Nu stiu altii cum sunt, dar, eu unul, ori de cate ori vine vorba despre cafeneaua ""Tosca"", ma duc cu gandul la sansoneta lui Aznavour: ""Dans le caf"" voisin /Nous etions quelques-uns/ Qui
attendions la gloire/Et bien que misereux/ Avec le ventre creux/ Nous ne cessions da€™y croire"".

A fost prin toamna lui 1967 in mare voga printre ""senatorii de drept"" ai cafenelei ""Tosca"" poema lui George Tarnea, ""Elegia podurilor"". Fireste, ea poate fi citita si azi pentru frumusetea sa nealterata, dar cred ca recitirea acestei ""Elegii a jocurilor"" ar avea numai de castigat atunci cand cititorul va afla si cate ceva despre identitatea personajelor, ca si despre imprejurarile care se afla la originea ei. Toate acestea avand un numitor comun si un reper esential: cafeneaua ""Tosca"".

Pentru ca, inainte de a fi o cafenea, sau, ma rog, ""o locatie"" (brrr!!!) pe fostul Bulevard 6 Martie, ""Tosca"" a fost un reper esential al boemei studentesti a Bucurestiului anilor a€™60. Alaturi si ""la concurenta"", se intelege, cu alte asezaminte similare: ""Turistul"", ""Albina"", ""Katanga"" si, mai ales, cu ""Pisica epileptica"". Ce mai vorba multa, eram ca in ""Boema"" lui Charles Aznavour, ""nous recitons de vers/grup""s autour de poÍle/ en oubliant la€™hiver"", discutam cu mare arta si cu aprindere de toate pentru toti: filosofie, poezie, politichie...

BIZARA, INCONFUNDABILA XENIA. In viermuiala multicolora a ""Toscai"", una dintre figurile bizare, inconfundabile era Xenia. Era aceasta Xenia o fata cam la 18-20 de ani, imbracata baieteste, cu voce groasa si mereu rastita, fumand mahorca si band coniac la cot cu toata suflarea performanta. Prea multe nu se stiau despre ea, fiindca statea de regula retrasa la o masa din fundul, cufundat in clar-obscur, al cafenelei. Injura birjareste, tintele sale fiind fiicele Evei, dezmierdate cu vorbe de alint, dintre care cea mai suava era ""proastele dracului"".

Daca o priveai mai atent, puteai deslusi pe chipul ei urmele unei frumuseti repede irosite, ceea ce nu facea decat sa ii sporeasca misterul si sa ne atate curiozitatea. Cel care si-a luat inima in dinti si a abordat-o fara menajamente si fara precautii inutile a fost Sandu Monciu. (La acea vreme, inca, nu: Alex. Monciu-Sudinscki!). S-a asezat la masa Xeniei, i-a oferit un coniac si tigari si... acolo a ramas. Dupa cateva ceasuri, cand Xenia s-a ridicat sa plece, Sandu a condus-o, galant, pana la usa si a pupat-o tandru pe obraz. Venit la masa noastra, a celor care asistaseram uluiti la tarasenie, ne-a povestit ce reusise sa afle despre ciudata faptura. Xenia ramasese, de mica, orfana. Dupa cele opt clase obligatorii se angajase pe un santier. Aici era conducator de atelaj, muncea cot la cot cu barbatii si chiar ii intrecea. Tot aici a cunoscut Xenia si pe primul barbat din viata ei. Care, din motive pe care nu voia sa le mai desluseasca, a fost si ultimul. Tot ce puteam intelege era ca acel barbat i-a inselat foarte urat sperantele si, de aceea, Xenia a jurat sa se razbune. In felul ei. Adica sa se barbateasca, sa fie mai a dracului decat s-ar fi putut inchipui ca este in firea rea a spetei masculine. Asta spre a-si umili si a-si injosi semenele. Misoginismul Xeniei era asadar semnul ca o alta femeie fusese pricina cruntei sale dezamagiri.

PREGATIRE IN ZADAR.
Intr-o dimineata ne-am trezit la cafenea cu Xenia imbracata in rochie. Si nu in orice fel de rochie, ci in rochie de mireasa. Cu voal, cu lamaita. Ba chiar si cu un buchet de flori albe. La mirarea noastra tampa, ne-a dumirit:

Citeste si:

- Ma marit cu Niuk (acesta fiind numele de alint al lui Sandu - n.n.). La ora 10:00 vine sa mergem la sfat. Numai noi doi!

Asa a stat Xenia ceasuri intregi la masa, fara ca mirele, Sandu, sa apara. Nici nu prea avea cum, de vreme ce era cu totul prins in mrejele superbei Mihaela ""de la engleza"".

Aproape de ora inchiderii a nimerit si Sandu in cafenea. Cand l-a vazut, Xenia s-a ridicat dreapta. I-a zvarlit in fata paharul de coniac si buchetul de flori. Dupa care a iesit val vartej si dusa a fost! Dupa aceasta intamplare, nimeni nu a mai vazut-o. Nici prin ""Tosca"", nici prin alte locante ale boemei noastre.

POVESTEA UNEI ELEGII. Aceasta a fost povestea Xeniei si, pentru ca ni s-a parut ca ea aduce cu povestea ""prea turburatei Pena Corcodusa"", strania eroina a ""Crailor de Curtea Veche"", repede i-am gasit corespondentul liric in balada despre ""Domnisoara Hus"" a lui Ion Barbu, pe care la acea vreme de dezghet politic si cultural o descopeream cu infiorare.

De unde, motoul poemei lui George: ""Surorii noastre mai mari/ Roabe aceleiasi zodii/ Preaturburatei Xenia""...

De aici si pana la ""Elegia podurilor"" nu a mai fost decat un pas: ""Toata vara, Xenia l-a iubit pe Niuk,/ El pierduse trenul si umbla nauc"".