Scurta radiografie a unei natiuni asistate

O vedere initiala asupra Japoniei poate fi excitata de o multime de lucruri: riscand o gluma de un gust indoielnic, as spune ca spectrul variaza de la imaginea sublima a Marelui Buddha (Daibutsu) de la Kamakura (despre care am mai vorbit intr-un rand) la cea a prozaicelor bude, descrise cu atata verva, imaginatie si umor de Andrei Plesu. Pentru ca trebuie totusi sa incep de undeva, am sa va spun ca, personal, am fost atatat de inertia practica a insularilor.
Niponii sunt invatati, inca de la nastere, sa-si lase rezolvarea problemelor in seama statului sau a serviciilor private. In aceasta, desigur, seamana cu locuitorii tuturor statelor capitaliste infloritoare, fie ca acestea apartin Europei Occidentale sau Americii de Nord. Un sistem extrem de avansat de mediatori actioneaza ca un tampon emotional intre consumator si necesitatile sale, anticipandu-i-le, preluandu-i-le si, in functie de circumstante, augmentandu-i-le. Concret, daca japonezul trebuie sa bata un cui, cheama tamplarul. Daca trebuie sa faca o conexiune la internet sau la televiziunea prin cablu ori, pur si simplu, pentru a schimba un bec, cheama un electrician. Daca i s-a stricat masina, nu ridica niciodata capota, ca sa impinga vreo bujie sau ca sa verifice bobina de inductie: cu un simplu apel pe mobil, mecanicul soseste la fata locului, isi sufleca manecile si rezolva rapid problema. Daca i s-a infundat chiuveta, nu cumpara, ca noi, prostimea, o sticla cu gel de la magazinul din colt, ci, ati ghicit, ii telefoneaza instalatorului. Bineinteles, serviciile sunt ireprosabile: va spun din proprie experienta ca din momentul in care ai raportat o defectiune la conducta de apa sau de gaz si pana la venirea specialistului nu se scurg mai mult de zece minute. Desigur, daca asistenta s-ar reduce la cazurile de mai sus, n-ar fi nici o problema. In definitiv, cati dintre noi n-ar vrea sa scape de corvezile suparatoare? Insa, aruncat intr-o zona lipsita de aceste facilitati sociale, niponul obisnuit nu ar sti sa schimbe un bec, sa bata un cui sau sa impacheteze un colet. La posta, plicul ii este inchis si timbrat de functionar, care se ocupa, fireste, si de ambalarea pachetelor (intre paranteze fie spus, zelul lucratorilor nu cunoaste limite: postasul literalmente alearga de la casa la casa pentru a livra corespondenta in cel mai scurt timp posibil).

---

Despre autor: