Cazul Zabrauti si necesitatea finantarilor alternative

Revolta spontana de acum cateva seri, cand locuitorii a cinci blocuri din cartierul Ferentari au iesit in strada si s-au manifestat violent, impotriva fortelor de ordine, in urma deciziei Electrica de a-i debansa de la reteaua de alimentare cu energie electrica, a tinut capul de afis al emisiunilor de stiri. A doua zi, comentariile si reportajele din zona Zabrauti monopolizau paginile intai ale ziarelor. Majoritatea materialelor din mass-media scoteau in prim-plan gesturile lui Gigi Becali, cel care a potolit oamenii, promitandu-le ca va plati cele 12,8 miliarde de lei, costul operatiunilor de rebransare, precum si prezenta primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, primita cu mai putin entuziasm de electoratul manios din zona. S-a insistat, de asemenea, pe neimplicarea Primariei Generale, personal a primarului Capitalei, Adriean Videanu, in rezolvarea situatiei de conflict. Ca locuitorii din Zabrauti sunt saraci si pasibili a se preta la furturile de curent electric, in absenta racordarii, firesti, la reteaua urbana de termoficare si la celelalte utilitati, se stia de ani de zile.
Existenta ghetourilor, situate, in general, la periferia marilor orase, este, deja, un fenomen de masa in Romania. Acum suportam consecintele migratiei fortei de munca, impusa de fostul regim comunist, in perioada de entuziasm a marii industrializari din deceniile 7 si 8. Pentru a-si asigura mana de lucru ieftina, necesara marilor obiective socialiste si pentru dezamorsarea acumularii unor potentiale tensiuni sociale in zonele sarace ale Moldovei, au fost mutate, fortat, impresionante colectivitati umane catre Oltenia miniera, Brasov si centrele urbane in expansiune. Penrtu ca oamenii aceia trebuiau cazati cumva, au aparut si actualele ghetouri, cartiere formate din blocuri de garsoniere confort trei, neracordate la utilitati. Cum acestea au atras, dupa revolutie, valuri si mai semnificative de forta de munca, ramasa pe drumuri dupa destructurarea fostelor CAP, IAS si a micilor intreprinderi rurale, solutia de a-i trimite pe acesti oameni acolo de unde au venit nu este deloc inspirata. In urma aderarii la UE, de la 1 ianuarie 2007, in lumea satului romanesc se vor produce mutatii si mai profunde. Acum circa 40% din populatia Romaniei se afla in mediul rural, dar nu contribuie, decat marginal, la realizarea PIB, ponderea fiind cu mult sub 20% anual. Politica agricola comunitara se va solda cu disparitia agriculturii de subzistenta. Vom asista, pe masura ce vor trece anii, la un asalt sustinut al periferiilor marilor aglomerari urbane. Forta de munca de la sate va migra tot catre orasele care vor cunoaste un ritm sustinut de dezvoltare.
Se pune problema cum vor face fata autoritatile locale si centrale acestei noi migratii, de la sat la oras, in conditiile in care fostele regii si companii de stat din domeniul utilitatilor au fost deja privatizate, iar bugetele locale si chiar fondurile extra-bugetare, accesabile in situatii de criza, nu constituie surse de finantare certe, pentru proiecte locative si de infrastructura, pe termen mediu si lung. Pe undeva, precedentul Zabrauti are si o parte extrem de utila. Aceea de a pune in fata autoritatilor problema asigurarii resurselor financiare pentru sustinerea marilor proiecte de dezvoltare urbana. Posibilitatea de a atrage si absorbi fondurile comunitare post-aderare este, cumva, ingradita, din start, de birocratia aferenta acestora si de previzibila rata scazuta de absorbtie. Ramane atunci intrebarea: cum va asigura Romania conditii de trai, macar la limita decentei, fortei de munca provenind din mediul rural, care nu va pleca peste hotare si va "balti" la periferia marilor orase? O solutie viabila pe termen mediu si lung este aceea ca municipalitatile sa lanseze emisiuni de obligatiuni, cu scadente bine gandite si remuneratii atractive, peste rata anuala a inflatiei. Ideea ne-a fost sugerata de faptul ca, in 2006, emitentii straini au contribuit semnificativ la dezvoltarea pietei obligatiunilor in lei. Banca Mondiala a lansat o emisiune de obligatiuni in lei cu valoarea de 525 milioane de lei, valabila pe trei ani, la o dobanda de 6,5% pe an. Dexia Kommunalkredit, banca austriaca orientata pe finantarea municipalitatilor, a lansat, de asemenea, o emisiune de circa 100 de milioane de lei, pe cinci ani, cu dobanda de 7,05% pe an. Dupa ce s-au implicat, masiv, in sistemul bancar romanesc, si au ajuns sa domine piata bursiera, iata ca austriecii exploreaza, cu succes, si piata obligatiunilor in lei. In luna aprilie, guvernul austriac a vandut obligatiuni de 100 milioane de lei, cu maturitate de doi ani si dobanda de 5,75% pe an. Alti emitenti au fost Credit Suisse First Boston, cu doua emisiuni a 50 milioane de euro, in echivalent lei, pe termen de doi ani, cu remunerare de 6,5% anual si KfW Germania, cu 100 milioane de lei, termen de un an si jumatate si o dobanda de 5,75% pe an. Faptul ca un ziar de specialitate a publicat, nu intamplator, un comentariu pe tema succesului acestui tip de operatiuni este salutar. Iata cea mai potrivita solutie la care pot apela municipalitatile din tara noastra pentru a acompania previzibilul impact, in plan social si al migratiei fortei de munca, in anii de dupa aderarea la UE. Recentele dezbateri din sistemul bancar au adus in atentia publica posibilitatea ca bancile, odata intrate in vigoare reglementarile comunitare, sa devina mari jucatori pe piata obligatiunilor municipale. Este cazul ca autoritatile locale sa-si pregateasca personal de specialitate, pentru acest tip de operatiuni de piata. Trebuie studiata, de asemenea, si experienta altor mari centre urbane, de pe varii meridiane, care au reusit sa duca la bun sfarsit proiecte edilitare de amploare, pe baza emisiunilor de obligatiuni municipale. Acestea constituie plasamente sigure, pot fi scadentate in functie de prioritati, cu o remunerare atractiva. Jucatori de anvergura care sa se implice in finantarea acestor operatiuni se vor gasi. Marile banci de investitii americane intentionau, inca din 1996-1997, sa cumpere obligatiuni emise de Primaria Generala a Municipiului Bucuresti. Cum prognozele, atat cele din tara, cat si cele de peste hotare, indica un ritm sustinut de crestere pentru economia romaneasca, de peste 5-6%, in anii urmatori, iar sectorul teritorial, al serviciilor, va lua din ce in ce mai mult avant, este bine sa gandim din timp cum putem sustine aceasta tendinta, in plan edilitar, al masurilor de acompaniament social si al degrevarii bugetelor locale si central de costurile, nesustenabile, ale unor proiecte de anvergura, dar absolut necesare. Daca vom reusi sa valorificam, in timp util, oportunitatile oferite de reglementarile europene si internationale pe componenta de emisiuni de obligatiuni municipale, cazuri de genul Zabrauti vor ramane doar incidente izolate, consemnate marginal in paginile de istorie contemporana. Iata ca aderarea la Uniunea Europeana ofera si solutii optime de rezolvare a unor crize latente, generate, initial, de megalomania unui regim comunist, hotarat sa transforme Romania intr-o tara de mamuti industriali, circuri ale foamei si ghetouri insalubre.
Este timpul sa terminam cu lamentatiile despre greaua mostenire a societatii socialiste multilateral dezvoltate, dar in saracie, sa renuntam la complexele de inferioritate, specifice unei tari balcanice, obisnuita sa se milogeasca si sa-si puna tarana in cap, invocand neputinte mioritice si sa ne apucam de treaba. Solutii avem, bani exista, inteligenta romanilor e dovedita de ani buni, ramane doar sa ne si ajutam tara, daca tot vrem sa traim mai bine si mai decent pe meleagurile strabune.

---

Despre autor: