Vegeta. Cipiripi. Vikend. Izmene flausate. Caiete dictando. Sare. Lepa Brena. Steaua (cu accent pe u). Crvena Zvezda. Belodedici. Embargou. Secolul al XX-lea. Un episod, doar, dintr-o istorie lunga. Cea a convietuirii dintre sarbi si romani.

Daca ar fi un text de autor, pur si simplu, v-as povesti copilaria mea gard in gard cu celebrul ""targ de sarbi"" de la Oravita. Dar nu este. Asa ca am sa scriu despre cum nu s-au inteles niciodata sarbii cu romanii, s-au dispretuit reciproc, dar nu si-ar putea concepe viata unii fara ceilalti. Si, scriind aceasta fraza, mi-am dat seama ca nici despre asta nu merita sa scriu mai mult. Poate doar atat: au trait impreuna si si-au invatat, reciproc, limba; din nevoie de comunicare sau, cel putin, din nevoia de a sti cand vecinul te injura.

ULANII SI NORODUL. Au trait impreuna. Chiar si sub turci, dar, mai ales, sub austrieci. Au format impreuna un conglomerat interetnic privilegiat. Imperiile aveau nevoie de fidelitatea populatiilor din zonele de frontiera. Regimentele de ulani sicilieni isi omorau dorul de casa in bufetul garii din Biserica Alba, monitorizand, participativ, viata localnicilor. Nu le-a fost rau nici strajerilor, nici slujitorilor umili ai Vienei. Dar 1848 a dat un alt curs Europei. Vremurile s-au schimbat, Imperiile s-au destramat si...

Citeste si:

TRIANON. De la Varset la vale, pana in Cazanele Dunarii, actuala frontiera poarta semnele tradarilor destinului. Vechea moara de Sevat, de exemplu, situata pe malurile Nerei, chiar pe granita, de pe peretii careia, scorojiti de vreme, razbate, fata-n fata cu pichetul graniceresc cu tricolor abandonat, un ""Traiasca Republica Populara Romina"". Si mai este si biserica sarbeasca situata la cateva sute de metri de Zlatita, in plin camp, pe o culme ce strajuieste fasia de frontiera.

Batranii sfarsitului de secol XX inca isi mai aminteau de noptile pierdute de intregi comunitati in bisericile din zona Vrani - Iam: Trianonul era in toi si nimeni nu putea anticipa pe unde, peste harta, isi vor trece creioanele acei bolnavi ce conduceau lumea postbelica. Defuncta linie ferata ce lega odinioara Oravita de Bazias este o alta pilda. Dar, mai presus de toate, drama traieste in familiile pierdute intre doua lumi. Unii s-au indepartat si vorbesc cu nod in gat despre legaturile lor de sange de dincolo de frontiera. Altii, dimpotriva, si le pastreaza, capat de pod solid pentru o identitate pe care nu au cum sa si-o piarda.

MULTICULTURALISM LA STUDIO B