In pragul aderarii, trecerea de la stadiul national la cel postnational de organizare politica si economica trezeste monstrii adormiti ai national-populismului. Profitind de lipsa de sustinere pentru democratia parlamentara, utilizind retorica nationalismului ultraconservator si antioccidental, noii promotori ai teoriei conspiratiei nu ezita sa treaca la atac pe toate fronturile.

De la o vreme aud spionii strecurindu-se pe sub zidurile Cetatii, uneltind pentru a o vinde. Iar iscoadele crescute la sinul iubitor al patriei le dau concursul. Veghind discret, detinatorii Adevarului Cert au demonstrat, fara putinta de tagada, tradarea. Uimit, apoi revoltat, poporul isi striga furia si cere Dreptate. Si astfel, indiferent de timp sau spatiu, tacuta, statornica, eterna, Istoria se repeta. Renascuta din propria-i cenusa, teoria conspiratiei, unealta docila a politicienilor populisti, a fost instalata pe cimpul de lupta ca o catapulta feroce. In fata ei argumentele se prabusesc precum zidurile unei citadele invinse. Dar, cita vreme gindul mai e inca liber, vorba mai e inca sloboda, mai pot sa ma intreb: ce s-ar fi intimplat daca?

Ce s-ar fi intimplat daca nu ne-am juca cu cuvintele si miturile? Ce s-ar intimpla daca petrolul nu ar fi tratat ca un tezaur ascuns in pamintul imbogatit prin sacrificiul etern al stramosilor, ci ca un produs de consum. La moda intr-o societate tematoare in fata Necunoscutului, antiliberalismul economic revine in forta si imprima o nota stranie aderarii Romaniei la UE. De sorginte populista, tentatia eterna a politicianului roman aflat in cautarea alegatorului turmentat, noul antiliberalism se raporteaza in primul rind la economie. Nu doar privatizarile, mereu suspecte intr-o tara in care coruptia este endemica, sint puse in discutie, ci chiar economia de piata si implicit liberalismul economic care a insotit-o. Si astfel, consensul tacit din jurul democratiei liberale si a economiei de piata care asigurase coerenta spatiului politic postcomunist se prabuseste, iar pe vidul astfel creat se instaleaza comod aventurierii. Dar proiectul lor este la fel de gol ca si cuvintele pompoase pe care le arunca precum niste ghiulele asupra adversarilor.

Si ce-ar fi sa ne reamintim cum, in ianuarie 2002, asistam uimiti la anchetarea televizata a lui Ovidiu Iane in scandalul Armaghedon II? Atunci descopeream fata ascunsa a unei guvernari fara opozitie. Ca si atunci, ca de atitea alte ori, prezumtia de nevinovatie a fost din nou suspendata. Indoiala nu isi gaseste locul in practicile redescoperite ale fostei Securitati. Manipularea sentimentelor patriotice si a temelor ambigue nu isi poate ascunde fata politica. Vinovatii sint supusi oprobriului public, iar sansa lor de reabilitare este minima. Si daca nu vor fi totusi dovediti vinovati, de vina va fi, ca de obicei, Justitia corupta.

Si ce s-ar fi intimplat daca prezumtia de nevinovatie nu ar fi functionat in cazul altor dosare la fel de „strategice" pentru interesul national? Cum ar fi aratat politica romaneasca astazi? Cine ar fi fost marii maestri ai dezvaluirilor publice socante? Cine ar fi deconspirat manevrele oculte ale capitalismului salbatic? Si, chiar daca aproape nu exista tara in Europa care sa nu se confrunte cu acest fenomen caracteristic erei postideologice, nu putem sa nu ne intrebam care e miza locala? Cine are de cistigat dintr-un razboi in care adevarul se revendica de la cel mai straveziu anticapitalism si isi schimba cameleonic culoarea de la o guvernare la alta?

In pragul aderarii, trecerea de la stadiul national la cel postnational de organizare politica si economica trezeste monstrii adormiti ai national-populismului. Profitind de lipsa de sustinere pentru democratia parlamentara, utilizind retorica nationalismului ultraconservator si antioccidental, noii promotori ai teoriei conspiratiei nu ezita sa treaca la atac pe toate fronturile. Dupa ce au mentinut treaza vigilenta patriotica a Securitatii in plin capitalism, mostenitorii intru spirit ai lui Plesita reinvie astazi vechile practici, inaugurind o noua etapa, ostila, a integrarii europene. Manipularea grosiera, lipsita de nuante, devine un instrument redutabil pe fundalul unei dezordini politice aproape complete. Si daca tot nu mai exista alternative la aderare, atunci macar sa fie compromisa economia de piata pe care Europa s-a consolidat. Si totusi, ce s-ar fi intimplat daca istoria ar fi luat-o intr-o alta directie?