Nimeni nu contesta dreptul presedintelui de a dispune gratierea individuala. Ni-meni nu neaga dreptul unui condamnat de a beneficia de clementa sefului statului, daca sunt indeplinite conditiile esentiale care pot atrage o asemenea iertare.

Problema care a indignat este cu totul alta: pentru prima oara, un ministru argumenteaza si convinge un presedinte la un asemenea gest, ""desfiintand"" o sentinta judecatoreasca definitiva si irevocabila, desi nu are acest drept in calitatea lui de simplu administrator al justitiei. Pentru prima oara un ministru al Justitiei se substituie astfel instantei de judecata si tot pentru intaia data nici unul dintre consilierii prezidentiali pe domeniu nu este in stare sa atraga atentia sefului statului, macar atat cat greseala ""ministresei"" sa nu fie preluata si scrisa negru pe alb intr-un comunicat al Presedintiei. Asa se face ca presedintele Basescu va ramane in istoria justitiei romanesti si nu numai, intr-un mod pe care sigur nu si l-a dorit. Acela de a ""consfinti"" incalcarea principiului separatiei puterilor in stat. In mod normal, in orice tara cu adevarat democratica, o asemenea greseala nu ar fi fost posibila. Si daca totusi ea ar fi fost comisa, atunci sigur ar fi disparut ""de pe firmament"" toti cei care au participat activ ori cu neglijenta la aducerea presedintelui intr-o asemenea ipostaza. La noi insa lucrurile stau altfel. In loc de demisii ori demiteri, ce-am primit? O explicatie de la Cotroceni, ceva de genul noi nu suntem vinovati, am preluat de la justitie. De parca rolul consilierilor impartiti pe domenii n-ar fi tocmai acela de a-l pazi si sfatui pe presedinte sa nu cada in asemenea greseli. Pana acum nu am auzit sa-si fi dat demisia vreunul dintre consilieri si nici sa fi fost scos pe margine. Despre ministru nici nu mai vorbim! Explicatia Ministerului de Justitie pentru gogomania evaluarii de catre Macovei a probelor dintr-un proces e pusa pe seama diferentei mari dintre pedepsele aplicate de instanta de fond si cea de recurs. De parca ministrul n-ar fi terminat Facultatea de Drept, pentru a sti cel putin cateva lucruri esentiale. Unu: ca intotdeauna decizia valabila este cea ramasa definitiva si irevocabila, chiar daca aceasta este foarte diferita de sentintele pronuntate anterior. Doi: ca discrepanta mare intre pedepsele dispuse nu inseamna neaparat ca eroarea s-a comis la instanta superioara. Trei: ca exista cai extraordinare de atac prin care sa se repare greseala ce ar fi comisa printr-o sentinta definitiva daca intr-adevar se considera ca a fost frant pe nedrept destinul unui om. Dar acest lucru il face tot o instanta judecatoreasca.

Dar sa trecem si la explicatia ministeriala: ""Actul de justitie trebuie sa fie previzibil, astfel incat populatia sa poata avea incredere in justitie"". Bun, prinde la public. Nu si la stiutorii de legi din lumea juridica. Magistratii stiu ca ei nu traiesc in Germania, unde, da, intr-adevar, judecatorul o poate incurca rau daca verdictul pe care il da este o surpriza pentru partile aflate in proces. Caci un act de justitie previzibil inseamna ca partile sa stie pas cu pas care este pozitia magistratului fata de problema dedusa judecatii. In Romania insa, daca s-ar intampla asa ceva, judecatorul ar lua-o pe cocoasa. Imediat i s-ar arunca in obraz, cel putin cu institutia de drept a antepronuntarii. Prevedere pe care ministrul Macovei nu a eliminat-o prin nici unul dintre nenumaratele proiecte de legi si ordonante promovate. Potrivit ""reformei Macovei"", justitia romana nu este previzibila, astfel ca afirmatia din comunicat este nereala, de natura a ne prosti.