Prima etapa din Cercetarea realizata de CSOP, CURS, IMAS INSOMAR in interiorul categoriilor profesionale s-a incheiat. Se cunosc cele 3 criterii dupa care medicii chirurgi, arhitectii, scritorii, istoricii si avocatii se evalueaza, se cunosc primele 10 nume considerate de fiecare categorie ca cele mai importante. Aceste 5 profesii, din care 4 sunt cert liberale (istoricii sunt tratati separat) au un rol bine determinat in emanciparea Romaniei, de aceea s-au si calificat in proiectul "Zece pentru Romania". Programul de televiziune pe care Realitatea Tv il realizeaza pe baza acestei cercetari sociologice - cea mai mare din istoria Romaniei - are rolul de a mari vizibilitatea publica a adevaratelor valori ale societatii in dauna notorietatii, deseori lipsita de substanta.
Literatii
Categoria scriitori a receptionat cercetarea cu rezerve. Florin Iaru considera ca Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu si Nicolae Manolescu nu sunt scriitori, ci "eseisti-filosofi". Alti scriitori (Radu Cosasu, George Balaita, Dan C. Mihailescu) apreciau lista alcatuita chiar de breasla (esantion de 202 subiecti) ca discutabila. Cercetarea i-a avut in vedere pe cei mai buni scriitori in 2006 chiar daca unii dintre colegii lor reclama ca n-ar fi cei mai cititi.
Toate aceste argumente si contrargumente n-au atins esenta: importanta acestei profesii pentru societatea romaneasca de azi. E limpede ca scriitorii nu mai sunt ce-au fost, desi Nicolae Breban sustine ca autorul are o constiinta de sine care n-are legatura cu perceptia publica. Pana la urma, zic criticii, e vorba de un deficit de marketing sau de absenta criticii de promovare (spun scriitorii).
In totala confuzie, presa si unii autori cred ca cercetarea se va duce in etapa a doua la public. Eroare, domnilor, ea se intoarce tot in breasla, in asa fel incat criteriile scriitorilor sa decida lista finala. Deocamdata, iata criteriile pe care scriitorii le considera cele mai importante in profesie si lista celor 12 scriitori calificati (in ordine alfabetica) pentru cercetarea finala. Lista nu se mai schimba, dar evaluarea pe criterii poate schimba ordinea.
1. Sa fie talentat
30%
2. Sa fie cunoscut/citit
19%
3. Sa aiba o cultura bogata
15 %
1. Ana Blandiana
2. Nicolae Breban
3. Augustin Buzura
4. Mircea Cartarescu
5. Gheorghe Craciun
6. Horia Garbea
7. Gabriel Liiceanu
8. Nicolae Manolescu
9. Horia Roman Patapievici
10. Andrei Plesu
11. Dumitru Radu Popescu
12. Matei Visniec
Avocatii
Una din cele mai controversate categorii profesionale ale societatii democratice romanesti a avut parte si in dezbaterea televizata de aceleasi polarizari ca si in perceptia publica. Bancul cu avocatul care cade intr-o mare plina de rechini si pana la urma nu avocatul e mancat de rechini, ci el ii mananca ramane emblematic. Asta, in ciuda unei exceptionale pledoarii "la bara" alcatuita de doamna avocat Ana Diculescu Sova, cea care a considerat pe unii din lista selectata de breasla drept "genii".
Ziaristii, invitati sa defineasca relatia avocatilor cu societatea, au avut pareri diverse, dar toate s-au structurat in jurul relatiei avocatului cu clientul si a fatalitatii (avem nevoie de avocati).
Si Tudor Octavian, si Corina Dragotescu si Catalin Avramescu si Ovidiu Nahoi n-au ezitat sa vorbeasca de onorarii prea mari, de relatia corupt-avocat, de prezumtia de vinovatie si chiar de avocatura ca de o profesie privilegiata. Toti au recunoscut insa ca democratia si drepturile omului sunt realitati dificil de aparat fara avocati.
Breasla are probabil cel mai bun statut social din Romania (lege proprie, barouri, taxe, reguli bune) si o forta pe care unii dintre membrii ei o folosesc in exces. Diferenta statistica intre primul si cel de al doilea criteriu care defineste un avocat bun in Romania de astazi e, insa, definitorie: in timp ce bine pregatit profesional e un criteriu acceptat de 83% dintre avocati, criteriul etic (cinstit, corect, moral) are doar 36% din sufragii.
Oricum, breasla a dat 10 nume in general foarte cunoscute (multe din ele mediatizate de procese celebre) si multe alte nume mai putin cunoscute din provincie, ceea ce ne arata ca doar cei care stau in Bucuresti ajung in topul profesional. Sa fie avocatura la varf doar apanajul celor care lucreaza in Capitala? Daca judecam dupa miza, da.
Iata criteriile si cele 10 nume selectate de un esantion de 198 de avocati. Daca vor starni dezbateri, e cu atat mai bine:
1. Bine pregatit profesional, permanent informat
83 %
2. Cinstit, corect, moral
36 %
3. Bun orator, comunicator
20%
1. Ana Diculescu
2. Paula Iacob
3. Antonie Iorgovan
4. Gheorghe Mateut
5. Marian Nazat
6. Ion Neagu
7. Ion Nestor
8. Valeriu Stoica
9. Mariana Stefan
10. Calin Zamfirescu
Pledoarii reciproce
Ceea ce ni s-a parut interesant in dezbaterea televizata a celor 2 profesii liberale (scriitori, avocati) a fost faptul ca si unii si altii au revendicat talentul ca pe un criteriu, chiar daca el este un dat existential, nu unul operational. Te nasti cu talentul, nu-l poti dobandi. E drept ca domnul Nicolae Breban a vorbit de cultura si de stil si ca doamna Ana Diculescu Sova a admis ca avocatul e creatia mediului social. In esenta, dincolo de talent, totul poate fi pus pe seama mediului social si a nivelului de civilizatie si cultura. Poate cu exceptia caracterului care, ca si talentul, nu-l dobandesti, ci te nasti cu el. Dar acest din urma "criteriu" nu se vede (in istorie) la scriitori si, probabil, nici la avocati.