A aparut o noua specie de roman. Disparelnicul. Te intilnesti cu el zilnic sau, chiar daca nu-l vezi, stii ca n-a murit. E si totusi nu e.

Numele lui generic fie Gicu. In politica il recunosti dupa ce iti spune de nenumarate ori „no comment!" Sau dupa lipsa lui de reactie la apelul pe telefonul mobil, chiar daca iti recunoaste numarul. Stie de ce il cauti si prefera sa taca, fiindca banuieste ca vrei sa-l intrebi ceva la care n-are chef sa raspunda. Majoritatea oamenilor politici devin disparelnici cind ajung la putere. Politicosul domn Tariceanu, care in opozitie raspundea la telefon si apelurilor celor care greseau numarul, se face ca nu vede cine il cauta pe mobil. Premierul e ocupat, dar aghiotantul lui ce pazeste? E adevarat ca jurnalistii sint pisalogi, dar aceiasi pisalogi de azi erau asteptati ieri, alaltaieri de Tariceanu, doar, doar l-or baga in seama. Nu ma numar printre cei care au nevoie sa-i telefoneze premierului. Ma deprima insa mitocania cu staif si politetea de ocazie. Fiindca, la un caz de ceva, si premierul, si diversi alti Gici disparelnici din lumea politica isi tin toate mobilele deschise. Din experienta mea, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, raspunde mai prompt la telefon de cind a ajuns in functie decit pe vremea cind era presedintele muzicienilor. Iar daca are telefonul inchis, suna el insusi dupa aceea, cu o politete deloc jucata.

La fel faceau Razvan Theodorescu si Corina Cretu ca purtatoare de cuvint a lui Ion Iliescu. Nu vreau sa-si inchipuie nimeni ca as vrea ca politicienii sa faca sluj in fata presei. Ei sint insa cei care se pling ca ziaristii recurg la surse, in loc sa li se adreseze direct.

Disparelnicul obisnuit, disparelnicelul, iti e amic sau ai cu el o relatie contractuala. E omul promisiunilor solemne. Te priveste in ochi, cind te asigura ca poti conta pe el. Apoi te incurca si, de multe ori, te face si pe tine sa-i incurci pe altii. In loc sa-ti spuna, onest si la timp, ca n-a fost in stare sa faca ce ti-a promis, dispare. Iar daca il suni, nu raspunde. Il jeneaza, de la caz la caz, orgoliul lui de Gicu intelectualul sau de meserias cu reputatia de parolist. Cum sa recunoasca el sau ea ca nu e in stare sa se tina de cuvint? Are un prestigiu de aparat.

In numele acestui prestigiu pe care il vor imaculat, politicienii disparelnici dau drepturi la replica batoase, de un umor involuntar pe care i-l recomand lui Radu Paraschivescu pentru o viitoare editie a cartii sale „Fie-ne tranzitia usoara". Disparelnicelul macar te suna la un moment dat si iti spune o poveste induiosatoare, incit iti trece supararea. Povestile astea nu merg insa la straini care din cauza disparelnicilor si disparelniceilor ne considera pe toti mincinosi, lipsiti de cuvint si imprevizibili.