Intr-o vreme in care inchisorile comuniste, precum cea de la Sighet, devin muzee, cea mai cunoscuta puscarie in care au stat comunistii se „mistuie in chinuri" capitaliste, precum odinioara o „tovarasa" dintr-un cintec revolutionar.

„Nu era prea multa teroare, era un regim acceptabil", spune Ion Anghel, care sta peste drum de puscarie de 92 de ani, de cind s-a nascut. Ii da mina sa vorbeasca acum. Vestita Doftana e ologita de cutremure si ferecata in lanturi, ca un nebun periculos, de pina si nostalgicilor, singurii care mai vin din an in Paste s-o vada, le scapa pietre in cap, iar capii comunisti care i-au inflorit prin carti grozavenia s-au facut praf si pulbere. De pe urma ei, Primariei Telega din Prahova, care o are in grija, nu i-au ramas decit niste „tablouri cu aspecte din viata revolutionarilor", facute de te miri cine, pe care primarul Ion Buga, Partidul Conservator, le lasa binevoitor sa stea la caldurica intr-un cotlon al primariei, pina s-o hotari sa le arunce in strada.

Spinari croite sub burghezo-mosieri

„Noi stim acuma cum s-au petrecut lucrurile pe pamint", incepe nea Anghel sa spuna ce n-a spus o viata, cit a fost mare mahar in CC responsabil cu munca sindicala, si nici convoaielor de pionieri si membri de partid, cit a fost lector la muzeul Doftana. „Nici camera de tortura n-a existat, astea-s zarzavaturi politice, au inventat-o ei, ca sa le creasca cota. Au adus aici de la Bucuresti niste baionete si alte aiureli, sa zica domn’e, ce i-au chinuit, dar nu-i adevarat. Pe vremea aia se batea cu vina de bou", mototoleste nea Anghel pagini din cartea de istorie scrisa de comunisti. De „instrumentele de tortura" aduse de la Bucuresti s-au bucurat tiganii, care le-au furat dupa Revolutie si le-au vindut la fier vechi. „Bataie luau mai mult la Siguranta, cind ii prindea. La Doftana, cind bateau pe vreunul, ala incepea sa strige: «Nu bate, ma!» si toti detinutii da-i, dupa el: «Nu bate! Nu bate!» de se auzea pina la Cimpina. Uitati ce ecou are cind vorbim noi acu’, d’apai cind strigau peste 350 de detinuti. Ce sa mai bati?", stie nea Anghel cit si unde erau croite spinarile pe vremea regimului burghezo-mosieresc.

Ceausescu a intrat ca gainar in politica

„Pe comunisti nu-i scotea la munca, sa crape pielea pe ei. Ei lucrau doar in inchisoare, la atelierele de timplarie, cizmarie sau turnatorie. Eu am zis 20 de ani poezia cu Ceausescu inchis aici, dar nu l-am vazut. Cinstit!", pune mina pe inima nea Anghel. Nea George Lopataru, care sta la o ulita de inchisoare, a activat si el peste 20 de ani la muzeul Doftana, ca electrician. De la fostii detinuti veniti sa viziteze locul unde au stat la racoare a aflat cum a debutat Ceausescu in viata politica a tarii: „Era borfas, n-a intrat la Doftana de politic, il umflase Siguranta intr-o gara. Pe vremea aia era o metoda de furat, cu valiza. Unul care cara manifeste, cind a vazut ca nu mai scapa de Siguranta, si-a lasat valiza din mina, Ceausescu i-a agatat-o si i-a inchis-o intr-a lui, care era mai mare. Siguranta l-a umflat pe el. A stat aici citeva luni, prin ’36-’37, era minor". La Doftana s-a lipit de comunisti, ca ei traiau cel mai bine. „Erau sustinuti de Ajutorul Rosu International. Nea Savu, vecinul meu, gardian la Doftana, imi povestea. El ii aducea lui Gheorghiu-Dej lapte, tuica si tigari in celula. Tot el imi zicea cum el si alti gardieni, cind le dadeai bani, iti dadeau plapuma sau te duceau pe tura lor la cine voiai in celula. Gardienii ii duceau pe detinuti la Cimpina sa vinda ce faceau in ateliere. Cu banii din vinzare se intelegeau cu gardienii si astia ii duceau la circiuma sau la bordel. Si pe comunisti la fel, ce, ei nu erau oameni?", spune nea George Lopataru ca dracu’ nu era chiar asa de negru la Doftana.

Aurul Balaurului de la Doftana

Spaima in ilegalisti n-a bagat decit directorul Savinescu, zis Balaurul, caruia mai mult decit bataia ii placea doar aurul. „Asta a venit prin ’36-’37, a stat vreun an, ca le era comunistilor frica de el si au facut memorii pina l-au schimbat. Savinescu, imi povestea si alt gardian, chema sutii versati la el, le dadea drumul o zi, o saptamina, la furat, sa-i aduca aur. Stia ca nu fug, ca n-aveau pedepse mari si nu riscau. Pe Ceausescu nu l-a trimis, ca era gainar, nu sut adevarat", il acuza de neprofesionalism pe Ceausescu nea George Lopataru. Cind s-a surpat Doftana cel mai rau, la cutremurul din ’40, nevasta directorului Savinescu a venit sa intrebe daca n-a prins careva veste de aurul barbatului, ascuns in bisericuta din curtea inchisorii. „Cine l-a luat nu se stie! Dupa primul cutremur din ‘40, din 22 octombrie, comunistii s-au speriat, se facusera fisuri in celule. Au facut memorii sa fie transferati si nimic. Cutremurul cel mare a venit pe 10 noiembrie. Atunci a murit Ilie Pintilie", povesteste George Lopataru. Nea Anghel isi aminteste si el: „Armata germana i-a scos pe detinutii prinsi sub darimaturi". La cutremurul din ’40 a murit si Petre Marteniuc, taran rasculat la 1907, de care si-a adus aminte Dumnezeu numai cind a fost sa-l ia, ca-l uitase 33 de ani in puscarie.

„Din ’40, Doftana s-a inchis. In ’49 au reconstruit comunistii o parte din ea si au facut-o muzeu. Pe aia mici ii faceau pionieri aici, iar la aia mari le dadeau mese, le puneau filmul cu Ceausescu, cum a patimit el la Doftana, si-i faceau membri de partid", i-au trecut generatii de politruci pe sub ochi lui nea George Lopataru. Aici i-a cunoscut pe Ilie Verdet, Adrian Paunescu si pe Ion Iliescu, care venea „sa-i niveleze drumul lui Ceausescu".

„Tremura toata lumea cind veneau cu masinile alea negre", spune el. Nea Anghel numara muritorii de rind comunisti, in pelerinaj la Doftana: „Veneau cite 40 de autobuze pe zi, dar nu prospera comuna, ca banii pe biletele de muzeu se duceau la Bucuresti. Cit ajungea din ei, ca directorul muzeului, Iacob, ii mai impartea cu casierul. Iacob asta avea afectiune pentru bautura, i-a baut pe toti, dar era om destept. Cind il puneai sa vorbeasca, erau suiti comunistii asa poetic in slava, ca facea apele sa sada".

Idei de afaceri pentru Doftana

Acum, ca inchisoarea Doftana „e facuta bors, nu mai ai ce alege din ea", vorba lui nea Anghel, Ministerului Culturii i-ar trebui vreo doua milioane de euro s-o renoveze. „N-au bani!", e intelegator primarul Buga. El vrea s-o privatizeze: „Fac mereu cereri la ei s-o declasifice, ca e catalogata monument istoric clasa A, ca e copiata dupa o inchisoare belgiana. Se intinde pe 1.200 m, dar are peste 10 hectare de teren. Sa construim pe ele si sa integram Telega in circuitul turistic". Andreea Marin i-a intuit deja potentialul si si-a construit o vila cu vedere la puscarie. Primarul Buga are si un investitor. „Omul nu vrea sa bage bani daca terenul e al statului. Zic unii ca vrea sa cistige… Normal, sa munceasca degeaba? Daca incepem iar cu «Nu ne vindem tara!» nu mai facem nimic!", filosofeaza primarul. Popa Stefan din Telega a avut si el ginduri mari cu puscaria: „Am vrut s-o fac manastire sau azil de batrini… Am facut cereri peste tot, dar n-au vrut". Om batrin, lui nea Anghel nu-i mai arde de afaceri: „S-o dea pentru o statiune, ceva, pentru batrini!". Dar parerea lui nea George Lopataru e: „S-o lase dracu’ ca muzeu, dar sa bage bani in ea, ca nu toata lumea a facut puscarie si vrea sa vada cum e!".

Perla coroanei intre puscarii

Inchisoarea Doftana, la vremea ei virf de lance intre penitenciarele romanesti, a fost data in folosinta in 1895. Era impartita in sectoare luminoase si sectoare intunecoase, avea incalzire centrala si curent electric. Autoritatile au avut nevoie de ea cind s-au inchis ocnele din zona si trebuiau sa-i cazeze undeva pe ocnasi. „Pe aici au trecut si aia arestati la grevele ceferistilor si petrolistilor din ’33 sau Horia Sima, dar si Dej, Apostol, Moghioros sau Bodnaras. Asta era cel mai destept, avea facultate", crede nea George Lopataru.