Surse liberale ne-au precizat ca primul ministru a fost, de fapt, primul care a ridicat problema aducerii lui Remes in fruntea ministerului. De asemenea, potrivit surselor citate, in convorbiri telefonice recente cu liderii PNL, Tariceanu si-a exprim
Surse liberale ne-au precizat ca primul ministru a fost, de fapt, primul care a ridicat problema aducerii lui Remes in fruntea ministerului. De asemenea, potrivit surselor citate, in convorbiri telefonice recente cu liderii PNL, Tariceanu si-a exprimat insistent sustinerea pentru Decebal Traian Remes. De altfel, presedintele PNL cocheta de ceva timp cu "reactivarea" liberalului si, mizand pe experienta acestuia, l-ar fi sprijinit pentru acapararea portofoliului Finantelor, in locul lui Sebastian Vladescu. Gestul lui Flutur de a-l lasa pe Tariceanu cu ochii in soare, l-a facut pe premier sa isi schimbe planurile cu Remes. Nominalizarea unui nou ministru reprezinta o chestiune urgenta in conditiile in care, in pragul aderarii europene, Romania nu are ministru al Agriculturii de o saptamana. Pe langa numele lui Decebal Traian Remes, la bursa zvonurilor, s-au mai vehiculat si alte nume: presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban, si seful Universitatii de Stiinte Agricole a Banatului, Alexandru Moisuc. Desi cartile au fost facute, in interiorul PNL, in favoarea lui Remes, si secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Nicolae Flaviu Lazin, se bucura de oarecare sustinere printre liberali. (R.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.