Nu cu mult timp in urma, s-ar fi putut crede ca nu mai exista tabuuri, cel putin nu in Europa. Procesul inceput cu Iluminismul ajunsese atunci la momentul la care "totul este acceptat". In special in domeniul artelor, nu existau limite vizibile in sensul expunerii a ceva considerat chiar si generatia anterioara drept deosebit de ofensator.
In urma cu doua generatii, majoritatea statelor aveau cenzori care nu numai ca incercau sa ingradeasca accesul tinerilor la anumite filme, dar chiar interziceau carti. Din 1960 incoace, interdictiile de acest gen s-au diminuat pana cand, in fine, scenele cu continut sexual explicit, violenta, blasfemia - desi deranjeaza unele persoane - au devenit tolerate ca si parte a lumii iluministe.
Sau poate nu? Chiar nu mai exista limite? In afara Europei, atitudinea "totul este acceptat" nu a fost niciodata acceptata pe deplin. Si au existat limite in Europa, de asemenea. Istoricul David Irving se afla in continuare in inchisoare in Austria pentru crima de a fi negat Holocaustul. Acesta este, cu siguranta, un caz deosebit. Negarea unui adevar bine documentat poate provoca noi crime. Insa raspunsul la vechea intrebare "ce este adevarul?" este intotdeauna clar?
Ce anume facem atunci cand insistam asupra recunoasterii, de catre Trucia, a genocidului armean ca si conditie a admiterii ei in Uniunea Europeana? Suntem atat de siguri de teoria evolutiei a lui Darwin, incat ar trebui sa interzicem predarea unor notiuni alternative ale genezei?
Cei preocupati de libertatea de exprimare si-au pus intotdeauna problema limitelor acesteia. Una dintre ele este incitarea la violenta. O persoana care se trezeste intr-un teatru aglomerat strigand "foc!" atunci cand nu exista nici un incendiu este vinovat de imbulzeala creata. Insa ce se intampla atunci cand exista un incendiu?
Exista situatia in care asistam la o invazie la tabuurilor islamice in lumea iluminista, majoritar non-islamica. De la decretul religios indreptat impotriva lui Salman Rushdie pentru "Versetele satanice" la asasinarea unei calugarite in Somalia, in replica la discursul sustinut de Papa Benedict la Regensburg si anularea punerii in scena, la Berlin, a operei "Idomeneo"de Mozart, din cauza unei scene in care apar capetele taiate ale mai multor parinti ai religiilor, printre care si cel al lui Mahomed, am fost martorii invocarii violentei si intimidarii in apararea tabuurilor specifice unei anumite confesiuni.
Exista semne de intrebare, la care aparatorii civilizati ai Iluminismului nu gasesc cu usurinta raspuns. Toleranta si respectul pentru semenii care cultiva opinii personale sunt indreptatite si poate necesare pentru a conserva lumea iluminista. Insa ar mai fi o perspectiva de luat in calcul. Raspunsurile violente oferite opiniilor neimpartasite nu sunt justificare niciodata si nu pot fi acceptate. Cei care sustin ca atacatorii sinucigasi exprima resentimente de inteles isi tradeaza ei insisi libertatea proprie. Autocenzura reprezinta un lucru chiar mai grav, deoarece sacrifica libertatea de buna-voie.
Aceasta inseamna ca trebuie sa ii aparam pe Salman Rushdie si pe caricaturistii danei si pe prietenii lui Idomeneo, indiferent daca ne plac sau nu. Daca ne displac, comunitatea iluminista va dispune intotdeauna de intrumentele dezbaterii publice si criticii. Este adevarat, in egala masura, faptul ca nu trebuie sa cumparam o anumita carte sau sa ascultam o anumita opera. Cat de saraca ar fi lumea daca orice cuvant care ar putea ofensa un grup oarecare nu ar mai putea fi rostit! O societatea multiculturala care accepta orice tabu apartinand diverselor grupuri pe care le reuneste nu ar mai avea despre ce sa vorbeasca.
Reactia recenta la exprimarea parerilor care ii deranjeaza pe unii nu prevesteste lucruri de bine pentru viitorul libertatii. E ca si cum un curent contra-iluminist ar strabate lumea, scena fiind dominata de cele mai restrictive vederi ale acestuia. Pentru a contracara reactiile de acest gen, principiile iluministe trebuie reafirmate cu tenacitate. Apararea dreptului persoanelor de a spune lucruri, indiferent daca mesajul contravine parerilor unora sau altora, reprezinta unul din principalele principii ale libertatii.
Astfel, "Idomeneo" trebuie pus in scena, iar Salman Rushdie trebuie publicat. Daca un editor decide sa publice caricaturi care scandalizeaza credinciosii intru Mohamed (sau Histos, de ce nu) aceasta tine de judecata, daca nu de inspiratia proprie. Eu poate ca nu as face asa ceva, insa as apara dreptul cuiva de a decide altfel decat mine. Este discutabil daca incidentele recente de acest gene necesita un "dialog interreligios". Dezbaterea publica, clarificarea problemei intr-un sens sau altul, pare a fi mai potrivita decat concilierea. Avantajele iluminismului sunt prea importante pentru a fi negociate. Apararea acestora este provocarea care ne asteapta acum.
Autor a numeroase carti si fost comisar european din partea Germaniei, Ralf Dahrendorf este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie si fost rector al London School of Economics.
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2006.
www.project-syndicate.org