Detinutul-martor sub acoperire care a sustinut ca Omar Hayssam planuia rapirea fiicei presedintelui pentru a scapa de arest a reaparut ieri in fata instantei pentru a prezenta documentele care sa-i dovedeasca scenariul. Daca la prima sa aparitie ceruse sa aiba pe fata o cagula care sa-i ascunda identitatea, de data aceasta martorul sub acoperire a ales sa apara fara vreo protectie.

Tudor Viorel a prezentat judecatorului doar cateva notite personale, despre care a sustinut ca reprezinta schema planurilor diabolice urzite de Omar pe vremea cand imparteau celula. In fata scepticismului cu care au fost primite acele foi, detinutul a explicat ca restul documentelor, scrise de el la dictarea lui Omar sau de sirian insusi in araba, i-ar fi fost luate ""de politistii de la IGP"", cu o seara inainte.

""REVOLTA"". Martorul a strigat de mai multe ori in sala de judecata ca vrea sa spuna tot ce stie, dar ca nu se vrea adevarul. Dupa doua astfel de iesiri, condamnatul a repetat numele celor care ar fi stiut despre scenariul rapirii, printre care Viorel Hrebenciuc si tatal jurnalistei Marie-Jeanne. El a mai sustinut ca planuise cu Omar sa evadeze impreuna din Spitalul penitenciar Jilava si sa plece prin Vama Giurgiu inspre Dubai. ""Pasaportul fals al lui Omar s-a aflat pana in luna martie 2006 la sotia mea acasa, dupa ce ea l-a primit de la un apropiat al inculpatului. Apoi a fost predat autoritatilor"", a mai spus martorul. El a mai povestit instantei ca intr-o zi la surprins pe sirian cand incerca sa se spanzure in celula si ca l-a salvat.

PENTRU CREDIBILITATE. Pentru a-si intari spusele, Tudor Viorel a sustinut ca trei fosti colegi de celula ar mai sti toate aceste discutii dintre el si Omar. In replica, aparatorii sirianului au cerut instantei sa solicite de la parchet expertiza grafologica ce s-ar fi facut biletelor despre care vorbeste detinutul. Pentru a se lamuri in sfarsit cu privire la afirmatiilor lui Tudor Viorel, instanta a cerut procurorilor expertiza facuta inscrisurilor si a solicitat relatii de la IGPR despre persoanele care au impartit camera cu Omar si cu martorul.