Toata lumea buna a presei culturale a simtit nevoia sa comenteze programul de televiziune "Mari romani". Nici o surpriza: a fost o prostie; a fost un joc de societate; a fost si o prostie, dar si un joc interesant. Acestea erau in chip previzibil cel
Toata lumea buna a presei culturale a simtit nevoia sa comenteze programul de televiziune "Mari romani". Nici o surpriza: a fost o prostie; a fost un joc de societate; a fost si o prostie, dar si un joc interesant. Acestea erau in chip previzibil cele trei atitudini posibile.
Dar ce a fost aceasta prostie jucausa? Concurs? Nu. Pentru ca nu s-au dat premii. Top? Nu pentru ca nu s-a bazat pe statistica de tip comercial a vanzarii unor produse. Joc de societate? Dar ce fel de joc? Unul de cultura generala? Nu. Pentru ca a contat mai mult mobilizarea la vot (mai ales pe Internet) decat mobilizarea sentimentului de fan pentru Eminescu, de pilda, ori pentru nu stiu ce alt mare mit cultural-istoric.
Asadar, ce am masurat cu prilejul acestui joc de societate?
Dupa opinia mea, am masurat ceva important. Anume ce se intampla cand valorile pe care le-a impus elita culturala in timp sunt date pe mana votului popular (fie el doar unul de sorginte urbana). Am pus o procedura democratica sa functioneze acolo unde tot jocul il fac procedurile elitiste. Caci e limpede, bunaoara, ca regele Carol I nu e un mit popular, cum e Stefan cel Mare. Dar, oare, Stefan nu a devenit mit (si el!) ca urmare a unor indelungate proceduri elitare: legende, manuale etc.
De aceea pare o mare surpriza ca regele Carol I - optiunea pentru cel mai mare roman a majoritatii elitei noastre culturale de factura modernista - a reusit sa adune voturi incat sa apara pe locul al II-lea.
Insa cel mai semnificativ rezultat al clasamentului final al acestui joc este ca am avut prilejul sa constientizam faptul ca exista valori care nu pot fi masurate prin procedurile votului democratic. Sa constientizam, asadar, faptul ca elitele inca mai au un rost social important, chiar daca avem datoria morala sa condamnam elitismul in formele lui doctrinar politice ori politizabile.
Acum poate sa ne fie mult mai limpede ce masuram prin votul popular: chiar popularitatea. Dar nu si valoarea. Nici dupa zeci de ani de popularitate constanta nu avem de-a face cu o decantare de tip valoric? - vor intreba cu indreptatire cei care vor intreba. Ba da. E cazul lui Eminescu, desigur. Dar e si cazul lui Wurmbrand? Nu e. Faimosul predicator e cu adevarat faimos doar in comunitatile protestante din SUA. Care l-au votat ca roman pentru ca a fost si cetatean roman. Dar romanii abia acum au auzit de el. E o mare personalitate, dar nu avea, aici, la noi, nici o popularitate.
Ne contrazicem? Aparent, da. Uite ca votul popular pare a scoate in fata si valori lipsite de popularitate. Pare, desigur. Caci, in fapt, tot vot de popularitate a fost si acela pentru pastorul protestant, o popularitate data insa de alt fel de... popor: disciplinatii protestanti din toata lumea occidentala, mobilizati prin Internet sa-si sustina eroul.
Prin urmare, ce mai aflam? Alta concluzie importanta: popularitatea nu mai sta sub umbrela de sentimente a unui singur popor. Uite ca apar si popularitati de tip globalist. Si nu e vorba de un sportiv, ci de o figura a militantismului religios.
Religiile mai pot inpsira, fireste, alinieri populare importante. Cine-si poate imagina ca in Iran, de pilda, la emisiunea "Mari arabi" nu va iesi Mahomed pe locul intai? Dar nu stiam cum stam cu religiile? Stiam si nu stiam. Uite ca in Anglia n-a iesit pe locul intai regele care a comandat traducerea Bibliei in engleza, ci Churchil. Iar la noi a iesit pe locul intai un domnitor considerat sfant inca de pe cand traia... Pentru ca a construit biserici si a omorat pagani...
Cheia acestui joc nu este una de tip popular, totusi, ci una de tip global. Cand vom avea rezultatele din 50 de tari, alese, fireste, dupa regula esantionului, vom sti sa tragem concluzii importante: iata tari care au ramas in stadiile popularitatilor de tip religios, iata tari care au trecut in stadiul mentalului politizat, iata tari care au depasit si stadiul politic si aleg ca erou suprem un biciclist extrem de... postmodern.
Romania e tara lui si-si: si religiosul, si politicul. Stefan cel Mare si Carol I. La mustata. Si premodernul, si modernul. Sa fie bine? Dar de ce ar fi rau?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.