Secretariatul General al Guvernului intentioneaza sa vanda unele imobile, proprietate privata a statului, aflate in administrarea RA-APPS. Aceasta intentie s-a materializat intr-un proiect de act normativ care, deocamdata a fost retras, urmand a fi refacut dupa ce RAPPS va termina de analizat legalitatea celor 270 de contracte de inchiriere si conventii de cazare ale beneficiarilor din administrarea sa. Intre timp, directorul Regiei, Cristian Vlaicu, a fost schimbat. In esenta, SGG vrea ca RA-APPS sa nu se mai ocupe de activitati imobiliare, cu exceptia imobilelor destinate demnitarilor si altor categorii de persoane, care pot beneficia, potrivit legii, de locuinte de serviciu. In aceeasi propunere legislativa, SGG vrea sa solutioneze si problema spatiilor pe care le utilizeaza societatile de presa. Institutul pentru Politici Publice a sustinut, pe baza concluziilor unui studiu, ca existenta RA-APPS este nejustificata, solicitand in consecinta desfiintarea Regiei. IPP a invocat faptul ca simpla existenta a RA-APPS inseamna indisponibilizarea unui patrimoniu urias, estimat la cel putin 250 de milioane de dolari.
Legalitatea a 270 de contracte, sub lupa
Secretariatul General al Guvernului (SGG) a decis retragerea din circuitul de avizare a proiectului de modificare a Ordonantei 19/2002 privind constituirea si utilizarea fondului locativ de protocol pana la clarificarea situatiei privind legalitatea contractelor si conventiilor de cazare incheiate de Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), se arata intr-un comunicat de presa. SGG explica faptul ca a transmis spre avizare, pe 9 octombrie, Ministerul Finantelor si Ministerului Justitiei un proiect privind unele masuri pentru constituirea si utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publica a statului, si pentru vanzarea unor imobile, proprietate privata a statului, aflate in administrarea RA-APPS. "Luand in considerare problematica legalitatii unor contracte si conventii de cazare incheiate de RA-APPS semnalate de mass-media in ultima saptamana, precizam ca Secretariatul General al Guvernului a decis retragerea proiectului de pe circuitul de avizare pana la clarificarea situatiei legalitatii acestor contracte", se arata in document. In acesta se mentioneaza si faptul ca SGG a decis pe 23 octombrie sa solicite consiliului de administratie al RA-APPS si conducerii regiei analizarea si verificarea legalitatii tuturor contractelor si conventiilor de cazare, ce urma sa fie finalizata in aproximativ trei saptamani. "Numai dupa finalizarea analizei, in functie de rezultate acesteia, se va trece, din nou, la promovarea unui alt proiect de act normativ privind vanzarea imobilelor din domeniul privat al statului, aflate in administrarea RA-APPS".
In prezent, RAPPS analizeaza 270 de contracte de inchiriere si conventii de cazare ale beneficiarilor din administrarea sa. Sunt luate la puricat actele juridice in baza carora fiecare beneficiar detine spatiul locativ, situatia juridica a spatiului locativ, calitatea pe care a avut-o beneficiarul la data primirii spatiului locativ precum si date tehnice.
Regula vanzarii prin licitatie
SGG mentioneaza ca, in esenta, actul normativ propus a pornit de la necesitatea obiectiva ca RA-APPS sa nu se mai ocupe de activitati imobiliare, contracte de inchiriere etc., cu exceptia imobilelor destinate demnitarilor si altor categorii de persoane, care pot beneficia, potrivit legii, de locuinte de serviciu. "Aceeasi ratiune ne-a condus si la ideea vanzarii spatiilor utilizate de societatile de presa", mai spune SGG. Acesta precizeaza ca in textul proiectului de act normativ retras a fost stipulata regula de baza a vanzarii spatiilor prin licitatie, iar ca exceptie vanzarea prin negociere. "Aceasta exceptie a fost dictata de anumite reglementari promovate prin legi succesive, adoptate incepand cu anul 1994 - Legea17/1994, O.U.G. 40/1999 si O.U.G. 8/2004 - ale caror dispozitii prelungeau, de drept, contractele de inchiriere aflate in derulare, cu 5 ani, fapt ce impiedica organizarea unor licitatii. De asemenea, dispozitiile Hotararii de Guvern 39/1996, prin care s-a decis preluarea de catre RA-APPS a unor imobile de la Consiliul General al Municipiului Bucuresti, au condus la prelungirea, prin efectul legilor susmentionate, a contractelor de inchiriere incheiate inaintea preluarii si, prin urmare, nu au putut fi scoase la vanzare prin licitatie", sustine Secretariatul General al Guvernului, condus de liberalul Radu Stroe.
Spatiile societatilor de presa, tratament nediscriminatoriu
Referitor la prevederile proiectului de act normativ privind vanzarea spatiilor detinute de societatile de presa, SGG afirma ca a initiat inca din luna august 2006 un proiect distinct de act normativ care a fost transmis spre avizare Ministerului Finantelor Publice. Ministerul mentionat l-a returnat, insa, neavizat pe motiv ca o asemenea reglementare ar intra sub incidenta legislatiei privind acordarea ajutoarelor de stat. "Pentru a incerca sa solutionam aceasta veche problema a spatiilor pe care le utilizeaza societatile de presa, neglijata de-a lungul timpului, Secretariatul General al Guvernului va reveni, in cel mult 2 saptamani, cu acest proiect de act normativ la Ministerul Finantelor Publice", mai sustine SGG, adaugand: "O asemenea reglementare, indiferent de speculatiile aparute in unele ziare centrale, trebuie sa aiba un caracter nediscriminatoriu, care sa ofere tuturor detinatorilor de astfel de spatii posibilitatea de a le cumpara in aceleasi conditii".
Existenta nejustificata
Institutul pentru Politici Publice a cerut desfintarea RA-APPS
Institutului pentru Politici Publice (IPP) a apreciat, in urma realizarii unui studiu, ca nejustificata existenta RA-APPS si a solicitat desfiintarea acesteia. IPP a lansat, in urma cu o luna, studiul "Interesul public: tema actuala sau retorica demodata?", din care a reiesit ca prin activitatea RA-APPS este indisponibilizat un patrimoniu urias, care - chiar si in conditii de subevaluare - se ridica la echivalentul a peste 250 de milioane de dolari, fiind utilizat un personal foarte numeros, cu care numai pentru salarii, indemnizatii si premii se cheltuiesc anual 18,5 milioane de dolari. Potrivit datelor furnizate de RA-APPS Institutului, exista patru oficiali care locuiesc fara indreptatire in locuinte de protocol: secretarul Comisiei de control parlamentar a activitatii SRI din Camera Deputatilor, Ion Stan, fostul vicepremier Gheorghe Pogea, fostul ministru Georgiu Gingaras (in litigiu) si fostul procuror general Tanase Joita (in litigiu), sustine IPP. Este, de asemenea, relevant cuantumul chiriei lunare pe care o platesc demnitarii pentru locuintele de lux: la sase camere Teodor Atanasiu plateste 89 de lei, iar la cinci camere Vasile Blaga plateste 91,5 lei, informeaza IPP. Cu toate acestea, demnitarii nu trebuie sa dea bani pentru intretinere.
Bunuri de retrocedat
"Prin obiectul sau de activitate, RA-APPS institutionalizeaza, in beneficiul demnitarilor si al functionarilor publici, un tratament privilegiat si discriminatoriu, in dezacord cu normele constitutionale care garanteaza egalitatea in drepturi a cetatenilor", a afirmat Valerian Stan, expert IPP. In opinia reprezentantilor IPP, desfiintarea RA-APPS se poate realiza prin vanzarea activelor Regiei prin organizarea de licitatii publice, dupa retrocedarea bunurilor revendicate legal de catre proprietarii de drept. IPP a mentionat si faptul ca pentru asigurarea unui minim de servicii pentru conducatorii principalelor institutii cu necesitati de reprezentare si protocol - Senat, Camera Deputatilor, Guvern si Administratia Prezidentiala - poate sa se justifice functionarea - eventual sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului - a unei unitati care sa presteze respectivele servicii. De asemenea, IPP a identificat alte cazuri care nu mai au indreptatire legala si pe care RA-APPS nu le-a comunicat Institutului: presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, fostul premier Petre Roman, deputatul Iosif Dan. In presa au fost vehiculate si numele fostilor ministri Mircea Geoana si Vasile Dancu.
Seful a fost schimbat
Cristian Vlaicu, directorul general al RA-APPS a fost eliberat din functie la sfarsitul lunii trecute. Secretariatul General al Guvernului (SGG) a explicat faptul ca au fost identificate o serie de deficiente semnalate in managementul si organizarea acestei institutii. Astfel, a precizat SGG, Cristian Vlaicu, in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie (CA) al RA-APPS a promovat decizii de schimbare a destinatiei a 214 imobile, din spatii de locuit in spatii comerciale, care au fost inchiriate unor societati comerciale recent infiintate. Mai mult, Secretariatul a sustinut ca nu au fost indeplinite hotararile CA al regiei cu privire la restructurarea RAAPPS in anii 2005 si 2006 si nici nu s-au facut demersurile necesare pentru vanzarea spatiilor din Casa Presei Libere catre operatorii economici care activeaza in domeniul presei. SGG a mai atras atentia asupra faptului ca, potrivit constatarilor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si Autoritatii de control a Guvernului, referitoare la aplicarea Legii nr 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, au existat cazuri in care Regia a aplicat in mod diferit, in situatii similare, aceleasi texte de lege, rezolvand in unele cazuri solicitari de restituire a unor bunuri imobile prin echivalent si in altele, restituiri in natura.