Muntele acela poarta in pantece argint si aur. Destul de mult sa fi fost scormonit mai bine de 2000 de ani si inca sa nu se fi terminat. Niciodata si nimeni, in tot acest timp, n-a tresarit de grija acelui loc ori a locuitorilor sai, lasandu-l sa dev
Muntele acela poarta in pantece argint si aur. Destul de mult sa fi fost scormonit mai bine de 2000 de ani si inca sa nu se fi terminat. Niciodata si nimeni, in tot acest timp, n-a tresarit de grija acelui loc ori a locuitorilor sai, lasandu-l sa devina paragina de azi. Si deodata, de cativa ani buni, multime de popor, de la vladica la opinca, de la locuitorii litoralului pana la cei ai Bruxelles-ului, nu mai au somn de-aceasta framantare... trendy. "Catastrofa ecologica", "lacuri de cianura", "ploi acide", "biata tarisoara", "gura de rai" si multe asemenea clisee, apocaliptic ori lacramos sunatoare, inunda, rostite patetic ori cu... manie proletara, discursurile politice, produsele unei prese isterice ori chiar luarile de pozitie ale unor simpli si onesti, dar profund ignoranti, cetateni. In realitate, este vorba de proiectul unei exploatatii miniere, ce-i drept major, dar pe care initiatorii sai au avut naivitatea de a-l lua prea in serios si de a incerca sa ajunga la finalizare pe usa din fata, dar pe caile intortocheate ale legislatiei si birocratiei gaunoase romanesti. Cum ar fi fost firesc sa se petreaca lucrurile? Pai, in primul rand statul roman ar fi trebuit sa stea stramb si sa judece bine, de la inceput, consultandu-si, daca simtea nevoia, cetatenii, daca are sau nu de gand sa-si exploateze cum se cuvine resursele minerale, stiind - doar nu era greu de estimat - ca asta poate insemna o mare investitie si o abordare industriala de proportii. Daca decidea ca da, sa dea verde cautarii unei solutii, daca nu, sa nu mai incurce pe nimeni invitand investitori pe care sa-i puna ulterior in situatia penibila a confruntarii cu o populatie ce viseaza dezvoltare economica la umbra panselutelor. Daca o asemenea hotarare esentiala era luata si asumata la vreme, trei sferturi din zicerile "opozantilor" actuali ai proiectului nu mai aveau niciun sens. Decizia ce, se pare, a fost totusi luata este justa, nu si asumata. E firesc sa nu dai cu piciorul unei resurse majore cu care te-a blagoslovit Natura, in conditiile in care cererea pe piata mondiala a metalelor pretioase este in crestere. Si asta nu pentru ca s-ar fi inmultit cucoanele doritoare de bijuterii, ci pur si simplu pentru ca fiecare din accesoriile fara de care nu ne mai inchipuim existenta, telefoane mobile, unitati de procesare a datelor, aparatura electronica sofisticata etc., inglobeaza cantitati tot mai insemnate de metal pretios cu proprietati speciale. Asadar, unei prime intrebari esentiale, chiar daca tardiv, ii trebuie urgent un raspuns: Este statul roman interesat sa valorifice rezervele de metale pretioase de la Rosia Montana? Pentru ca, admitand ca proiectul ar fi oprit, iar zona ar deveni prioritara, in aceasta etapa, dezvoltarii turismului ori altor abordari alternative mineritului, este greu de imaginat ca va mai fi vreodata posibila o exploatare eficienta care va trebui sa afecteze cu mult mai multe interese socio-economice decat in prezent.
Daca se adopta si se asuma, insa, o decizie responsabila bazata pe o viziune de perspectiva si intr-o ordine fireasca a lucrurilor, atunci nu mai ramane decat avizarea unui proiect serios si a unui investitor responsabil. Exista un asemenea proiect pe masa. Din pacate, prea voluminos pentru a fi studiat cu atentie si de multe ori prea sofisticat pentru a fi inteles de cei care se exprima pe marginea lui. Si cine se... exprima? In primul rand, o surprinzator de consistenta masa de cetateni. Asta suna foarte bine, caci demonstreaza o neasteptata trezire a spiritului civic la romani. Pe de alta parte, studiind indeaproape continutul acestei atitudini, in general ostile, nu gasim decat reactii emotionale bazate pe multa, prea multa ignoranta, in general, dar si o necunoastere aproape totala a datelor contestate, in special. Se invoca "fuga cu aurul in spate" a canadienilor fara a se pricepe ca de fapt este vorba de un operator minier, ca oricare altul, care nu face decat sa extraga un produs ce va fi valorificat profitabil, in conditii de piata, asa cum ar face oricare altul, inclusiv o companie a statului roman. Se incrimineaza procedurile tehnologice cu cianuri fara sa se stie ca aceasta este singura tehnologie aplicabila unui zacamant difuz si nu in filon ca acela de la Rosia Montana, o eventuala alternativa fiind utilizarea mercurului, cu mult mai daunator si mai greu de controlat. Problema mediului preocupa insa, in mod firesc, cea mai mare parte a cetatenilor contestatari ai proiectului. Toti vorbesc, insa fara a fi calcat vreodata locul cu piciorul si nestiind ca de fapt raul este deja produs, gradul de poluare si degradare a zonei fiind maxim datorita exploatarii iresponsabile practicate in trecut, si ca de fapt proiectul se finalizeaza cu redresarea aproape totala a acestei situatii, abia in urma lui putand ramane o zona regenerata ecologic.
Mai vorbesc si diversi politicieni, unii, fosti sustinatori ai proiectului, dar probabil nemultumiti de neprimirea vreunui tain, deveniti astfel, peste noapte, opozanti convinsi. Ba chiar cineva invoca, intr-o recenta luare de pozitie in Parlament, nu stiu ce chichite procedurale privind unele avize partiale acordate investitorului pentru prospectiuni. Ciudata ironie a sortii, personajul fiind unul care inca sta sub semnul unor procese pe la Strasbourg cu care s-a pricopsit practicand exact procedurile pe care le incrimineaza acum ca fiind ilegale. Sa fie doar simpla ipocrizie sau, pur si simplu, de acolo a primit si de dincoace ba?
Si lista piedicilor de acelasi soi, in calea celui mai amplu si responsabil proiect pe care l-a avut vreodata mineritul romanesc, poate continua mult si bine. Ce nu inteleg este de ce la un pachet de solutii tehnice clar exprimate nu se poate raspunde la fel de clar si coerent cu eventuale contraargumente, cu semnalarea unor eventuale erori tehnice carora sa li se solicite imperativ corectarea, asa incat in cel mai scurt timp sa se poata trece la o treaba serioasa cu maxime efecte benefice si cu limitarea la maximum posibil a efectelor secundare?
De ce trebuie ca acest proiect sa ramana nepermis de multa vreme suspendat intre reactii emotionale, opinii bazate pe ignoranta, interese meschine si o lipsa cvasitotala a unor eventuale contraargumente tehnico- stiintifice coerente? De ce se tergiverseaza un dialog al surzilor - intre cine vrea cu cine n-are ce face - despre ceva de care nu se stie mare lucru in detrimentul net si grav al dezvoltarii sanatoase si, desigur, riguros monitorizate, a unui proiect industrial benefic regiunii si tarii?


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.