Natasa n-a vazut niciodata cum arata florile, soarele, nici macar chipul copilului sau.
Se lupta zi de zi cu bezna din privirea sa, dar si cu o viata ce o poarta pe drumuri grele si anevoioase. Stie ca nu poate spera la prea multe impliniri. De dragul copilului sau, vrea sa poata munci. ""Un loc de munca. Asta imi doresc. Ca sa-mi ajut copilul!""

S-a nascut in intuneric, intr-o familie in care zi de zi auzea tipetele, urletele si bataile dintre parinti. Iar dis-de-dimineata, tropaielile impleticite ale celor doi, mahmuri si morocanosi, impiedicandu-se de sticlele goale de bautura. Asa a trait Lina Natasa. Intr-un colt de camera, muta de teama ca nu cumva sa-si supere parintii si sa-i casune pe ea cu vreun baston pe spinare. N-a mers la scoala pana la 23 de ani, cand a hotarat ca este momentul sa plece de-acasa definitiv. N-a stiut sa scrie si nici sa citeasca, nu a fost niciodata la gradinita, n-a avut prieteni. ""Ma rugam in genunchi de mama sa ma duca la scoala. De gura mea, pe la 15 ani, a mers cu mine pana la directoare. In Turnu Magurele, de unde sunt eu, nu aveam filiala pentru nevazatori, asa ca am fost trecuta la filiala din Bucuresti. Dar la Capitala n-am ajuns niciodata. Nu m-a lasat. Imi spunea mereu: ""N-avem bani pentru asa ceva..."", povesteste Natasa. Are vocea calda, dar ferma. A ajuns la varsta de 30 de ani si spune ca-i obosita. A obosit sa tot cutreiere prin tara, sa tot lupte cu ""demonii"".

CURAJ. Povestea femeii ajunge si prin Germania. Avea doar 19 ani cand, impreuna cu un vecin care demult isi dorea sa mearga la munca in strainatate, a plecat din tara. Si-a luat cu ea doar speranta ca-i va fi mai bine si un pumn de bani economisiti ani la rand din pensia ei de nevazator. ""In fiecare luna primeam cam 300.000 de lei de la stat. Cu sufletul la gura ma duceam apoi la CEC si 25.000 de lei din banii aia ii puneam la pastrare. Mi-era teama sa nu raman pe drumuri. Asa am reusit sa plec din tara"", povesteste femeia, insa glasul ei nu prevesteste nimic bun. Acolo avea sa gaseasca o lume care nu-i oferea nimic din ceea ce si-ar fi dorit: un loc de lucru. A stat un an si jumatate la un azil, pana cand intr-o noapte doi politisti au luat-o pe sus si au dus-o la aeroportul din Frankfurt, gata sa o trimita acasa. ""Am avut mare noroc. Cunoscusem o familie de preoti care m-a ajutat enorm. Cu ajutorul lor am ajuns teafara si nevatamata acasa."" Cu doua luni in urma insa, Lina daduse viata unui baietel. L-a numit Sihem, dupa numele tatalui, pripasit si el pe la azil, venit din Albania sa-si gaseasca rostul.

FUGA. Femeia si-a luat copilul in brate si a plecat catre Medias, la o casa de copii baptisti. Vreme de doi ani a purtat stigmatul unei femei usoare. Nu era lasata sa iasa din curte, nu putea sa discute cu nimeni din afara curtii. ""Trebuia sa respect regulile lor si sa ma botez in religia lor. Am refuzat, si pana la urma am plecat de-acolo, pentru patru luni, la Dumbraveni, in Sibiu, ca perier"", isi aminteste Natasa de peripetiile ei, cu recunostinta in glas pentru familia din Germania care a scos-o si atunci din impas. Dar nici aici nu a reusit sa ramana. Dupa patru luni, si-a luat copilul si a plecat spre Arad.