Despre fumat

Scriu aceste randuri la ora 12 noaptea, fumand a 14-a tigara. E limpede ca nu eu sunt cel mai indicat sa abordez aceasta tema. Cu aceasta idee abia m-am resemnat. Tot incercand sa ma las de fumat, am inceput sa ma analizez, sa ma intreb de ce anume fumez etc., etc. Credeam ca tot analizandu-ma cu subtilitate, am sa ma las odata de fumat. (...) Daca nu traim cu intensitate o problema de viata, zadarnic incercam sa inlocuim viata cu analize. Pacatoasa de introspectie se naste tocmai cand noi, in adanc, refuzam sa privim un fapt drept in fata, cu ochii deschisi, cu toata gravitatea. Din aceasta incapacitate de traire se naste placerea si dorinta noastra de analiza. Imi dadeam seama ca intre mine si analiza pe care o faceam nu exista in fond nici o legatura. Ceea ce refuzam sa traim simtim nevoia sa analizam, sa tragem concluzii, sa adunam observatii. Analizam, ne introspectam, si astfel analiza devine o placere, ca si fumatul, analiza se transforma intr-un tabiet, ca si fumatul, in ceva la fel de mort si de mecanic... Chiar si constiinta ineficacitatii analizei pe care o descriu la aceasta ora de noapte e, poate, tot un calcul al mintii. Chiar si condamnarea cea mai severa pe care ne-o facem nu e decat tot o forma de complicitate cu viciul nostru drag si indispensabil. Din volumul ""Ipocrizia disperarii"", editura Albatros, 2002