Florin Citu face bine ca se refera la chestiunea sustenabilitatii deficitelor externe in economia romaneasca (JN, 15 Noiembrie). El este unul dintre putinii macroeconomisti din tara cu pregatire temeinica si merita sa fie
ascultat.

El atrage atentia ca o crestere in continuare a deficitului de cont curent este problematica, avand in vedere nivelul investitiilor productive interne si conditiile de competitivitate. Deficitul de forta de munca pe care il acuza diverse sectoare (si din cauza migratiei masive), anticipata crestere a salariilor in sectoare cu asemenea deficit, aprecierea leului, dinamica consumului si a creditului bancar care il sustine sunt motive care trebuie sa ne tina in alerta.

Este adevarat ca beneficiem de ancora aderarii la Uniune (pe care nu o au economii emergente din America Latina si Asia), ca agentiile de rating ne-au acordat nota de trecere privind mediul investitional (investment grade), ca a avut loc o consolidare fiscala notabila in ultimii ani, ca bancile straine au sisteme de prudentialitate interne bune. Dar deficite de cont curent de peste 10%-12% din PIB trebuie examinate cu grija
intr-o economie cu cont de capital completamente liberalizat si care va suferi presiunile aderarii la UE.

Citu face o analogie cu situatia din Ungaria, unde deficitul bugetar depaseste 9% din PIB in acest an, iar deficitul de cont curent este si el in jur de 9%. De aceea revin asupra unor aspecte pe care le-am mai evocat. In Ungaria a avut loc o infuzie masiva de investitii straine. Exporturile au crescut constant, ajungand la peste 50 de miliarde de euro in 2005 (circa 60% din PIB), iar balanta comerciala nu a revelat dezechilibre ingrijoratoare. Calitatea exporturilor a fost in continua crestere, Ungaria fiind bine inserata in retele industriale europene moderne. Productia industriala a avut rate de crestere de 6%-7% anual si salariul mediu real a crescut considerabil (fiind dublu fata de cel din Romania). Ce nu a mers totusi? Amintesc ca Ungaria a trecut printr-un sever program de ajustare a balantei de plati in deceniul trecut, cand ponderea deficitului bugetar in cel de cont curent era prevalenta. Programul, desi foarte dureros pentru populatie (prin reducerea de cheltuieli publice), a asanat finantele publice. Dar remediul nu a fost decisiv; in mod gradual, s-a revenit la deficite bugetare inalte. Datoria externa bruta a tarii a crescut rapid, suind la peste 70% din PIB in 2006. Deficitul de cont curent a ramas in mod constant in jur de 8% din PIB. Intrucat diferenta nu este mare intre exporturi si importuri, rezulta ca deficitul
de cont curent este dat de
deficitul important la capitolul plati curente, care reflecta dimensiunea profiturilor repatriate de firmele straine si serviciul
datoriei publice externe.

Citeste si:

Este interesant ca in Ungaria (ca si in alte tari din Europa Centrala) veniturile fiscale si nefiscale ajung la peste 40% din PIB (la noi sunt putin peste 30% din PIB). Si totusi situatia s-a complicat dupa Aderare, care inseamna cheltuieli suplimentare cu infrastructura, mediul inconjurator etc.

In Romania avem o situatie la antipozi: relativ echilibru bugetar (cel putin pana acum), in timp ce sectorul neguvernamental economiseste mai putin decat investeste cu circa 10% din PIB! Este acest import de resurse din sectorul privat folosit astfel incat sa se asigure o capacitate sporita de export? Vor tolera pietele financiare externe un deficit de cont curent in continuare in crestere? Acestea sunt cele doua intrebari la care raspunsurile nu sunt clare, precum afiseaza optimistii debordanti.

Repet ceea ce am spus adesea: in economie nu exista strada cu doua sensuri. Daca creditul nu isi va modera ascensiunea, deficitul bugetar va incepe sa suie din nou (dupa Aderare), iar castigurile de productitivitate nu vor fi adecvate, o depreciere puternica a leului nu va putea fi evitata in anii ce vin. De aici si consecinte mai putin faste pentru economie.