Directorul departamentului "Arhive si Dosare Secrete" al Serviciului National de Informatii din Bulgaria a fost gasit mort in biroul sau, insa vestea mortii s-a aflat o zi mai tarziu, informeaza agentiile de stiri de la Sofia. In varsta de 61 de ani, Bojidar Doicev, seful arhivei Serviciului National de Informatii, era pensionat, insa continua colaborarea cu serviciul secret aflat in subordinea directa a presedintelui Gheorghi Parvanov.
Oficial s-a sinucis
Cadavrul lui Bojidar Doicev, seful arhivei Serviciului National de Informatii de la Sofia, a fost descoperit miercuri seara, in biroul sau dupa ce familia s-a deplasat la locul sau de munca pentru a-l cauta. Anuntul mortii a fost facut prima data de site-ul Kafene.net de la Londra, potrivit Darik News. Conform informatiilor preliminare, Doicev s-ar fi sinucis. Cadavrul a fost descoperit miercuri, in jurul orei 18:30, in biroul sau. Doicev si-a tras un glonte in gura, cu pistolul. Expertii care desfasoara cercetarile in acest caz asigura ca nu lipseste nici un document din biroul lui si nici din arhive.
Procurorul general Boris Velcev a fost alertat imediat dupa ce a fost descoperit cadavrul si a ordonat procurorilor sa deschida o ancheta asupra cazului. Pana in prezent, nu se stie daca Doicev a lasat un bilet de adio, insa unii colegi ai sai au declarat pentru postul de radio Darik News ca gestul lui disperat a fost provocat de problemele personale. Doicev a condus arhiva secreta de la Sofia incepand din anul 1981.
Banuieli si supozitii
Totusi, alte persoane sustin ca Doicev ar fi putut incerca astfel sa ascunda o serie de informatii din dosarele clasificate, deoarece Bulgaria ar intentiona sa declanseze o operatiune de desecretizare a unora dintre ele. Nici Ministerul de Interne, nici politia de la Sofia nu au confirmat informatia. Directorul Serviciului National de Informatii din Bulgaria, Kircio Kirov, nu a dorit sa comenteze incidentul.
Serviciul National de Informatii este unul dintre serviciile speciale subordonate presedintelui bulgar Gheorghi Parvanov. Biroul de presa al Presedintiei nu a dat publicitatii nici un comunicat despre moartea celui responsabil de dosarele secrete ale perioadei comuniste.
Deconspirare cu cantec
In legatura cu sinuciderea lui Bojidar Doicev presa bulgara subliniaza ca aceasta s-a petrecut intr-o perioada in care Parlamentul de la Sofia se pregateste sa adopte o lege privind declasificarea si deschiderea arhivelor vechilor servicii secrete de securitate din epoca comunista. Aceasta tema a devenit de actualitate in Bulgaria in primavara acestui an, cand s-a dovedit ca mai multi ziaristi, doi vicepresedinti ai parlamentului si un deputat fusesera colaboratori ai serviciilor secrete comuniste. Proiectul de lege intentioneaza sa realizeze o desecretizare totala, insa exista o opozitie foarte puternica fata de aceasta idee.
Doar ministrul de Interne aproba declasificarea
Autoritatile bulgare au dat publicitatii la inceputul acestei saptamani 7200 de dosare stocate in arhivele serviciilor secrete ale fostului regim comunist. Documentele sunt accesibile cercetatorilor si publicului larg in bibliotecile arhivelor statului, care cuprind materiale din perioada 1944-1990. In luna mai, o mare parte a arhivelor Ministerului bulgar de Interne au fost date publicitatii, dupa ce autoritatile au decis inceperea procesului de desecretizare. Potrivit legislatiei actuale, toate documentele din arhiva fostului Serviciu pentru Siguranta Statului pot fi declasificate doar cu aprobarea ministrului de Interne.
Spionii bulgari si-au distrus dosarele
In Bulgaria o mare parte din dosarele fostei politii politice comuniste au fost arse imediat dupa schimbarea de regim, evitandu-se astfel pana in prezent scandalurile legate de deconspirarea fostilor agenti.
Dosarele a 46% dintre colaboratori, 30% dintre cei urmariti si 91% dintre cei care au asigurat case conspirative au fost distruse in luna ianuarie 1990, la scurta vreme dupa rasturnarea regimului lui Todor Jivkov. Ideea distrugerii dosarelor secrete ale comunismului a ramas vie la Sofia, fiind readusa in discutie in cursul acestui an, cand presa bulgara a publicat o serie de documente care ii demascau pe mai multi jurnalisti ca fiind colaboratori ai serviciilor de informatii comuniste. In luna mai a acestui an, ministrul de Interne bulgar, Rumen Petkov, a sustinut ideea distrugerii totale a arhivei serviciilor secrete comuniste, dupa exemplul Greciei si Spaniei care si-au rezolvat in aceasta maniera problemele trecutului, dupa caderea dictaturilor din aceste tari.
O lege adoptata in 1997 de catre Guvernul de centru dreapta a dus la dezvaluirea faptului ca 150 de oameni politici de la Sofia, printre care se numarau ministri, membri ai Parlamentului si candidati la presedintie au fost agenti sau colaboratori ai politiei secrete comuniste. In prezent, la trecerea termenului legal de 15 ani, urmeaza sa fie desecretizate peste 250.000 de dosare pastrate de Ministerul de Interne de la Sofia. Insa conform legislatiei in vigoare vor fi sterse toate detaliile personale din aceste dosare.
+=Presedinti acuzati de colaborationism cu politia politica
Presedintele Bulgariei Gheorghi Parvanov (foto) a recunoscut pe 23 iunie ca exista un dosar al politiei secrete despre el, sub pseudonimul "Gotse".
"Nu exista nici un rand scris de mine in dosarul Gotse", a afirmat presedintele Parvanov la o intrunire publica la care a fost prezent si ambasadorul SUA la Sofia, John Beyrle. Presedintele bulgar a sustinut ca dosarul respectiv contine doar informatii referitoare la munca sa de cercetator la Institutul de Istorie. In dosarul Gotse exista insa si o propunere de recrutare ca informator a lui Parvanov, insa acesta a afirmat ca "asa ceva nu s-a intamplat". Parvanov a cerut cu aceasta ocazie deschiderea arhivelor politiei secrete bulgare ca si a arhivelor "fundatiilor de familie" - o referinta clara la liderul de dreapta Ivan Kostov, a carui sotie conduce o fundatie care a beneficiat de fonduri de la stat in perioada in care Kostov a fost premier (1997-2001).
La randul sau liderul de dreapta Petar Stoianov a fost acuzat pe Internet ca a colaborat cu serviciile secrete comuniste sub numele conspirativ "Victor". Fostul presedinte al Bulgarie Stoianov a solicitat institutiilor de la Sofia sa efectueze o cercetare completa pentru a dovedi ca nu a avut nici o legatura cu politia politica. Stoianov a respins vehement acuzatia ca ar fi facut parte din agentii serviciilor secrete comuniste si a afirmat ca dimpotriva, el si familia sa au constituit o tinta a serviciilor.
Metodi Andreev, presedintele comisiei care administreaza dosarele serviciilor secrete comuniste, a declarat pentru presa bulgara ca nu exista un dosar al "agentului Victor".
"Umbrela bulgareasca" a disparut
Dosarul "Umbrela bulgareasca"
a disparut din arhivele serviciilor secrete de la Sofia, informa in luna iunie a acestui an cotidianul "Bulgarian Post". In arhivele serviciilor secrete bulgaresti nu mai poate fi gasit dosarul lui Gheorghi Markov, disidentul bulgar ucis la Londra pe 7 septembrie 1978.
Scriitor si jurnalist, Gheorghi Markov a fost ucis de catre agenti bulgari asistati de KGB, in aceasta crima fiind folosita o umbrela. Gheorghi Markov a emigrat din Bulgaria in 1969, devenind jurnalist la postul de radio BBC. Pe data de 7 septembrie 1978, in vreme ce traversa podul Waterloo din Londra, un trecator care tinea in mana o umbrela s-a lovit de Markov, si-a cerut scuze si a disparut. In momentul ciocnirii Markov a simtit o intepatura in glezna dreapta. In seara aceleiasi zile Markov a facut o febra puternica, fiind internat in spital, unde a murit dupa trei zile. In urma autopsiei in piciorul lui Markov a fost gasita o bila de platina cu diametrul de 1,5 mm, bila care prezenta urme de ricin. Investigatorii britanici au lansat ipoteza ca otrava a fost introdusa in corpul lui Markov prin intermediul bilei de platina cu ajutorul unui ac montat in varful umbrelei. Inainte de a muri Markov a apucat sa le spuna medicilor ca omul de care s-a lovit avea un accent strain. Mai multi defectori de rang inalt din URSS, ca Oleg Kalughin sau Oleg Gordievski au confirmat faptul ca serviciile secrete sovietice impreuna cu cele bulgaresti s-au aflat in spatele asasinatului. Kalughin sustine ca a existat si o alternativa la "umbrela bulgareasca" - un gel otravitor care urma sa fie pus pe pielea disidentului Markov.
Opozitia sustine ipoteza crimei
Partidul de opozitie Uniunea Fortelor Democratice (DSB) de la Sofia a acuzat ieri autoritatile de la Sofia de ascunderea mortii lui Bojidar Doicev timp de 24 de ore. Mai mult, DSB sustine ca varianta sinuciderii prezentata pana acum de autoritati nu este una credibila. DSB este condus de Ivan Kostov (foto), care a fost premierul Bulgariei intre 1997 - 2001, perioada in care au fost realizati primii pasi pentru deconspirarea politiei politice din perioada comunista de la Sofia. Comunicatul DSB de ieri subliniaza faptul ca sinuciderea lui Bojidar Doicev survine in momentul in care Parlamentul bulgaresc urmeaza sa ia in dezbatere o lege care sa declasifice dosarele serviciilor secrete de la Sofia. Totodata, DSB a solicitat ieri presedintelui Gheorghi Parvanov sa-l schimbe din functie pe actualul sef al serviciilor secrete.
Uniunea Europeana nu vrea turnatori din Bulgaria
Doi eurodeputati olandezi au cerut la inceputul acestei saptamani ca printre candidatii bulgari si romani pentru legislativul comunitar sa nu se numere fosti colaboratori ai politiei politice comuniste. Europarlamentarii Elly de Groen Kouwenhoven si Erik Meijer au depus un amendament la rapoartele privind Bulgaria si Romania care arata ca: "mai ales in legatura cu alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc in 2007 face apel la toate partidele politice si organizatiile societatii civile sa previna nominalizarea candidatilor care au lucrat ca agenti sau informatori ai fostelor servicii de informatii comuniste sau au fost implicati in fapte de coruptie sau de incalcare a drepturilor omului".
SRI promite toate dosarele pana la sfarsitul anului
Serviciul Roman de Informatii va accelera predarea tuturor dosarelor create de Securitate catre CNSAS, in conformitate cu legea, astfel incat procesul sa fie finalizat pana la sfarsitul anului, a declarat directorul SRI, George-Cristian Maior. "Procesul va fi unul transparent, fara echivoc si se va incheia la 31 decembrie 2006", a afirmat Maior. Deschiderea dosarelor fostei Securitati a provocat periodic furtuni politice in Romania, insa cea desfasurata in acest an a depasit ca amploare tot ce s-a intamplat in trecut, dupa ce presedintele Basescu si-a anuntat intentia de a incheia procesul de deconspirare a politiei politice inainte de aderarea la Uniunea Europeana.