Conservatorism, crestin-democratie, curent popular etc.(2)

Institutul INTER, Cluj-Napoca
Pentru a deveni o alternativa reala in spatiul romanesc actual, ideea de dreapta are nevoie de o fundamentare. In cazul amneziei culturii politice romanesti din deceniile comunismului, sporita dupa cum se vede de confuziile tranzitiei, fundamentarea aceasta nu se poate consuma exclusiv in cadrele jocului politic. Experienta de pana acum a aratat acest lucru: partidele de dreapta sau care pretind sa fie astfel nu au reusit sa impuna nici in realitatea sociala si nici in limbajul politic o marca recognoscibila a dreptei ca program de guvernare si cod moral de viata publica. Neputinta este doar partial imputabila liderilor politici declarati de dreapta. O responsabilitate egala le revine si acelor forte care stau la baza unei politici de dreapta autentice: structurile asociative complexe ce formeaza societatea civila si Bisericile, in cazul nostru confesiunea ortodoxa majoritara.
Pe langa termenul de "dreapta", cel de "societate civila" a fost unul dintre cei mai des folositi. Si cei mai deformati. Asa cum din ideea de dreapta se revendica multi impostori doctrinari si morali, tot astfel in numele "societatii civile" se pronunta o seama de personaje si organizatii eterogene, care nu fac altceva decat sa compromita ideea interesului public. Nu este, de aceea, de mirare ca paralel cu lipsa unui front politic de dreapta constatam si lipsa unei societati civile reale, vizibile si eficiente. Grava confuzie care a stat si la baza Aliantei Civice a fost aceea de a considera omogene acele forte care se declara anti-comuniste, lupta pentru drepturile omului si militeaza pentru democratizare. Or, asa cum s-a vazut intre timp, cei care pledeaza pentru separarea puterilor in stat, pentru o societate deschisa si se pronunta pentru un spatiu al memoriei precum Memorialul de la Sighet nu sunt pe aceeasi lungime de unda cu cei care pledeaza la randul lor pentru separarea puterilor in stat si pentru o societate deschisa, dar promoveaza drepturile minoritatilor sexuale, se fac avocatii sistemului american de relatii dintre Stat si cultele religioase sau doresc condamnarea comunistilor, nu insa si a comunismului. Chiar daca reprezentantii acestor doua tipuri de Weltanschauung se intalnesc sub acelasi plafon al saloanelor de la GDS, lumile pe care ei le reprezinta sunt la fel de departe una de alta cum sunt ideea despre politica a lui Corneliu Coposu de cea a lui Gigi Becali.
In toti acesti ani de tranzitie, a fost ignorat aproape integral rolul Bisericilor traditionale in coagularea unei stari de spirit favorabile nu atat ajungerii la putere a unui partid de dreapta, cat insusirii de catre clasa noastra politica, indiferent de culoare, a unui minim cod moral public. In ceea ce o priveste, Biserica Ortodoxa din Romania, majoritara, a fost, asemeni celorlalte Biserici si culte religioase, mai mult ocupata cu propriile probleme structurale acumulate timp de jumatate de secol de asediu al ateismului. Dincolo de aceste recuperari necesare, in acesti ultimi ani Biserica majoritara s-a facut prin ierarhia ei, cu voie sau fara voie, purtatoarea unui mesaj social contradictoriu: a incercat sa faca politica pe cont propriu si cu oameni din cler, a trebuit sa recunoasca lipsa de seriozitate canonica si de eficienta a acestei formule, nu a corectat excesul de clericalism prin incurajarea laicatului, a cultivat ambiguitatile, a mizat pe cartea amneziei istorice, a dat dovada limpede a unui partizanat pe alocuri jenant cu puternicii zilei, nu a exercitat nici un fel de presiune morala asupra oligarhiei (pentru ca se stia in culpa) si a ratat astfel sansa de a fi o prezenta profetica in mijlocul unei societati in deriva (pentru ca nu stia care este directia). Faptul ca s-a bucurat si se mai bucura de o incredere ce depaseste statistic toate celelalte institutii ale statului nu este atat rezultatul unui demers pastoral-misionar consecvent din partea acesteia, cat expresia unei dezamagiri profunde a romanilor fata de tanara noastra democratie si cei care o reprezinta. Increderea in Biserica (generic vorbind) este traducerea neincrederii intr'un sistem politic. Increderea de care se bucura Biserica este in aceasta lectura un indicator al derivei institutionale ce domina Romania post-comunista.

---

Despre autor: