Actuala ""Dosariada"" devine de la o zi la alta un soi de ""corida"" mediatica, chitita doar pe scoaterea din joc a adversarilor politici. In schimb, de adevaratii tortionari nu-si mai aminteste nimeni. Iar cei cativa tartori ai puscariilor comuniste care mai traiesc sunt si acum niste domni onorabili, care isi rontaie linistiti pensiile capitaliste.

Este evident ca informatorii Securitatii au avut locul si rolul lor in activitatea de politie politica a Securitatii. Dar la fel de evident este ca nu ei au fost varfurile. Ceea ce uitam este ca adevarata politie politica, cea care a instaurat teroarea imediat dupa venirea comunistilor la putere, a fost instrumentata de reprezentantii organelor de represiune care lucrau la ordinele ierarhiei politice comuniste. In mod ciudat, in plina campanie de deconspirare a ""politiei politice"", nimeni nu-i mai intreaba acum de sanatate nici pe ""grangurii"" de la partid, pe batranii securisti, si nici macar pe fostii comandanti ai puscariilor politice.

O SINGURA INCERCARE. In ultimii 17 ani, justitia a incercat o singura data sa patrunda in infernul puscariilor politice: procesul colonelului (r) Gheorghe Craciun, fost inspector general in MI, care intre 1959 si 1964 a fost si comandant al Penitenciarului Aiud. A fost o tentativa modesta, care a scos totusi la iveala o lume cumplita, ai carei ""locuitori"" erau impartiti in doua ""tabere"" distincte. Prima era cea a detinutilor. Cealalta era lumea ""ierarhiei"", compusa din tot felul de sefi si sefuleti. Mai importanti sau mai marunti, toti erau, cu rare exceptii, la fel de cruzi. Avand drept de viata si de moarte asupra detinutilor, toti sustineau ca slujesc interesele ""democratiei populare"". Putina lume mai stie acum ca inaintea noilor stapani comunisti aceiasi oameni slujisera la fel de constiincios si ""oranduirea burghezo-mosiereasca"". Si nu oricum, ci ca ""turnatori"" ai Sigurantei ori ai Serviciului Secret de Informatii. Fapt care arata ca la inceput comunistii nu faceau mare caz de puritatea ""dosarului de cadre"" al celor dispusi sa-i slujeasca.

""IADUL PE PAMANT"". Doar intre 1945 si 1964, ""tribunalele poporului"" au pronuntat sentinte care au totalizat aproape doua milioane de ani de puscarie si au trimis aproape 200.000 de oameni intr-un infern din care putini s-au mai intors. Penitenciarele si coloniile de munca fortata de la Sighet, Jilava, Ramnicu-Sarat, Pitesti, Aiud ori Periprava sunt doar cateva dintre ""abatoarele umane"" care au inghitit elitele politice, militare si culturale ale Romaniei interbelice. Alaturi de adulti, acolo au fost trimisi foarte multi studenti si elevi, tineri care, desi abia iesiti din copilarie, intelegeau cotitura dramatica pe care o facea istoria chiar sub ochii lor. Majoritatea fostilor detinuti politici care mai traiesc face parte din aceasta categorie. Cu doar cateva luni inainte de a muri, Octavian Radulescu ne-a relatat ca avea doar 15 ani cand a fost arestat pentru prima data. ""A fost dupa manifestatia de la 8 noiembrie 1945, din Piata Palatului. M-am dus acolo cu fratele meu, Giani, care avea 17 ani. La scurt timp dupa inceperea mitingului, demonstrantii au fost atacati cu bate si rangi de «proletarii indignati». S-au tras focuri de arma si cativa manifestanti au fost omorati."" Atunci au fost arestati si fratii Radulescu. ""Ziua eram anchetati la sediul MI, iar noaptea erau dusi la «Regimentul de Panduri». In ambele locuri, copiii erau batuti crunt."" Eliberati dupa doua saptamani, cei doi frati au ramas in atentia autoritatilor. La inceputul anului 1946, Giani a murit din cauza leziunilor interne provocate de bataile din anchete. Avea doar 18 ani, patru luni si patru zile. Dupa trei ani, Octavian, fratele cel mic, a fost arestat din nou pentru ajutorarea rezistentei din munti. Minor fiind, a fost inclus in ""lotul Jijie"" si a primit opt ani de inchisoare. Si-a inceput detentia in ""Submarin"" (subsolul doi de la MI), de unde a fost trimis la Jilava, apoi la «Canal» si la Aiud. ""Cel mai rau a fost la Jilava si la «Canal», la «Orizontul pierdut», langa Midia. La Jilava am stat in incaperi in care tot timpul curgea apa pe pereti si podele. In celule de 11x5 metri eram inghesuiti si cate 240 de oameni. Geamurile erau batute in cuie, iar vara, atmosfera era aproape coroziva, caci aerul intra doar prin crapaturile usii. Era iadul pe pamant."" ""La «Orizont pierdut», viata era si mai grea. Si acolo, vara sau iarna, am stat cate 280 de oameni in celule de 15x5 metri. Munceam in umezeala, la trei metri sub talpa ecluzei si la sapte metri sub nivelul marii, cate 12 ore pe zi. La acestea se adaugau cele patru ore pentru transportul dus-intors, de la penitenciar la punctul de lucru si alte patru ore de munca voluntara in inchisoare.""

Citeste si:

ZIARISTUL FRANCEZ - AGENT NKVD. In timpul Festivalului International al Tineretului din anul 1953, Vasile Boroneant avea 23 de ani si era student. Alaturi de cativa colegi de la alte facultati a incercat sa atraga atentia strainatatii asupra situatiei din Romania. Chiar si acum, dupa 53 de ani, el isi aminteste: ""Eram mai multi, de la diverse facultati. Am intocmit un memoriu care ar fi urmat sa ajunga la ONU. Dar pana la urma a ajuns la Securitate. Alesesem drept curier un ziarist francez, pe care il cunoscusem la festival. Alegerea a fost catastrofala: in scurt timp s-a dovedit ca jurnalistul era, in realitate, agent acoperit al NKVD, care ne-a «vandut» autoritatilor comuniste romanesti"". Tradarea francezului a fost urmata de un val de arestari caruia i-au cazut victima peste 20 de tineri. Considerat ""seful bandei"", studentul Marin Florea Paul a murit la ""Malmezon"", dupa o saptamana de ancheta. In acelasi timp au fost cercetate si toate persoanele care s-au intalnit, fie si intamplator, cu membrii grupului. Printre ""suspectii"" audiati s-a numarat si Tanta Ghiorghiu, fiica lui Dej, dar bineinteles ca ea nu a patit nimic. Acuzat de apartenenta la o organizatie terorista paramilitara fascista si de crima impotriva ordinii sociale, Boroneant a fost condamnat la 16 ani de inchisoare. Intre 1956 si 1963 a fost incarcerat la Aiud. ""La un moment dat am intrat in greva foamei. M-au trimis la izolator si apoi la «Zarca», unde ferestrele erau batute in scanduri de lemn, iar iarna, inauntru era la fel de frig ca afara. Acolo am inghitit atat frig cat nu am indurat in toata viata mea.""

REEDUCAREA ""TOVARASILOR"". Ironia sortii, ori poate un soi de umor crunt al istoriei, a facut ca acei comunisti, care nu au fost indeajuns de norocosi sau de abili incat sa nu cada victime luptelor fratricide care au zguduit PCR, sa ajunga colegi de detentie cu ""dusmanii poporului"". Din ""lotul Patrascanu"" au trecut pe la Aiud Herbert ""Bellu"" Zilber, secretarul personal al fostului lider comunist, Elena Constant si Ghe. Zigler, dar si ""baronul rosu"" Vasile Luca. Alaturi de aceste ""celebritati"", al caror nume nu au fost inca uitate, prin puscariile comuniste au trecut si alti lideri mai marunti, precum si oameni ai Securitatii cazuti in dizgratie. Printre membrii de partid, unii chiar ilegalisti, trimisi dupa gratii de ""fratii de lupta"", s-au numarat Dumitru Pasculescu, presedintele sindicatelor CRF, dupa 23 august 1944, si Ludovic Ardeleanu, fost ""numarul cinci"" din ierarhia CC al PCR. Radulescu isi amintea ca la un moment dat a stat in aceeasi celula cu Aurel Cea, fostul sef al Securitatii Iasi, arestat in ""lotul titoist"", alaturi de alti fosti securisti: Sava Bugarschi, Vladimir Stanoev, Sava Jivoinov si Vida Nedici. Desi femeie, aceasta din urma fusese una dintre cele mai crunte tortionare ale Securitatii. Chiar arestata fiind, era chemata sa dea o mana de ajutor fostilor colegi implicati in anchete mai dificile. Un caz aparte a fost al locotenentului de Securitate Ion Lefa. Un timp, el fusese ""mana dreapta"" a lui Alexandru Nikolski, avand sarcina sa colecteze bani de la evreii care voiau sa emigreze. El a fost arestat din cauza fratelui sau, Alcibiade Lefa, unul din cei mai odiosi ""turnatori"". Cunoscand ordinele pe care le avea de executat fratele sau, Alcibiade ii contacta pe evrei si in numele lui strangea banii care trebuia sa ajunga la Nikolski. Dat in vileag, Lefa a aruncat toata vinovatia asupra parintilor si a fratelui sau, pe care i-a si denuntat. La proces a fost martorul acuzarii si a depus marturie contra intregii lui familii.

POARTA IADULUI. Putini dintre cei care au intrat pe aici au mai scapat cu viata dupa ani grei de puscarie