Ofaimoasa rubrica initiata de Zaharia Stancu in anii imediat postbelici purta titlul ""tara de dincolo de Chitila"". La vremea respectiva, Zaharia Stancu facea figura de gazetar de stanga. Nu pentru ca s-ar fi omorat el prea tare dupa comunisti, ci pentru ca trebuia sa-si dea obolul. Sub conducerea sa, in 1939, publicatia Azi dusese o campanie dura impotriva invaziei URSS in Finlanda. Daca ar fi stat la indoiala sa-si inroseasca cerneala din varful penitei, mai mult ca sigur tovarasii l-ar fi acuzat ca a fost fascist. El gasise sintagma ""tara de dincolo de Chitila"" dintr-un impuls polemic fata de asa-zisii jurnalisti burghezi, care se ocupau, in viziunea sa, doar de cafenelele si barurile din centrul Capitalei, in loc sa mearga dincolo de Chitila, sa vada cum traiesc muncitorii si taranii. Eu cred insa ca sintagma lui Zaharia Stancu poate fi folosita azi si de presa noastra independenta. Aceasta pentru ca ea are un grad de generalitate care o face valabila dincolo de politica, fie aceasta de dreapta sau de stanga. Tara de dincolo de Chitila ar insemna, in acest context, tara de dincolo de perimetrul Palatul Victoriei - Dealul Mitropoliei - Palatul Cotroceni. Asupra acestui spatiu si-au concentrat jurnalistii si politicienii maxima lor atentie. Micile si marile intamplari de aici sunt infatisate pe larg si comentate minutios in jurnale, in cele doua Camere ale Parlamentului, la conferintele de presa ale partidelor. Din aceasta cauza, riscam sa judecam tara dupa ceea ce vedem si auzim in centrul Bucurestiului. Tara se intinde insa si dincolo de centrul Capitalei, dincolo de Bucuresti; dincolo de Chitila, cum ar fi zis Zaharia Stancu. A o judeca numai dupa ceea ce se intampla aici ar insemna o enorma greseala. In spatiul mediatizat dintre Palatul Victoriei, Dealul Mitropoliei si Palatul Cotroceni, ultimii ani de istorie par a fi schimbat radical viata de zi cu zi. Cine face o plimbare pe Calea Victoriei ramane placut surprins de magazinele viu luminate - semn ca au trecut din mana statului falimentar in mainile celor care stiu sa le gospodareasca. Si pe alte bulevarde care traverseaza centrul pot fi vazute semnele marilor transformari postdecembriste: sedii ale partidelor politice de opozitie, o lume plina de culoare si diversitate. Daca judecam tara dupa imaginile si declaratiile din Bucurestii de dincoace de Chitila, am putea trage concluzia ca modernizarea, prosperitatea, capitalismul, desprinderea de trecut alcatuiesc o realitate inconfundabila a Romaniei de azi. E insa, oare, asa? S-a schimbat ceva si in restul tarii? Au trecut dincolo de Chitila capitalismul, democratizarea profunda a vietii sociale, mentalitatile europene? Cine reuseste sa ajunga dincolo de perimetrul preocuparilor noastre, ale jurnalistilor si politicienilor, ajunge rapid la o concluzie stupefianta: intre centrul Bucurestilor si tara de dincolo de Chitila se intinde o prapastie. Centrul Capitalei, Capitala in intregul ei ne-ar putea convinge ca Romania se afla de mult pe calea democratiei si reformei. Tara de dincolo de Chitila ne contrazice insa categoric. E tara unde nu s-a schimbat nimic. Aici - si nu in centrul Bucurestiului - se afla adevarata realitate a Romaniei de dupa decembrie 1989.
Am publicat acest editorial in Evenimentul zilei de la 10 mai 1994.
Televiziunile au mediatizat in aceste zile plecand de la incidentele din Ferentari, mizeria unui cartier ce se afla la cativa kilometri distanta de centrul luminos si prosper al Bucurestilor.
Am gasit de cuviinta sa reproduc editorialul meu de acum 12 ani drept comentariu la ceea ce o tara intreaga a vazut la televizor.
In urma cu 12 ani scriam ca in Romania reala nu s-a schimbat nimic in ultimii patru ani de tranzitie. Am toate motivele sa scriu acum ca in Romania reala nu s-a schimbat nimic in ultimii 12 ani de tranzitie.
Sunt sigur ca m-ar confirma si reporterii Jurnalului National care au fost prin tara in cadrul inspiratei initiative a ziarului de a ajunge si in Romania de dincolo de Chitila.