In viata e ca-n razboi. Se ordona atacul, in stanga si-n dreapta ta, camarazii cad secerati de gloante, dar pe tine gloantele te ocolesc din motive pe care nu-i bine sa le starnesti scormonindu-le.

Esti sortit sa scapi si gata! Si nu doar o data, ci din zeci de asalturi sinucigase. Toti mor, iar tu traiesti. Am fost in foarte multe situatii vulnerabil la avansurile Securitatii. Si totusi n-am patit nimic. Pe vremea cand eram redactor la Viata Studenteasca am scris sute si sute de epistole catre galerii de arta si muzee din toata lumea, solicitand pasamite ""in serviciul presei"" cataloage si felurite publicatii. Un fost coleg imi spune acum ca niste securisti au discutat in cateva randuri cazul meu cu sefii si cu secretarul de partid si au decis, cu mare lehamite, sa ma lase in pace. Eram, cum s-ar zice, o rusine incurabila, care insa putea fi tolerata. Au trecut pe langa mine toate gloantele. Pe cei din jur i-au decimat, iar eu am scapat cumva intreg. Un var primar, fugit in Canada, imi trimitea epistole entuziaste despre noua lui viata, despre bunastarea de acolo. M-au vizitat in vreo trei randuri niste baieti scortosi, ce-si ziceau tovarasul Barbu si tovarasul Matei, si din nou am fost lasat intr-ale mele. Tarziu mi s-a spus ca eram socotit ""elitist"", fapt care pentru securisti era totuna cu un infirm in afara infirmitatilor frecvente. In liceul militar, cativa elevi am fost trecuti pe dinaintea unei comisii care facea selectia pentru una din crescatoriile de cadre ale Securitatii. Nu stiu ce mi-a venit sa dau numai raspunsuri in doi peri, eram prea mic ca ironia sa fie ""genul meu"", dar ma manca in fund sa o fac pe spiritualul. Dupa filtraj, comandantul scolii mi-a batut obrazul. Nu era deloc frumos ce facusem! Si inca odata le-am scapat. Un artist plastic, care turna tot de cand terminase
facultatea, a tinut sa mi se marturiseasca, dar nu de vinovatiile sale, ci de un succes. Trebuind sa ma recomande pentru o racolare, a dat unele referinte care n-au facut deloc o impresie buna. Le-a spus sefilor lui de la Securitate ca eram alunecos psihic, exagerat de analitic si imaginativ si, in plus, nu prea aveam caracter. Trebuia, vedeti dar, sa ai mult caracter ca sa fii turnator! ""Stii, s-a scuzat el, m-am aflat intre ciocan si nicovala: pe ei nu puteam sa-i mint, iar pe tine nu puteam sa te scap altfel!"" Si asa mai departe, de mai multe, de foarte multe ori. Citind in Cotidianul interviul de ""fost informator"" al lui Cornel Ivanciuc, despre care, desi am fost noua ani colegi de redactie, habar n-aveam din ce calvar scapase - fiindca nu numai gloantele trec pe langa mine, mai trec si eu pe langa gloante - , m-am intrebat cum as fi procedat eu in incercarile la care a fost supus de soarta el. Mi-am dat seama ca, la biografii oarecum comparabile ca sinuozitate, pe partea lui si a altora asemeni lui se trasese cu mitralierele, nu cu pusca. Si ca statistica norocului fusese alta. Ca si bafta are o scadenta. Una e sa te ocheasca un chior de la un kilometru distanta si alta sa ti se puna tunul in piept. Cu tunul in piept e un noroc sa nu te sfarami in mii de bucati,
ci in cateva, din care sa mai poti fi reconstituit intr-un sicriu.