Bugetul Uniunii Europene saraceste tot mai mult, iar unul
dintre motive vine din China si miroase destul de intepator.

Dupa sutiene, tenisi si confectii a venit randul usturoiului chinezesc sa irite Uniunea Europeana. Si asta nu pentru ca ar avea un miros mai pronuntat decat cel de pe continent, ci pentru ca face obiectul unor activitati de contrabanda care afecteaza visteria comuna a statelor membre - bugetul comunitar, informeaza site-ul Euractiv.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF), importurile ilegale de usturoi proaspat de provenienta chineza saraceste cu 60 de milioane de euro bugetul Uniunii, din care Romania isi asteapta felia cuvenita de fonduri de dezvoltare. Usturoiul chinezesc ocupa locul al treilea in clasamentul produselor agricole de contrabanda, imediat dupa zahar si carne. Explicatia sta in cantitatile foarte mari produse in China si in costurile extrem de scazute.

METODE. Castigul pentru contrabandistul care introduce ilegal in UE un container cu usturoi din China poate ajunge la 24.000 de euro. Metodele difera de la caz la caz. Usturoiul proaspat poate fi declarat drept congelat sau deshidratat, beneficiind de taxe vamale foarte mici. O alta varianta este ca usturoiul proaspat din China sa intre pe piata europeana ca usturoi furajer, articol scutit de taxe vamale.