Se departeazade propria regie
Sergiu Nicolaescu e banuit de a se fi numarat printre regizorii din umbra ai lui decembrie 1989. A aparut la televizor, printre primii, in dupa-amiaza caderii lui Ceausescu. E cel care a facut apelul public la capii Armatei si ai Securitatii. Numele sau e varat in obscura afacere a casetei din noaptea de 25 spre 26 decembrie 1989. Dupa evenimente il intalnim in stafful lui Ion Iliescu. Inainte de 1989, Sergiu Nicolaescu a regizat superproductii mult asemanatoare asa-zisei Revolutii din decembrie 1989: mari aglomeratii de tehnica militara, miscari ostentative de trupe de colo pana colo, impuscaturi cu gloante oarbe. Un motiv in plus ca la premiera filmului ""15"", dedicat evenimentelor din decembrie 1989, sa zic pentru un post de televiziune cam asa: ""Sergiu Nicolaescu a regizat, printre altii, Revolutia din decembrie 1989. Sunt tare curios sa vad daca a regizat la fel de bine si un film despre Revolutia din decembrie 1989"". Marinarul Marin ajunge la Timisoara la 16 decembrie 1989 pentru a se insura cu juna Imola, insarcinata in ultima luna. Marinica e un ins vesel, cantaret la chitara, superficial si istet. E beat mai tot timpul. A picat in Romania dupa o lunga calatorie pe mare. Sugestie artistica: personajul principal pica in fierberea de la Timisoara, ba chiar si din Romania, de undeva din exterior. E complet rupt de realitati nu numai prin venirea de pe mare, nu numai prin felul de a fi, dar si prin preocupari: vrea sa-si puna pirostriile, aduce Imolei si celor trei colege de apartament ale acesteia fleacurile occidentale de mare pret in anii Ceausescu. Imola, Hilda si Nina sunt din Timisoara. Nici ele nu dau vreun semn de conectare la ceea ce istoria oficiala vrea sa ne convinga c-a fost manie populara impotriva dictaturii. In timp ce poporul ""se ridica impotriva lui Ceausescu"", iar strazile Orasului sunt scena confruntarii dintre civili si structurile de forta, cele trei au alte ingrijorari decat cea vizand triumful Revolutiei: daca sarmalele nu s-au ars pe plita; daca vor gasi un preot dispus la o ceremonie in timpul Postului; daca Imola n-o sa nasca in strada. ALTA REALITATE. Timisoara e in fierbere. Pe arterele principale huruie tancurile represiunii. Plutoane de soldati marsaluiesc amenintator, Spitalul judetean geme de raniti. Pacanesc exasperant elicoptere ale Armatei. La taifasul tv cu Sergiu Nicolaescu si doi dintre interpreti - Ioana Moldovan si Cristi Iacob - , il intreb pe regizor daca nu e nitel exagerat, atmosfera parand inchiriata de la filmele despre loviturile de stat militare din America Latina. Imi raspunde ca asa a fost, ba chiar mai rau. Ma rog! Cele patru personaje umbla prin Timisoara dupa un popa pentru cununie, dupa un salon in care sa nasca Imola. In periplul lor, personajele intalnesc coloanele Armatei, trec printre cetateni revoltati social-politic, se strecoara printre gloante. Realitatea lui decembrie 1989 e vazuta de regizor nu direct, ci doar cu prilejul acestui periplu. Daca cei patru ar sta in casa, ocupati cu mancatul si bautul, noi, spectatorii, nici n-am sti ca afara e zarva mare, zarva care va intra in manualele de istorie. Mai mult, desi umbla printre evenimente, cei patru nu se implica. Nici o clipa nu le trece prin gand sa se opreasca si sa strige: Jos Ceausescu! EXCEPTII. Impresia, puternica impresie e de oameni ramasi in afara confruntarii. Marinica e cetatean al Romaniei lui Ceausescu. Cele trei femei sunt din Timisoara, lucreaza la Comtim. Din istoria oficiala stim ca la Timisoara intreg orasul s-a ridicat la lupta sau ca, ma rog, intreg orasul da peste margini de mania revoltei impotriva dictaturii. Filmul ne fixeaza in constiinta imaginea a patru cetateni care nu participa la revolta nici macar sentimental. Cine a facut atunci Revolutia? Nu cumva forte straine de simpli cetateni? Il intreb pe Sergiu Nicolaescu daca e vorba cumva de o intelegere suis-generis a evenimentelor din decembrie 1989. Imi raspunde ca da. De unde trag concluzia ca Sergiu Nicolaescu se departeaza radical de Revolutia pe care a regizat-o si el in decembrie 1989. NIMIC NU SE PIERDE