Mesajul venit de la Strasbourg la inceputul acestei saptamani este cat se poate de clar: Parlamentul European nu doreste fosti securisti, agenti sau informatori ai Securitatii. Amendamentul depus la raportul Moscovici de doi eurodeputati olandezi are mari sanse sa fie inclus - mai ales ca legislativul comunitar a mai transmis un semnal clar cu ceva vreme in urma atunci cand a spus ca nu isi doreste in structurile Uniunii fosti demnitari din regimurile comuniste.
Deconspirarea fostilor agenti devine astfel o obligatie pentru autoritatile de la Bucuresti. Ca si pentru cele de la Sofia, acolo unde un proiect legislativ pentru deschiderea arhivelor secrete a ucis deja un om: pe chiar seful respectivei arhive, gasit in biroul sau, impuscat in gura. Versiunea oficiala: sinucidere din motive personale. La Bucuresti nu s-a mers intr-atat de departe.
Bulgarii si-au asigurat, macar in parte, acoperirea trecutului; imediat dupa rasturnarea comunismului o mare parte din arhivele serviciilor secrete au fost distruse. S-a incercat astfel, partial, aplicarea modelului spaniol si grecesc. Madridul si Atena au preferat sa distruga arhivele secrete ale dictaturilor si sa inceapa o viata noua. In Cehia s-a realizat - cel putin partial - o curatare a societatii: timp de 15 ani comunistii cu functii la varf si colaboratorii politiei politice au fost exclusi din viata publica. Problema cehilor este ca exclusii se intorc acum in calitate de oameni de afaceri prosperi.
La Bucuresti s-a mers pe alta varianta - cea mai proasta dintre toate - traficarea arhivelor Securitatii. Trecutul navaleste in prezent, distrugand cariere si mituri politice. S-a incercat oprirea acestui trafic prin crearea Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Insa aceasta institutie nu a reusit pana acum nici sa stapaneasca traficul de documente, nici sa curete societatea romaneasca.
CNSAS ramane o institutie sub control politic. O institutie a negocierilor: mai da tu jupane, mai lasa crestine... Ce dosar si cum il scoatem - aceasta decizie nu se ia in dezbaterea Colegiului, ci pe terase de restaurant, la amurg, vorba cantecului "noaptea pe fulgeratura/ se fura caii, se fura". Asta vara povestea incepuse frumos, chiar prea frumos. Se vorbea de publicarea pe Internet a dosarelor luate in discutia Colegiului, presedintele a dat ordinul de transferare imediata si completa a arhivei, nume rasunatoare ieseau unul cate unul la iveala... Si brusc, pe nevazute, s-a pus batista pe tambal. Totusi, ce s-a intamplat in acest an a fost mult mai mult decat tot ce s-a intamplat in ultimii 16 ani. E de bine, dar parca a ramas treaba neterminata.
Toata povestea "Deconspirarea 2006" a ramas cu un foarte puternic damf de lupta politica. In ceea ce priveste Comisia prezidentiala pentru condamnarea comunismului: pe listele electronice de discutii ale jurnalistilor a fost lansata acuzatia ca si Mihnea Berindei a fost "sursa" a Securitatii. Acesta ar fi al treilea colaborator al politiei politice, dupa episcopul Corneanu si Sorin Antohi, care condamna comunismul de la Cotroceni. Acuzatiile ramase nedovedite, listele ramase fara acoperire, discutiile nesfarsite si contestatiile in instanta nu sunt de natura sa lamureasca alegatorii. Singura solutie ramane publicarea integrala a dosarului.
Administrarea trecutului se dovedeste o sarcina extrem de dureroasa pentru romani. Riscul cel mai mare al nedefinitivarii acestei deconspirari este ca cine stie ce dosarel sa iasa la iveala cupa 1 ianuarie 2007, purtand numele vreunui ales in Parlamentul European.