Amanare cu un an
Ordonanta aprobata de Executiv saptamana trecuta stabileste ca Legea 578 din 2004 privind acordarea unor ajutoare lunare pentru sotul supravietuitor intra in vigoare in anul 2008, la o data hotarata de Guvern. De asemenea, compensarile in bani acordate pensionarilor pentru tichetele de calatorie neutilizate se vor acorda tot din 2008. Executivul a modificat in luna august 2006 Legea 578 din 2004, referitoare la acordarea unui ajutor pentru sotul supravietuitor, stabilind ca valoarea ajutorului va fi, incepand cu 1 ianuarie 2007, la 90 de lei pentru asiguratii din sistemul public de pensii, si de 34 de lei, pentru cei din sistemul de asigurari pentru agricultori. Potrivit acestei legi, sotul supravietuitor al unei persoane care la data decesului era pensionar, beneficiaza, la cerere, de un ajutor lunar din partea statului. Daca pana acum, conform legii, ajutorul era calculat ca procent din pensia decedatului (25% din valoare), de-acum incolo acesta va fi reprezentat de o suma fixa. De ajutorul lunar pot beneficia cei care sunt pensionati la varsta standard de pensionare, au domiciliul in Romania, nu s-au recasatorit dupa decesul sotului iar durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani. Daca durata casatoriei cu sotul care a decedat este cuprinsa intre 10 si 15 ani, cuantumul ajutorului lunar se diminueaza proportional. Pentru a primi indemnizatia, cuantumul veniturilor lunare trebuie sa fie de maximum 358 de lei, in cazul pensionarilor din sistemul public, si de 133 de lei, pentru pensionarii agricultori. Valoarea ajutorului lunar va fi luata in considerare la stabilirea venitului minim garantat, in cazul in care acesta este solicitat. (C.S.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro