva Mezei.
Practic sunt doua case construite cu mai bine de doua sute de ani in urma, una in stanga si una in dreapta, care delimiteaza o curte interioara. Poarta mare, solida, inchide spatiul dintre doua corpuri si nu te lasa sa vezi ce este in curte. Specific sasesc. Cele doua imobile au ziduri de peste un metru grosime, ca de cetate. Camerele lui Charles sunt spatioase, inalte. Totul, de la mobilier la uneltele taranesti, sunt obiecte de patrimoniu. Inclusiv cele doua paturi uriase, care pot odihni fara probleme sase persoane deodata. Numai obiectele casnice de patrimoniu valoreaza peste 10.000 de euro. Casa in sine a costat 6000 de euro. Atat a cerut tiganul. In paranteza fie spus, daca ar vrea sa se retraga aici, printul de Wales ar avea tot ce ii trebuie ca sa supravietuiasca prin propriile puteri, din agricultura, in conditiile de dezvoltare rurala ale secolului al XIX-lea. Se spune ca Charles este foarte incantat de frumusetea peisajului, izolarea localitatii, aerul medieval si convingerea ca Vlad Tepes, nascut in apropiere, la Sighisoara, este un stramos al sau.
Biserica cetate inconjurata de femei si andrele
Din curiozitate am urmarit trei belgieni care se plimbau agale prin sat, fara a lasa de inteles ca au o tinta anume. La un moment dat s-au intalnit cu o femeie care, cu o privire luminoasa, ca de indragostita, le-a aratat niste ciorapi. Belgienii au cumparat cate o pereche. Practic asa s-a nascut industria ciorapilor de lana impletiti la Viscri. "Eu am fost prima", spune cu mandrie "tiganca" Elena Jiga, fapt confirmat de tot satul. "Cu vreo sapte ani in urma am vazut ca sunt multi straini in sat si, pentru ca nu aveam bani, am desirat un pulovar vechi si am impletit o pereche de ciorapi. Mi-a dat un englez, cred ca englez era, trei sute de mii de lei, o gramada de bani. Am mai facut iar ciorapi si iar i-am vandut bine. Apoi femeile s-au luat dupa mine si am inceput sa vindem ce impletim. Acum din asta traim, ca nu avem alt venit decat alocatia copiilor. Stiti ca si Charles a cumparat de la mine?", spune Leana Jiga, proptita langa zidul cetatii Viscri in compania altor femei cu andrele in mana.
"Oaia de aur"
Cu ceva ani in urma, vazand ce se intampla, germanul Harald Riese a pornit o alta actiune de ajutorare. A cautat piata de desfacere in Vest pentru ciorapi, a facut un pic de publicitate, a infiintat fundatia "Oaia de aur", a facut rost de lana si a demarat un mecanism care aduce in sat cam 3500 de euro pe luna. Femeile vin la sediu si preiau lana, care le costa 240.000 de lei vechi pe kilogram, din care le ies trei perechi de ciorapi. O pereche de ciorapi este preluata de fundatie la pretul de 150.000 de lei. Astfel, unei lucratoare ii raman in buzunar, de la un kilogram de lana prelucrat, 210.000 lei vechi. In functie de indemanare, acesti bani se pot castiga in doua-trei zile. "Conditia de baza este ca marfa sa fie de calitate si sa aiba eticheta cu inscriptiile in trei limbi, pe care le-o dam tot noi - altfel nu primim", explica Balica Camelia, administratorul si controlorul de calitate al fundatiei, o distinsa doamna a localitatii, si ea cu andrelele in mana.
Tigancile de la muzeu
Desigur, in afara de oportunitatea deschisa de fundatie, tigancile continua sa impleteasca, separat, diferite lucruri pe care le vand direct turistilor. Veniturile familiilor de rromi din Viscri provin in special din aceasta indeletnicire. Se zice ca asta ar fi unul din motivele pentru care pamanturile din jurul satului stau nelucrate. "Ce sa facem domnule, traim si noi cum putem... sa stiti ca am fost duse si la muzeu, la Brasov, si ne-au filmat. No, suntem vedete", spun in cor Marcela, Leana si Marioara, "tiganele" adica. Au dreptate, chiar au fost duse la Brasov.