Romanele importante argotice, pop, underground au curs cu nemiluita in ultimele doua decenii, dar paradoxul lor este ca au ajuns la marea masa de cititori abia dupa ecranizarile aferente, care au monopolizat interesul publicului, au lansat brand-ul si au creat un nou orizont de asteptare.
Probabil ca 90% dintre fanii "Fight Club" au citit cartea numai dupa ce au vazut filmul cu Brad Pitt si au judecat-o - pe nedrept - in comparatie cu acesta. Asa s-a intamplat si cu "Trainspotting" de Irvine Welsh (traducere si note de Andra Matzal, Editura Polirom, 2006), best-seller in spatiul scotian pana sa devina unul dintre filmele-cult ale adolescentilor anilor '90, dupa "The Doors" sau "Natural Born Killers". Portretul-robot al rebelului din deceniul trecut a fost construit dupa aceste trei modele: tanarul neadaptat si resentimentar din working class, daramand euforic institutii si stereotipuri sociale, alergand dupa experiente extreme, repliindu-se in halucinatii fragile nascute din consumul generos de stupefiante si alcool.
Cinematografia s-a adaptat din mers la noua mitologie urbana si si-a perfectionat o tehnica de redare pe masura: cadre desfasurate in ralenti, prim-planuri obsesive cu ustensilele folosite de junkisti (seringi, garouri, linguri prajite la flacara brichetei, "prafuri" impartite cu briceagul pe "linii"), secvente nervoase derulate fast-forward pe batai infundate de rave, heavy-techno, trance... Nu mai conteaza ca formula a devenit intre timp reteta (confirmata in 2000 si de excelentul "Requiem for a Dream", care reia tema deja fumata a drogurilor, dar o impinge abil intr-un plan psihanalitic-simbolic).
Cert e ca Irvine Welsh, ca si ceilalti parinti ai "realismului murdar", a trebuit sa treaca prin confruntarea cu ecranizarea facuta dupa opera lui. Competitie imposibila, pentru naivi, cam cum ar fi o cursa intre un bolid de formula 1 si un automobil de familie din la belle epoque. Dar romanul reuseste sa tina pasul cu tempo-ul nebun al filmului, nefiind cu nimic mai prejos nici in redarea scenelor "tari". Cui nu-i vine a crede, ii recomand fragmentul cu scotocirea in bazinul de WC public dupa supozitoarele euforizante, de un comic scatologic greu de imaginat vizual. Oroarea, greata, sarcasmul, mila sunt mai pregnante in carte decat pe ecran. Argoul, in cazul acesta, nu e totul. S-au scris destule romane intesate cu vorbe piperate care nu au trecut peste limita pustismului, s-a vazut si in literatura romana de ultima ora. Welsh ne cucereste alternand iuteala cu lentoarea, Blitz-ul vedeniilor cu scenele elaborate cu migala de maestru naturalist, intr-o relatare modulata parca dupa suflul schimbator al heroinomanului. Pe fundalul acesta accidentat capata farmec planul perfect neted al prezentului continuu, care urmareste in direct caruselul senzatiilor, curcubeul impresiilor traite in tunelul dintre depresie si extaz.
Povestea din roman e foarte asemanatoare cu cea pe care o stiam din film (cu exceptia catorva capitole care ar putea figura ca povestiri de sine statatoare, asa cum au si fost concepute initial): peripetiile gastii de junkisti si bautori, intepaturile dintre tabere, scandalurile cu strainii, relatiile amoroase malformate de consum, goana dupa marfa, spaima de SIDA, tresaririle urii de sine deturnate asupra familiei. La fel de memorabili sunt Renton si Spud (sensibilii), Begbie (bestia dementa), Diane (nubila versata sexual) sau Sick Boy (cinicul seducator). Poate doar semnificatia titlului sa fie mai transparenta in carte. "Trainspotting" (contemplarea trenurilor care trec printr-o gara) trimite la pasivitatea dependentului care se trezeste inchis intr-un joc, separat de realitate printr-un perete de sticla incasabila. El vede tot, dar ca pe un ecran pe care se deruleaza flash-urile unor reclame de pe alta lume: "Alege viata. Alege sa platesti rate la casa; alege masini de spalat cu bule; alege o rabla cu cinci locuri; alege sa te uiti pe o canapea si sa te uiti la emisiuni care-ti amortesc creieru si-ti darama spiritu, sa te-ndopi (...) cu chipsuri si floricele. Alege sa putrezesti, pisandu-te si cacandu-te pe tine-ntr-un azil, o rusine totala pentru razgaiatii egoisti si distrusi pe care i-ai produs. Alege viata. Ei bine, io aleg sa nu aleg viata". Acesta-i un fragment din monologul lui Renton, inclus si pe coloana sonora a filmului, in recitarea cu inflexiuni liturgice a lui Ewan McGregor. Daca vi s-a parut prea dur, alegeti sa nu cumparati cartea. E un tril de privighetoare fata de alte replici de-acolo. Daca nu, puteti incerca si piesa de teatru "Trainspotting". Prima reprezentatie romaneasca a avut loc cu mai bine de trei ani in urma, la Teatrul National din Cluj.