Am prins la Realitatea TV o discutie despre moarte. Se plecase de la noile norme europene de inhumare care ar fi, cica, foarte drastice, cu sicriu zincat, si alte materiale inteligente biodegradabile menite sa-i permita defunctului sa se odihneasca linistit, fara a afecta insa echilibrul ecologic al planetei. Unul dintre invitati, dna Gabriela Cristea, a citat si a comentat apoi un pasaj foarte interesant din cartea istoricului Philippe Ariès, Essais sur l’histoire de la mort en Occident du Moyen Age à nos jours. Ideea lui Ariès e ca in zilele noastre, de fapt mai ales ale lor, ale occidentalilor postindustriali si postmoderni, doamna cu coasa a ajuns sa apara pe ecranele constiintei destul de blurata, daca nu chiar cu o banda neagra pe coasa. Bine hraniti, bine intretinuti cu creme si fitness, asezati confortabil in standardul lor ridicat de viata, occidentalii incep sa scoata moartea din agenda marilor probleme. Ati vazut si-n filme, cimitirele devin un fel de plantatii cu gazon pe care mergi sa te relaxezi putin in preajma stramosilor asa cum te destinzi pe un teren de golf alaturi de partenerii de afaceri. Si estima dna Cristea ca trendul asta al mortii aseptice si minimaliste, al reactiei de „cih" in fata cadavrului parintelui, va ajunge curind si la noi datorita imburghezirii naturale a populatiei. Cred ca e deja aici, altfel n-ar fi aparut cosciugarul care sa prezinte sicriul european de 1.200 de euro. Oricum, printre atitea distractii, o discutie despre moarte e bine venita. Ne mai gindim timp de o pauza publicitara la sinele nostru de fiinte trecatoare prin fata micului ecran al vietii, inainte ca Marele Inchizator al telecomenzii sa anunte sfirsitul programului.