Ciocoii noi cu bodyguard - vol. IIO luna de miere ratata

Din nefericire, acea clipa fasta, investita sa incununeze stralucit doua cariere artistice, nu si-a putut implini destinul care ii fusese harazit, prabusindu-se umilitor in apele adanci, negre, namoloase si clocotind de ura ale geloziei necrutatoare a lui Dandu Patricianul care, saptamani in sir, dincolo de Saptamana Patimilor si de spulberata Saptamana Luminata, avea sa se trezeasca din fulgurante atipiri dureroase, sfasietoare, ca si cand s-ar fi smuls din valurile inecacioase ale unui fluviu de pacura fierbinte si trebuia sa se ridice in picioare si sa se repeada la cea mai apropiata fereastra pentru a o deschide cu brutalitate, inspaimantat sa nu-i ramana si gura inclestata si sufocarea sa continue pana la capat.
Atunci, din chiar acea dupa amiaza a zilei de vineri, dinaintea duminecii Floriilor, se latise si zvonul despre cumplita rabufnire a nemasuratului orgoliu ranit al lui Dandu care, se spunea, o jucase in picioare pe marea stea, desfigurand-o, incat urmasera si pentru ea multe saptamani de suspendare a "Lacului lebedelor".
Si asa se si petrecusera faptele: in furia lui neagra, ignorandu-l din orbire pe Siegfried smuls de cineva si aruncat afara din casa si din curte, Dandu se napustise asupra Erotidei trantind-o si lovind-o cu brutalitate cu varful pantofilor ascutiti ca niste cutite, cautand anume picioarele balerinei cazuta pe lacul parchetului si alunecand cu trupul intreg chircit ca pe ghiata iar el se repezea sa o ajunga ca sa o isbeasca din nou, cautandu-i, apoi, si mainile pe care le vedea cum inlantuiau gatul lui Siegfried, exact in clipa cand marea stea il descoperise pe viitorul ei sot in mijlocul usii deschise larg. La capatul acelei deslantuiri infricosatoare pentru toti servitorii, soferi, bucatari, chelneri, picolite, ca-
biniere, bodyguarzi, inghesuiti, o secunda numai, impreuna cu menajerele care strigasera dupa ajutor, in lumina usii parasita fulgerator, la simpla aruncatura, peste umar, a privirilor lui negre, scanteietoare, sufland greu, strepezind printre dinti injuraturi neintelese, sleit el insusi de patinajul schiop la care il supusese alunecarea de fulg a trupului Marii Stele a Operei Nationale, Dandu pusese pe pieptul acesteia calcaiul pantofului ortopedic si, ca si cand ar fi vorbit singur, in tacerea ce zdrobise pana si geametele infundate ale balerinei, incepuse un dialog la care nu astepta, sigur, nici un raspuns.
- Altfel, zicea el icnit, caci simtea ca se sufoca si nu-i mai ajunge aerul, altfel banii schiopului erau buni!? Luxul in care te scaldai in palatele piticului cu burta era bine venit? Mangaierile mainii lui stangi, pe jumatate moarta, pe teancurile de dolari cu care se plateau blanuri si rochii si diademe si inele si bratari si juvaeruri, nu te scarbeau, le suportai si pe pantec, insa, da, inteleg, pe intuneric. La lumina erau mai matasoase palmele confratelui artistic; ele, asa e, ai dreptate, nu tremura, insa, nici altceva, afara de mangaieri nu poarta. Printul cu mangaierile si Dandu cu dolarii; buna socoteala, recunosc. Da, Domnisoara, ai calculat bine. Nu mai trebuia decat nunta, ca o coroana a miseliei.
- Si incepea viata, nu e asa!? La brat cu Dandu in fata altarului si cu gandul la mainile Printului si la mangaierile lui. Si ce viata, domnisoara! Merita sacrificiul unei nopti si sub burta lui Dandu! Nu? intreba el apasat si ostenit asteptand, de data asta, raspunsul. Insa, de sub tocul inalt al pantofului ortopedic nu se ivi nici macar un suspin. Isbitura care urma cu varful botinei in trupul inert, dar care pe el nu-l ingrijora, nu aduse nici ea vreun raspuns.
- Deocamdata, Domnisoara, vei ramane fara amandoua dezmierdarile, zise Dandu, tragandu-si pantalonii, strangand cureaua care parca s-ar fi largit din senin si aranjandu-si mansetele camasii de matase, ude de naduseala. Urmeaza, adauga el, din usa, fara sa se uite ce lasase in urma, urmeaza cantonamentul! La sfarsitul cantonamentului, la sfarsit, la sfarsit, bolborosea el, atunci, mai stam de vorba. Cred ca s-a inteles. Ai timp sa meditezi si la ce alegi: Steaua Operei sau Steaua lui Dandu. Daca schiopul va mai avea chef. Fiindca cine plateste, schimba, cand vrea, si lautarii si talanita de pe genunchi. Si pe genunchii schiopului, Domnisoara, am impresia ca nu stiai, locul pe genunchii schiopului se plateste scump. Si nu uita lozinca lui Dandu: Ori noapte buna, ori moarte buna!
In urma lui, la cateva minute numai, cum se auzi trantita usa care da in gradina din spate a ranch-ului, se repezira, primele doua din cele trei menajere care asigurau curatenia ranch-ului intreg, fete venite curand de la tara, abia invatate cu ighemoniconul boierilor, indragostite din prima zi de serviciu de marea Stea care li se parea ca si cand ar fi fost coborata in viata lor din icoana mare din dormitorul acesteia, cu Isus inconjurat la ridicarea la cer din mormantul de piatra, de tinere mucenite si infri-
gurate si inspaimantate de ce vedeau acum, incercara sa ridice de pe parchetul oglinda trupul Erotidei, lipsit de vlaga, invinetit brusc si incepand sa se umfle, pulpele si coapsele si pantecul si unul dintre sani care se si sparsese parca ar fi fost sfasiat prin zdrobire si crapase pielea lui transparenta si prin crapatura se ivise rasfrangerea insangerata a carnii, si palmele amandoua calcate sub talpile pantofilor si injunghiate de varfurile acestora si obrajii scofalciti brusc. Din frumusetea si fragezimea si abanosul acelui trup nu mai ramasese decat o carpa care tinuse loc de pres la o intrare calcata de musterii grabiti care se stersesera pe bocanci si pe pantofi si pe cisme si pe galosi cu o adevarata ura fata de mizeria in care trebuisera sa inoate pana atunci si presul se facuse, astfel, carpa.
- Tine tu cu grija de manutele doamnei, fiindca vin mereu ca arcurile spre piept sa-l acopere, ca sa vad daca mai e viata in ea, Dumnezeule, si daca e, nu cred ca mai tine mult, zise una din ele si se aseza cu urechea pe sanul stang care printr-o minune ramasese intreg, vrand sa-i asculte bataia inimii, insa ce se auzi intai fu un geamat stins, surd, si trupul intreg fu cuprins de un zvacnet si atunci tresarira si mainile si picioarele, intr-un chip care arata ca fiecare membru face ce vrea. Menajera avu, totusi, si istetimea si curajul sa stea nemiscata cu urechea lipita de san pana se potoli acel zvacnet dezordonat si oftatul care se strecura afara pe buzele crapate si ele rau si scorojite de sangele inchegat. Dar bataia inimii nu se auzea.
-Nu-i bate inima! striga speriata femeia si se apleca iar sa mai asculte odata.
- V-a prins pe dumneavoastra in fapt?, indraznise cea mai in varsta dintre infirmiere, la vreo doua saptamani de cand si dimineata si ziua la pranz si seara si noaptea de doua trei ori, ii asculta inima, incurajata si de faptul ca pacienta lor incepuse sa deschida gura si sa raspunda la intrebarile lor si altfel decat pe muteste, din ochi numai, si din clatinarea usoara a capului.
Erotida infirmase grabita, agitand firav degetul aratator al mainii drepte zdrobit si el si cu unghia neagra de sangele care se uscase sub ea. Apoi spusese, in sfarsit: Nu! Insa si glasul ei era atat de vlaguit incat ce se auzi nu fu decat suieratul stins al soaptei urmata instantaneu de un sir intreg de lacrimi. Si soapta ajunsese un chin pentru ea; din mijlocul pieptului isbucnise cutitul unei arsuri care ii zgudui trupul intreg si biata de ea trebui sa-si ocroteasca sanii abia cat doua mandarine copilaresti impreunand palmele deasupra lor. O dureau si ochii la deschiderea pleoapelor, si umerii obrajilor cand se chinuia sa bea un pahar de ceai, simtea la fiecare respiratie cum se intind coastele sub pielea invinetita si pe piept si pe spate, jupuita aproape si uscata ca un pergament, pe pantece si pe fluierele picioarelor in care parca s-ar fi lovit nemernic cu varful unui ciocan.
Era o zi de miercuri, imediat dupa pranz, unu si jumatate sau doua, ora avea sa se dovedeasca importanta foarte curand, cand Dandu intrase in sufrageria mica a ranch-ului unde Erotida ramasese prizoniera din acea nefericita vinere neagra, inconjurata de cele doua infirmiere improvizate, straine total de identitatea suferindei invinetita, de la un capat la altul al trupului firav, cum bietele femei nu mai vazusera, uimite sa descopere ca si in capitala si in lumea buna bataia din gelozie lua infatisari la fel de fioroase ca si la ele in urbea aflata, credeau ele, la sfarsitul pamantului acolo unde o astfel de cumplita pedeapsa se petrecea o data la cativa ani buni, ca sa se tina minte pentru totdeauna si sa ramana de pomina.
Erotida renuntase pentru prima data la halatul turcoaze, dintr-o tesatura usoara si calda, de lana toarsa subtire, ca firul de matase, care o invaluia ocrotitor, mangaindu-i trupul a carui culoare amintind iar lumina aurie a fibrei de cires tanar isi recapatase ca printr-o minune, atat de repede, si catifelarea adolescenta, si se imbracase intr-o rochie lunga, pana in pamant, de voal azuriu, smuls parca din seninul acelor zile din ajunul Sanzienelor.
- Domnisoara!, am inteles ca s-a incheiat convalescenta dumneavoastra. E timpul, atunci, sa reintram in normalitate si sa iesim in lume, incepu Dandu discursul pregatit de mai bine de o saptamana de cand primise invitatia de a participa la dineul oferit de Elefterie Teoforu unui presedinte dintr-o republica nu mai mare decat un degetar, de la tarmul stancos al Caspicei, despre care se spunea ca ar fi fost raiul visat de cautatorii lanei de aur, prilej exploatat pezevenghi de diplomatia bizantina a Dealului atunci cand era nevoie sa se dreaga busuiocul neaos.
(urmarea, sambata viitoare)

---

Despre autor: