Dupa ce scandalul legat de nominalizarea candidatului nostru pentru functia de comisar european s-a incheiat si dl Leonard Orban a primit postul de la Bruxelles, au existat voci care au comentat rautacios situatiunea. Mindria noastra nationala nu s-ar asorta deloc, sustineau ei, cu functia de Comisar pentru Multilingvism, functie pe care o considerau ceva intre directoras la xeroxul UE si traducator-sef la departamentul de brosuri, adica o nazbitie improvizata de Barroso pe un colt de servetel si dictata apoi in graba secretarei spre dactilografiere si transmitere. Marti am vazut pe TVR 1 secvente lungi din alocutiunea sa in Parlamentul European unde, folosind succesiv franceza, engleza si romana, a avansat propunerea superinteresanta a subtitrarii filmelor si renuntarea la serviciile actorilor care dubleaza replicile. Si cred ca multi dintre cei care strimbasera din nas ar trebui acum sa aplaude respectuos. Dl Orban a reusit de la bun inceput sa transforme functia alocata, printr-o gaselnita care va beneficia cu certitudine de o mediatizare aparte, intr-o postura cu mult mai inalta si mai vizibila. Sint foarte multe tari europene in care dublarea e, in ultima instanta, o forma de ermetism lingvistic si o astfel de initiativa pare optima pentru a contura un program pe termen lung, care sa se infiltreze spre zonele de profunzime din cortexul acestui mamut semiconstient de sine, care este UE. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca propunerea dlui Orban reprezinta un program cultural in sine: in fond, Domnia sa isi propune sa-i puna pe germani, pe unguri si pe bulgari sa mai citeasca cite ceva, chiar si la televizor sau pe ecranul cinematografului.