Sorin Leoveanu este actorul marilor regizori. „Hamletul lui Vlad Mugur" face acum un rol de exceptie in „Crima si pedeapsa", la Bulandra.

Cum ati ajuns sa jucati in „Crima si pedeapsa"?

M-a anuntat o prietena ca Yuriy Kordonskiy face o auditie la Bulandra si m-am prezentat la concurs, ca toata lumea. Dupa trei-patru zile, chiar Yura m-a sunat si m-a anuntat ca am luat proba.

M-am bucurat enorm, pentru ca imi doream de mult sa lucrez cu el si sa joc la Bulandra. Si iata-ma! Am muncit toata vara. A fost o lectie uluitoare de actorie si o scoala, in primul rind, de viata.

Cum e Anchetatorul?

In momentul in care am inceput sa lucram, Yura mi-a zis ca Anchetatorul e un corp comic cu un creier colosal. Ha, ha, ha, iata exemplu de indicatie regizorala la Kordonskiy! Eu cred ca Porfiri e un fel de alter ego al lui Raskolnikov: e un personaj la fel de singur, un om care, atunci cind il intilneste pe criminal, vede in el incununarea profesiei lui de anchetator. De aici vine si respectul pe care il are pentru Raskolnikov, in final el comite chiar o faradelege, distrugind documente care

l-ar fi incriminat si mai rau pe acesta. E un personaj tipic rusesc, iar scriitorii rusi reusesc sa scoata la iveala natura umana in toata plenitudinea ei. Ce bine ar fi sa jucam in fiecare stagiune cite o piesa ruseasca! Ar fi o adevarata terapie.

A fost apasator sa va incepeti cariera chiar cu Hamlet?

S-au creat diverse legende care spun ca Hamlet trebuie sa fie jucat de un actor cu experienta. Nu m-am gindit deloc in timp ce lucram la faptul ca fac un rol „greu". A fost si meritul domnului Vlad Mugur, un imens om de teatru, care a stiut sa ne ia povara piesei de pe umeri. De altfel, el a mizat pentru rolurile principale doar pe actori tineri: a stiut sa ne fenteze, sa ne faca sa nu ne mai gindim la Shakespeare, la Hamlet si la incarcatura pe care o presupune o astfel de montare.

Ati luat la un moment dat o distanta de teatru. Ati facut o depresie post-Hamlet?

Da. Nu neaparat din pricina piesei, ci a faptului ca domnul Vlad Mugur s-a stins chiar atunci. Am simtit nevoia sa iau o distanta. Nu mai credeam in teatru. Lovitura umana pe care am primit-o atunci a fost atit de mare incit, cu buna stiinta, m-am afundat pina cind mi-am spus „Stop, decit asa, mai bine deloc!". Asa ca m-am intors…

In tot timpul asta ati stat in Canada. Ce faceati acolo?

Ce fac toti cei care, satui de viata, isi iau cimpii. O iei de la zero, esti un nimeni pe o perioada mai scurta sau mai lunga de timp, uneori pentru totdeauna. Munceam intr-un supermarket. Am mers foarte mult la teatru in Montreal, am dat auditii…

Cum e teatrul lor?

Acolo am vazut o forma de teatru pornita, firesc, dintr-o cu totul alta mentalitate. Problemele lor sint de o cu totul alta natura decit ale noastre. Violenta emisiunilor tv, violenta kitsch-ului si a prostului-gust, acolo lipseste cu desavirsire. Sint oameni civilizati, mult mai relaxati in comparatie cu noi, si atunci au un alt fel de a privi viata, dramele, iar lucrul asta se vede in teatru.

Ati fi putut face teatru acolo?

Nu cred. Daca as fi hotarit sa ramin definitiv, cu siguranta ca as fi incercat din rasputeri, dar, sa fim seriosi, e o dulce amagire sa crezi ca poti face teatru in strainatate. Acolo, fiind o societate de consum cu un sistem de vinzari foarte bine pus la punct, actorul e si el o marfa, iar agentul nu te promoveaza pentru ca l-ai emotionat foarte tare

intr-un spectacol. Totul e un business. Un agent ii va prefera intotdeauna pe tineri, pentru ca reprezinta o investitie pe termen lung. Tu, ca actor strain, te lupti o data cu cei mai tineri, a doua oara cu cei de virsta ta si, nu in ultimul rind, cu nativii. Limba reprezinta cu adevarat o bariera, mai ales la Montreal, unde nu se vorbeste franceza, ci québécoise.

Cum a fost intilnirea cu Lucian Pintilie?

Exceptionala. Trebuia sa intru intr-un spectacol la Montreal, dar am ales filmul. Si nu regret. Pintilie e o lume in sine. Pentru mine a fost un happening total, dat fiind faptul ca reprezenta debutul meu in film.

Ati jucat numai roluri „grele". Sinteti deja un actor clasicizat?

Nu vreau sa cred asta. Am pornit pe drumul asta, al teatrelor de repertoriu, mi-a fost frica sa ma duc in zona underground, dar acum as incerca.

Va vedeti facind teatru si peste 30-40 de ani?

Cine stie? Mi-ar placea sa stau pe o insula peste 30-40 de ani si sa ma uit la ocean, la cer si la DVD-urile cu spectacolele mele din tinerete.

Am si eu o curiozitate: chiar mincati hirtie in „Crima si pedeapsa"?

Da. De luni intregi, la repetitii, si acum, mai nou, la spectacole, inghit hirtie. Si e bine. Uite ce frumos am stat de vorba…