Optimistii sustin ca economia va creste ca-n povesti ani buni de zile. Totul este ca si strainii care-i finanteaza deficitul sa fie de acord.

Pana acum eram obisnuiti ca numai intre politicienii de la putere si cei din opozitie sa existe deosebiri de opinie in interpretarea cifrelor macroeconomice. Dar acum dezbaterea s-a mutat in zona ""analistilor"". Din acest punct de vedere suntem cu un pas mai aproape de economiile dezvoltate. Aici nu ma refer insa la divergentele intre estimarile de inflatie, crestere economica, curs sau dobanzi. Cam toata lumea e de acord cu directia. Problema apare la interpretarea acestor cifre. Iar marul discordiei este sustenabilitatea cresterii economice, a deficitului de cont curent, a procesului de dezinflatie. Mai mult, opiniile nu doar ca difera in legatura cu evolutia viitoare a economiei, dar nu exista consens nici vizavi de situatia curenta a economiei. Asadar, dezbaterile au loc intre doua tabere distincte: optimistii si pesimistii. Cei care vad partea plina a paharului cred ca rata de crestere economica din acest an - in jur de 7% - poate fi mentinuta pentru ani buni fara a fi pus in pericol echilibrul macroeconomic. Ei nu se arata ingrijorati nici de nivelul deficitului de cont curent, estimat la 10% din PIB in 2006. De cealalta parte, pesimistii, mai putini la numar, dar printre care ma numar si eu, atrag atentia asupra efectelor imprevizibile si foarte costisitoare ale unor corectii la nivelul cresterii economice sau al deficitului de cont curent. In continuare am sa exprim, fireste, numai argumentele mele.

In primul rand de unde aceasta deosebire de opinii? Din faptul ca inca avem o economie puternic nefiscalizata care are o contributie consistenta la cresterea nivelului de trai din Romania. Astfel, o crestere economica in anii urmatori cu un ritm similar celui din 2006 va pune presiune puternica pe resursele interne, care se va manifesta prin preturi mai mari ale fortei de munca si ale unor active. In plus, faptul ca la nivel intern economisim mai putin, dar cheltuim (investim) mai mult va duce la adancirea dezechilibrului extern. Acest lucru va necesita mai multe investitii straine in fiecare an. Cu alte cuvinte, cheltuielile interne vor trebui sustinute de economiile strainilor. La nivel global exista multe exemple de economii care au trecut prin situatii similare. Chiar langa noi Ungaria a inceput sa traiasca pe datorie dupa intrarea in UE. Deficitele, atat externe, cat si interne, s-au adancit si la un moment dat increderea strainilor
ca-si vor recupera banii investiti a scazut. In acel moment, mai precis in mai 2006, forintul s-a depreciat rapid ca urmare a plecarii a cinci miliarde de euro. Dar acesta a fost numai inceputul, cresterea economica peste potential si presiunea cererii publice si private pe resurse interne au dus la cresterea inflatiei in numai 10 luni de la 3,3% la 6,3% si a
dobanzilor de la 6% la 8%. Mai rau este ca piata estimeaza o majorare
a dobanzilor catre 8,5% in urmatoarele trei luni. Asemenea vesti nu sunt usor de digerat pentru o populatie care plateste dobanzi variabile la imprumuturi.

In continuare cred in potentialul de crestere al economiei romanesti, dar as vrea sa vad mai mult interes pentru cresterea pe termen lung, nu pentru succesele
fara consistenta pe termen scurt. Greseala Ungariei nu a fost ca a investit sau ca a crescut prea rapid, ci faptul ca nu a stiut sa foloseasca politicile fiscale si monetare pentru a tempera aceste evolutii. Si cand politicul nu vrea sa corecteze un
dezechilibru, atunci vine piata sa realizeze ajustarile. Iar de cele mai multe ori o face cu duritate!