Romanii, trimisi la judecata

Bine face Editura Historia ca retipareste lucrarea lui D. Draghicescu din 1907, ""Din psihologia poporului roman"" (editie de Elisabeta Simion, prefata Virgil Constantinescu-Galiceni).

Chiar daca intre timp lumea subtire si crema specialistilor nu prea mai crediteaza ""psihologia popoarelor"" - considerand-o schematica, perimata, de un romantism patetic, pe cat de idealist pe atat de procustian - , etnopsihologia isi conserva ratiunile, vitalitatea, eficienta si forta de atractie. De acord, cum spune si Caragiale, toti oamenii sunt pretutindeni la fel, cu aceleasi virtuti si vicii, iar romanii nu sunt nici mai buni, nici mai rai, doar ca neamul e ""netocmit"" inca. Numai ca nimeni nu poate nega elementele specific locale, determinate de cadrul fizic si metafizic, de istoria, geografia si textura sufleteasca a locului. Atata vreme cat poti evita deopotriva absolutizarea si relativizarea, viziunea etnopsihologica isi conserva energiile revelatoare.

Nascut in 1875, fiu de boiernas valcean cu vederi iluministe, Draghicescu va fi primul nostru doctor in sociologie la Paris (isi sustine in 1904 teza sub conducerea lui E. Durkheim). Prieten cu Titulescu, liberal de stanga cu afinitati socialiste, a figurat printre reprezentantii Romaniei la Liga Natiunilor, fiind ministru in Mexic (1934-1936), pentru a se sinucide in 1945.

Citeste si:

Daca aproape jumatate din carte sufera de tehnicism si prolixitate, nu este mai putin adevarat ca restul ofera si astazi o lectura de buna hartuire intelectuala si provocare afectiva. Toate valorile altoite de spiritul latinitatii romane pe trunchiul tracic au fost alterate, sustine Draghicescu, de coplesitoarea influenta slava si de secolele de letargie dominate de turco-grecime. ""Creierul romanilor trebuie sa fi fost puternic, intrucat era continuarea creierului latin. Insa anemiat vreme de veacuri, inteligenta pe care o dezvolta era ea insasi saraca, cum erau si imprejurarile in care atata amar de timp functionase in sec (...). Elementul de capetenie al caracterului romanesc, vointa simpla, inculta, dar temeinica, aceasta insusire de temelie a neamului se slabi si se topi in focul luptelor cu turcii. In locul curajului si indraznelii de altadata, un fel de frica instinctiva patrunse in sufletul romanilor (...). Grecii avura rolul unor adevarati paraziti care sunt atrasi de mizeria unor organisme slabe. Dupa ce turcii degradara aproape cu totul energia morala si economica a tarilor romane, grecii venira sa desavarseasca opera de injosire si de distrugere"". ""Continutul sufletului nostru etnic se alcatuieste in cea mai mare parte din crampeie imprumutate de la neamurile vecine, neasimilate, nedigerate si neomogenizate.""

Cu un simt religios ""foarte superficial, formalist si lipsit de orice fel de metafizica superioara"", tarat de nepasare, neprevedere, improvizatie, discontinuitate, indisciplina, exces permisiv, sarcasm dizolvant si lehamite sceptic-joviala, cu ""o rezistenta defensiva, resemnata, supusa, lipsita de energie ofensiva"", dar inzestrati cu ""vioiciunea mentalitatii, putere de patrundere si bogatia inchipuirii"", romanii si-au dezvoltat un ""spirit critic amar, sfasietor, distructiv. si era firesc. Cand ai toata luciditatea de a observa ca lucrurile merg rau, ca totul este neindestulator, fara sa ai energia de a incepe sa faci bine, nu-ti mai ramane decat sa critici si sa-ti arati nemultumirea"".

Si cand te gandesti ca exact peste trei decenii, Cioran avea
sa-si publice Schimbarea la fata a Romaniei ! Aspra judecata de sine: forma suprem-exasperata a iubirii.