Este in lucru, la Parlament, un proiect de lege privind libertatea religioasa si regimul cultelor. Articolul 13 din acest proiect pune probleme grave. A trecut deja prin votul comisiilor abilitate sa-l dezbata, fara voturi de impotrivire.
Iata-l in actuala sa formulare deja votata de aceste comisii: "In Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa adusa simbolurilor religioase".
Organizatii civice au iesit in manifestatii publice pentru a trage un semnal de alarma: "Pericol de cenzura!", "Pericol de abuzuri impotriva libertatii de constiinta si a liberei sale exprimari".
Avem, asadar, in proiect, trei interdictii: nu defaima, nu invrajbi, nu ofensa. Toate trei - superinterpretabile, greu de definit univoc. O prima chestiune: proiectul de lege nu le defineste in nici un fel, lasand interpretarea pe mana judecatorilor si a avocatilor. A doua chestiune: iti dai seama usor ca in spatele Articolului 13 sta intamplarea cu caricaturile asa-zis antiislamice, evenimentul destul de recent care a izbucnit in presa daneza si a avut consecinte violent intolerante initiate, ca reactie, in mediile islamiste. De altfel, formularea Articolului 13 a fost propusa de comunitatea musulmanilor din tara. Biserica Ortodoxa Romana a sustinut si ea aceasta formulare, intrucat avea memoria calda a scandalului autohton cu piesa de teatru "Evanghelistii", in care Sfantul Pavel apare ca un manipulator al originilor crestinismului si ca un criminal.
Ce se va intampla daca Articolul 13, in actuala lui formulare, devine litera de lege? Nu se va aplica, pentru ca judecatorii vor avea intelepciunea sa inteleaga ca "a defaima", "a invrajbi" si "a ofensa" nu sunt definite decat in dictionarele limbii romane si asta nu poate fi suficient pentru a intemeia o aplicare a acestui Articol 13. Se va aplica si fiecare judecator va decide dupa cum il taie capul si simtul limbii romane. Cel mai probabil, unii il vor aplica, altii ba.
Dar asta nu mai este justitie. Asta ar fi o practica a bunului plac. In fond, daca se va ajunge la asa ceva, ce vom fi legiferat? Apararea valorilor religioase. Dar de ce nu si apararea valorilor culinare? Sa nu-mi defaimezi mie mamaliga, cum ca nu explodeaza ori cum ca mai stiu eu ce face si nu face! Sa nu ridiculizam? Bine, de acord: trebuie sa aparam valorile religioase, nu si pe cele culinare, sa zicem, pentru ca din atacul impotriva unor astfel de valori ies conflicte sangeroase, iese o parte din terorismul islamic, mai ales specia asta de terorism avem a o evita...
Numai ca intre crestini, ori intre crestini si evrei nu mai ies astfel de conflicte violente pe astfel de temeiuri religioase. Aceste comunitati religioase au acceptat toleranta in fata atacurilor ateiste, anticrestine ori antimozaice. Si atunci? Ce am legiferat? Am legiferat doar apararea unor valori si simboluri religioase? Nu. Am legiferat si frica de intoleranta islamista. Ei bine, aici avem o problema grea, mare si lata. Daca ne e frica de cutremure, legiferam in asa fel incat seismele sa nu ne mai ameninte? Dar tu ce ai vrea: sa negociem? Pai, nu putem negocia ce opinii sa avem despre Mahomed pentru ca, la noi, opiniile sunt libere. Adica au fost libere. Pentru ca de acum inainte trebuie sa ocultam eventualele noastre opinii negative despre islamism.
Ceva nu e in regula aici. Avem cel mai frumos caz de sofism juridic prin care intoleranta cuiva face praf si pulbere traditia de toleranta a altcuiva, iar acest altcineva nici nu-si da seama ca a devenit si el intolerant. Decat asemenea atacuri impotriva ratiunii si bunului simt, mai bine un razboi pe fata... frica pentru frica...