Sunt paci care trebuie aparate cu mai multa armata decat cere razboiul cel mai aprig. Sunt autolimitari care sunt mai greu de depasit decat orice constrangeri impuse de adversari. Exista o logica a lucrurilor care spune ca actele unilaterale sunt irevocabile. Altfel ele ar fi simple glume, gesturi de iresponsabilitate ducand spre o lume imprevizibila si instabila, straina oricarei idei de ordine. De aceea, in contextul disciplinei sociale, este mai greu sa corectezi greseala comisa de unul singur decat cea savarsita cu altii.
Din pacate, ignorarea acestor adevaruri abunda. Israelul a crezut ca poate pur si simplu sa paraseasca Sudul Libanului si apoi fasia Gaza tragand usa dupa el, pentru ca razboiul sa se termine. Pe locul ramas liber au venit Hezbollah-ul si respectiv Hamas-ul, iar violentele au reinceput.
Acum catva timp, unii au exultat la aflarea vestii ca Parlamentul moldav a adoptat cu o strivitoare majoritate legea privind solutionarea conflictului transnistrean. Cel putin o jumatate de problema era, astfel, rezolvata: moldovenii se pusesera de acord. Necazul este ca transnistrenii si-au propus sa rezolve si ei de unii singuri cealalta jumatate, astfel ca au organizat un referendum in cadrul caruia, cu o majoritate similara, au optat pentru secesiune, adica pentru o iesire la antipodul celei preconizate la Chisinau. De acum incolo orice negociator va avea o flexibilitate redusa la limitele impuse de propriile hotarari. Daca solutia gasita va cere modificari de cadru legislativ nu se stie daca se vor putea intruni majoritatile necesare aprobarii lor. Multi nu vor avea curajul sau vointa de a vota pentru schimbarea unei solutii care se credea castigata, chiar daca era iluzorie.
Pe aceeasi linie, Abhazia si Osetia de Sud se pregatesc de referendum spre a-si declara independenta. Ca si in cazul Transnistriei, rezultatele sunt previzibile si probabil ca Duma de Stat a Rusiei va recunoaste si aici "decizia poporului", complicand lucrurile inca mai mult. In acest timp, autoritatile de la Tbilisi, in loc sa ofere abhazilor si osetinilor motive care sa ii faca sa doreasca reintegrarea in statul georgian, subliniaza ca potrivit legilor pe care le-au adoptat unitatea Georgiei nu poate fi discutata.
Recent, Parlamentul Serbiei a adoptat cu majoritate calificata de doua treimi o noua Constitutie, ratificata ulterior printr-un referendum. In preambulul Constitutiei se spune ca "provincia Kosovo si Metohia este parte integranta a Serbiei si are o autonomie substantiala in cadrul Serbiei suverane." Chiar daca, in principiu, valoarea juridica a unui preambul este redusa, acesta avand mai mult un rol indicativ si explicativ, consecintele mentiunii devin mai clare daca se observa ca in capitolul rezervat revizuirii Constitutiei se prevede ca modificarea preambulului impune un alt referendum. Mai mult, Constitutia ii impune presedintelui Serbiei sa jure ca va "lucra pentru mentinerea suveranitatii si unitatii teritoriale a Serbiei, incluzand Kosovo si Metohia ca parte integranta a acesteia". Prin urmare, pur si simplu, seful statului nu va putea negocia independenta provinciei Kosovo deja afirmata acolo tot pe cale referendara.
Referirile oarecum indirecte, dar explicite la solutionarea unilaterala a problemei kosovare au fost numitorul comun care a permis sustinerea proiectului de catre aproape toate partidele politice si au reprezentat atractia principala care a adus populatia la vot. O populatie mobilizata in favoarea textului si de doamna Carla del Ponte care exact acum si-a gasit sa mai bata cu pumnul in masa Belgradului cerandu-i-l pe Radko Mladici, despre care ar fi aflat ca se ascunde in capitala sarba. In atari conditii nu este de mirare ca noua Constitutie face un pas inapoi fata de Constitutia lui Milosevici si nu mai defineste Sebia ca "stat al tuturor cetatenilor ei", ci ca "stat al poporului sarb si al altor cetateni care locuiesc intr-insul".
Elita politica sarba subliniaza ca ratiunea includerii mentiunilor despre Kosovo in viitoarea Constitutie este aceea de a face limpede ca secesiunea provinciei nu va fi niciodata recunoscuta si ca, daca se va intampla ca aceasta sa primeasca independenta, Serbia va lucra pentru reintegrarea ei. Ideea pare a fi determinat comunitatea albaneza din sudul Serbiei care, teoretic nu are treaba cu statutul provinciei Kosovo, sa cheme la boicotarea referendumului.
Toate acestea se intamplau exact in momentul in care trimisul special al ONU se pregatea sa dea publicitatii un plan unilateral al comunitatii internationale privind statutul definitiv al Kosovo. Sa speram ca macar in ultimul moment aceasta asa-zisa comunitate va intelege ca nu orice plan impus poate sa reziste. Daca un atare plan nu este acceptabil sub aspectul intereselor strategice ale Serbiei - care includ integrarea sa europeana si deplina democratizare a unui Kosovo cu adevarat multietnic - atunci cu certitudine suma acestor paci unilaterale va fi un mare razboi.