Tribunalul Bucuresti a respins audierea ca martor a lui Sorin Ovidiu Vantu in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii (FNI). Judecatorul Mihai Rotaru a apreciat ca nu se impune audierea lui Vantu, deoarece acesta "nu a semnat acte
Tribunalul Bucuresti a respins audierea ca martor a lui Sorin Ovidiu Vantu in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii (FNI). Judecatorul Mihai Rotaru a apreciat ca nu se impune audierea lui Vantu, deoarece acesta "nu a semnat acte din cele mentionate in rechizitoriu si nici nu a avut atributii legate direct de infractiunile retinute in actul de acuzare". De asemenea, judecatorul a respins si audierea altor martori, printre care Decebal Traian Remes, fost ministru al finantelor, urmand ca, in masura in care vor aparea elemente noi in proces, sa se dispuna citarea acestora. La ultimul termen al dosarului, din 14 noiembrie, partile implicate in proces, in frunte cu Ioana Maria Vlas, au solicitat audierea lui Vantu, pe care il considera principalul vinovat de prabusirea FNI. Pe de alta parte, instanta a respins cererea Ioanei Maria Vlas privind efectuarea expertizei grafologice a semnaturilor de pe ordinele de plata si contracte de cesiune, "avand in vedere imprejurarea ca, indiferent daca actele dispuse au purtat semnatura holografa a inculpatei Ioana Maria Vlas sau au purtat semnatura cu parafa, aceasta si-a asumat riscul ca persoane din cadrul SOV Invest si Gelsor sa o aplice". Reamintim ca Ioana Maria Vlas a declarat ca a lipsit o perioada din tara, iar parafa sa a fost utilizata de alte persoane din cadrul fondului pentru a semna acte si de aceea nu isi asuma raspunderea pentru acele documente. Magistratii Tribunalului Bucuresti rejudeca dosarul FNI, in care sunt inculpate 13 persoane, dupa ce magistratii Curtii de Apel Bucuresti au casat sentintele de condamnare date in 2005 in aceasta cauza. FNI a luat fiinta la 17 august 1995, fiind administrat de firma SOV Invest. Prabusirea FNI, in mai 2000, a afectat aproape 300.000 de investitori, generand un scandal cu efecte sociale, economice si politice in a carui solutionare au fost implicate, la diferite momente, Justitia, Politia, Parchetul, institutiile financiare sau comisiile de abuzuri din Parlament. In mai 2000, pagubitii de la FNI au facut o plangere penala impotriva persoanelor vinovate de falimentarea fondului, cerand recuperarea sumelor pe care le-au investit. La 31 mai 2000 s-a dispus inceperea urmaririi penale impotriva persoanelor care au indeplinit functii de administratori ai FNI. Dosarul a fost trimis, spre judecare, la Judecatoria sectorului 2, iar ulterior la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de unde a ajuns la Tribunalul Bucuresti.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.