29 Noiembrie 2006

Cand mi-a cazut pentru prima oara in mana volumul lui Mircea Balan, Istoria betiei la romani, aparut in 2005 la anonima editura timisoreana Eurostampa, m-am bucurat de parca as fi targuit cine stie ce trufanda.
Nefericita sinteza debuteaza cu

Cand mi-a cazut pentru prima oara in mana volumul lui Mircea Balan, Istoria betiei la romani, aparut in 2005 la anonima editura timisoreana Eurostampa, m-am bucurat de parca as fi targuit cine stie ce trufanda.
Nefericita sinteza debuteaza cu stangul, printr-un capitol ce se doreste un soi de introducere, prin urmare o tentativa de captatio benevolentiae: Betia in timp si spatiu. Un titlu cat se poate de vag, totusi, in pofida faptului ca, uneori, adoptata ca modus vivendi, paguboasa meteahna poate produce striatii considerabile ale coordonatelor spatiale si/sau temporale. Se mai intampla, deh!, dar uneori efectul este acelasi, chiar fara sa fie vorba de alcool la mijloc. Ceea ce este si cazul autorului nostru, pe care nu ma pot abtine sa nu il mustru din cand in cand, in primul rand pentru frustrarea pe care opul sau mi-a produs-o. Iata, de pilda, o mostra concludenta de afirmatie elucubranta, emanata, insa, cu o nonsalanta specifica ignorantului, celui care habar nu are despre subiectul in cestiune: "Istoria omenirii, in linii generale, se confunda cu istoria betiei." Bun, parerea lui, putem spune, dar pe ce se bazeaza aceasta opinie? Pe nimic, nici macar pe ceea ce urmeaza in desfasurarea din ce in ce mai poticnita a studiului, ci, dupa cum ne vom lamuri pe parcursul acestei cronici, pe ebrietatele puseuri de imaginatie ale autorului. De fapt, primul paragraf are tendinta de a te face suspicios fata de ceea ce urmeaza, cata vreme rabdatorul compilator nu se multumeste sa arunce, cu furca parca, un material a carui densitate nu o poate controla, ci chiar confunda in mod frapant lucrurile. Cine e interesat de o astfel de carte nu percepe betia ca pe o boala clasificabila, caci in acest caz ar fi un subiect inchis, a carui fisa am consulta-o in manualele de specialitate. Betia este mai curand o stare de spirit, cel putin din exterior contemplata, cata vreme lucrurile nu incalca o anumita granita, dincolo de care totul, devenind excesiv, se transforma in viciu, care capata ascendent asupra individului. Dar a pune sub semnul unui etilism dificil de banuit la nivelul unui popor toate obiceiurile, traditiile, cutumele legate de bautura inseamna cu siguranta o ratare din start a subiectului. Dupa ce defineste, dupa un dictionar enciclopedic, ce este "betia", Mircea Balan, aparent edificat si crezand, probabil, ca s-a facut inteles, deschide nestingherit seria unor erori nu numai stilistice, de minima cultura generala, ci chiar de concepere a temei. Iata-l perorand fara a-si putea refuza sadica placere de a se manifesta intr-un mod cu totul disparat: "Desprinderea (sic! - n.m.) de a bea bauturi alcoolice repetat si in cantitate mare duce la etilism, la alcoolism.

Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.