De la o departare de cativa kilometri, Orsova ne-a aparut ca unul dintre cele mai frumoase orase de pe Dunarea asta, din care mai avem de gustat doar cateva zile. Asezata cuminte in golful Cerna, Orsova cea noua nu sufera prea tare de betonul bl

De la o departare de cativa kilometri, Orsova ne-a aparut ca unul dintre cele mai frumoase orase de pe Dunarea asta, din care mai avem de gustat doar cateva zile.

Asezata cuminte in golful Cerna, Orsova cea noua nu sufera prea tare de betonul blocurilor comuniste, nu duce lipsa de flori (chiar si acum, in noiembrie!), nu plange dupa vechiul oras ingropat de ape acum 30 de ani, dar suspina in asteptarea unei schimbari pe care niste extraterestri numiti ""turisti straini"" ar trebui s-o aduca. Primarul Constantin Negulescu are planuri mari pentru atragerea turistilor, desi acum recunoaste ca nu exista nici un fel de facilitati. Pentru inceput ar fi reabilitarea drumului pana la Baile Herculane pentru momirea turistilor de acolo. Primarul vrea sa aduca doua submarine cu care turistii sa poata naviga, la o cafea, prin orasul scufundat. Dar orasul nu are nici macar un turist, pentru ca turistul vrea de obicei apa calda, asfalt fara gauri si macar un pat curat.

PACALA. Un anunt lipit pe un panou ne intristeaza: ""Cu durere in suflet, va anuntam ca a plecat dintre noi, in data de 09 octombrie 2006, PACALA ION (NELU). Cei care doresc sa participe la inmormantare vor fi transportati la Susita cu un microbus BUSNER, care va pleca din fata blocului (de pe faleza), in 15 octombrie 2006, ora 10"".

Pe faleza, un fel de foisor ruginit, in care am urcat cateva zeci de trepte subrede doar pentru a ne opri, fara puterea de a trece mai departe, in fata unei scarne umane. Ne-am intrebat si continuam sa intrebam: oare ce-o fi fost in mintea celui care a urcat atatea trepte doar pentru a lasa acolo ceea ce ar fi putut lepada in orice colt al parcului pustiu?

NADIA SI SERGIU. Langa ""Piata 1800"" cresc lichenii pe un sarcofag gigantic de beton si fier ruginit. E, de fapt, o biserica catolica, construita intre 1972 si 1976. Biserica este faimoasa prin picturile sale infatisand Drumul Crucii, in care personajele au figuri inspirate din istoria recenta. Adica, se spune, pictorul a pus chipul Nadiei Comaneci printre mironositele adunate sa planga langa Mantuitorul rastignit. Sergiu Nicolaescu, in combinezon de tanchist, ar fi si el prezent pe undeva pe acolo. O explicatie pe care am primit-o suna asa: la momentul realizarii picturilor, Nadia si protagonistul din ""Pistruiatul"" erau idolii absoluti ai romanilor. Preotul Mihai Sima nu era paroh in timpul acela si nu ne poate da mai multe amanunte. Stilul in care au fost pictate frescele nu ne-a permis identificarea a chipurilor gimnastei si regizorului. Dupa lasarea intunericului, Orsova cade in somnul greu al omului care stie ca ziua de maine va semana inspaimantator cu cea de ieri. Are cineva cofeina?

PIATA 1800 SI SC LIU-MING SRL


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.