Alteta Sa Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen, evoca, intr-un interviu acordat ZIUA, insemnatatea momentului de la 1 Decembrie 1918, cand, sub coroana Regelui Ferdinand, Romania s-a reintregit. Principele vorbeste despre rolul monarhiei in devenirea Romaniei, facand si o paralela intre statul suveran constituit la 1918 si Romania zilelor noastre, care se reintoarce in "familia europeana a natiunilor demne".
Alteta, actul de nastere a Romaniei, scris la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost parafat, cateva zile mai tarziu, de Regele Ferdinand I. Ce valoare ar fi avut hotararea Adunarii Nationale de la Alba Iulia fara pecetea "Intregitorului"?
Adunarea Nationala de la Alba-Iulia a fost vocea natiunii. Pecetea Regelui era expresia statalitatii, a identitatii nationale. Fara Ferdinand I, unirea ar fi fost o alaturare de populatii cu aceeasi identitate, o sublima punere laolalta - culturala, de constiinte si de vointa nationala. Totusi, ele nu ar fi avut relevanta statala fara parafa institutiei care poarta identitatea nationala si statalitatea in biologia ei: Coroana. Seful Statului era, in modelul acela de leadership, un om care incarna identitatea natiunii si statalitatea ei. In acest sens, istoria moderna a Romaniei a oferit Europei doi lideri-model: Carol I si Ferdinand I. De fapt, se poate spune si contrariul: Europa a fost cea care i-a daruit, pe cei doi, Romaniei.
Cum au primit atunci Casele Regale ale Europei gestul Suveranului Romaniei, care, pana la urma, forta redesenarea granitelor in interiorul continentului?
Probabil ca fiecare a primit gestul Suveranului Romaniei in conformitate cu interesele natiunii lui. Casele Regale europene au avut intotdeauna legaturi indisolubile, dar interesul tarii lor a primat mereu. Pe de alta parte, in deciziile de dupa 1918 o importanta majora au avut cancelariile prezidentiale sau guvernamentale. Vizitele Reginei Maria la Clemenceau si la Raymond Poincare sunt un exemplu edificator. In acest "concert", rolul Caselor Regale, desi important, nu a fost primordial. De altfel, 1918 este inceputul sfarsitului Coroanelor imperiale europene.
Romania intregita in 1918 - desi secatuita de resurse intr-un razboi istovitor - a inflorit in perioada interbelica. Cum a fost posibila acea performanta?
Prin virtuti publice de care avem aceeasi nevoie si astazi, in 2007. Eu consider ca anul 1918 a fost una din rarele sanse istorice ale Romaniei, tot asa cum este si anul 2007. Ni se intampla o data la o suta de ani sa avem o sansa miraculoasa. In 1918, Romania, in afara fericirii istorice de a se vedea intregita, avea de facut fata unor realitati dramatice: murise o zecime din populatia tarii (mai ales barbati tineri), pe teritoriul national functionau patru sisteme administrative, patru monede diferite si patru sisteme educationale. Cu toate acestea, in numai zece-cincisprezece ani, Romania a ajuns din urma Belgia si Elvetia. A fost un moment de inspiratie si de concentrare a energiilor, binefacator si productiv. El a fost posibil cu ajutorul unor virtuti publice de care avem mare nevoie astazi, la 1 ianuarie 2007.
Astazi, in afara de prosperitate si economie de piata, de respectarea regulilor Uniunii Europene, de institutii puternice si de domnia legii, de administratie profesionista si de respectarea drepturilor omului, a proprietatii private si a libertatilor individului, in afara de toate aceste binefaceri ale democratiei si libertatii, Romania are nevoie de loialitate, de generozitate, de spirit de raspundere, de puterea exemplului personal, de rolul de model al liderilor si de oameni cu viziune.
De altfel, ingustarea notiunii de leadership, prin excesiva ei politizare, este caracteristica intregii Europe de astazi, nu numai a Romaniei. Tot ce se face in viata publica europeana este analizat obsesiv prin prisma politicii. Este o meteahna care, daca nu va fi remediata la timp, va produce vulnerabilitate continentului. Societatea este un organism viu. Ea are complexitatea oricarei alte "biologii" de pe pamant. Lumea merge inainte si datorita lui Ioan-Paul al II-lea, Maicii Tereza, lui Vaclav Havel, lui Nelson Mandela, gratie lui Hussein al Iordaniei si lui Yehudi Menuhin, nu numai datorita prim-ministrilor si sefilor de partide politice. La acest proces de saracire a sensului leadership-ului contribuie mass-media si societatea civila, fie din slabiciune, fie din egoism, fie din lipsa de viziune.
Anul 2007, ca si anul 1918, este o piatra de hotar. Dupa 2007, Romania poate sa devina prospera si armonioasa, tot asa cum poate sa ramana, pentru inca trei decenii, o tara mica si originala. Exista o limita de la care imaginatia si pitorescul pot deveni defecte.
Pentru romani, decenii la rand, 10 Mai - Ziua Monarhiei a insemnat si Ziua Romaniei. Apoi, comunistii ne-au obligat sa aplaudam momentul 23 August. Acum, Ziua Nationala este 1 Decembrie 1918. Care este, de fapt, Ziua Romaniei?
Care este, de fapt, Romania? Orice tara are ceea ce merita: de la Ziua Nationala pana la lideri, si de la PIB pana la imaginea externa. Prezentul nostru este alcatuit din tesatura complexa a trecutului romanesc, alterata de gaunosenia trecutului recent. Ziua de 1 decembrie 1918 este o zi glorioasa. Problema nu este daca 1 decembrie 1918 este mai importanta decat 10 mai 1866, 1877 si 1881. Uneori, trecutul este interpretat in asa fel incat sa convina prezentului politic; este un gest meschin, nu unul generos, vizionar. Europa orientala este specialista in re-inventarea trecutului.
In perspectiva unei Romanii europene, vad doua argumente mai importante decat faptul ca 10 mai este "Ziua Monarhiei": 10 mai 1866 este singura zi din istoria bimilenara a romanilor in care ei au ales ca sef de stat un european. Iar 10 mai 1881 este prima dimineata din istoria Romaniei in care noi am devenit stat suveran si independent pe continentul european, luand numele de Romania.
In calitate de Reprezentant Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila ati intreprins foarte multe vizite de lucru in tarile lumii. Care este imaginea Romaniei in ochii oficialilor pe care
i-ati intalnit?
Oficialii, mai ales cei europeni, au informatii detaliate despre mersul romanesc; uneori sunt mai bine pusi la punct, in legatura cu noi, decat suntem noi insine. Numai ca informatia nu inseamna cunoastere.
Ramane de aprofundat, in anii integrarii propriu-zise, la nivelul relatiilor noastre cu tarile Europei occidentale, o intelegere cuprinzatoare a societatilor noastre, destul de diferite ca tesatura, cultura, temperament si aspiratii. Din armonizarea institutiilor Vestului cu energiile Estului se poate obtine un continent puternic si orientat.
Defectele pe care le-am perceput in acesti cinci ani de angajamente oficiale sunt: din partea Occidentului, o lipsa de intelegere a unor mecanisme fundamentale ale tarilor din Orientul european, iar din partea noastra, meteahna de a nu privi decat in propria ograda.
La 1 ianuarie 2007, Romania reintra in marea familie europeana. Putem vorbi tot despre o unire, poate la fel de importanta ca si cea de la 1918. Cum priveste Familia Regala acest moment?
In 1918, Romania devenea un stat intreg, suveran si independent. In 2007, Romania se intoarce in familia europeana a natiunilor demne, stergand ultima consecinta a Cortinei de Fier. Familia Regala considera implinite, astfel, principiile pe care regele Mihai le-a sustinut in anii in care a stat departe de tara, din 1948 pana in 1997.
Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana reprezinta, in vederile Casei Regale, un timp nou pentru Romania, chiar daca rezultatele lui nu se vor vedea incepand cu 2 ianuarie 2007. Este o schimbare de epoca, o sansa istorica. Acest timp nou cere loialitate, simt al raspunderii, altruism si viziune a liderilor, nu numai abilitate politica. De aceea, Alteta Sa Regala Principesa Margareta si cu mine, cu acordul Majestatii Sale Regelui Mihai, vom face publica, in curand, o "Viziune", un document care reprezinta legamantul celei de-a cincea generatii a Familiei Regale, felul in care intelegem sa servim interesul national in urmatorii ani.