Porta Ferea in limba latina, Donje Djerdap in sarba, Vaskapu in maghiara, Demir-kapi in turca, Portile de Fier in romana: o bariera de stanci si ape involburate care, timp de secole, facea aproape imposibila navigatia pe Dunare la intrarea in Romania. Multi navigatori, curajosi sau nesabuiti, si-au pierdut viata incercand sa strabata acest coridor periculos.

Astazi, ""ucigatoarele porti"" sunt pasnice. Sutele de stanci care ieseau semete din Dunare, creandu-i cosmaruri oricarui marinar, zac acum cuminti sub apele imensului lac de acumulare creat de barajul Hidrocentralei Portile de Fier I. Vapoarele plutesc in liniste pe deasupra lor. Dupa secole de confruntare acerba, batrana Dunare si milenarii munti - Carpatii pe malul romanesc, Balcanii pe cel sarbesc - au incetat crancena lor lupta. Au incheiat un armistitiu. Fluviul si muntele, apa si piatra au facut pace. Doar legendele, impresiile si marturiile celor care au calatorit de-a lungul secolelor prin acest mirific defileu mai amintesc despre teribila inclestare.

CORABII TRASE DE CAI. Cele mai frumoase si mai amanuntite descrieri ale acestor locuri de mult disparute le-am gasit in cartea Simonei Varzaru, ""Prin tarile romane - calatori straini din secolul al XIX-lea"", Editura Sport-Turism 1984. Cartile si jurnalele acestor calatori temerari - Ulysse de Marcillac (""De la Pesta la Bucuresti"" - 1869), Charles de Mouy (""Scrisori din Bosfor"" - 1879), H.L. Sazerac (""Dunarea ilustrata"") s.a.m.d. contin marturii nepretuite despre cea mai tulburatoare poarta de intrare in Valahia dinspre Imperiul Austro-Ungar, dar si despre asezarile si oamenii din aceasta zona.

Unul dintre acesti calatori temerari zaboveste mai mult asupra descrierii Portilor de Fier. Este vorba despre baroana Aloyse de Carlowitz, care la 1856, in drumul sau spre Romania, a calatorit pe Dunare, trecand prin Cazane cu o barca cu vasle. O femeie curajoasa, care a indraznit sa infrunte primejdii pe care multi barbati le evitau, parcurgand defileul Dunarii cu caleasca, pe drumul taiat in stanca de-a lungul fluviului. Redam pe scurt aceasta descriere.
Atunci cand nivelul apelor este foarte ridicat, povesteste baroana, se vad nave incarcate ce se incumeta sa strapunga acest defileu ingrozitor, pentru a evita cheltuielile mari ale transportului pe uscat.

Citeste si:

VAPOARE TRACTATE DE LOCOMOTIVA. Exista insa si un alt mijloc de trecere: prin canalul natural de pe malul sarbesc. Dar acesta nu este practicabil decat pentru slepurile care nu intra adanc sub apa. Si tot pe aici se intorc ambarcatiunile, fiindca este imposibil sa urci in susul apei prin defileul Portilor de Fier. Chiar si pe acest canal insa, drumul nu este lipsit de pericole, deoarece pana si cea mai mica ambarcatiune este trasa de sase, uneori chiar de opt boi (ulterior, pe mal avea sa fie construita o cale ferata, vapoarele fiind trase pe portiunea in care acestea nu mai puteau inainta singure de o locomotiva cu aburi - n. r.).

""ARUNCATI STANCILE IN AER!"". In 1737, cand au fost obligati sa ridice asediul asupra Vidinului, austriecii au vrut sa intoarca prin canal navele de razboi. In urma ploilor lungi si din cale afara de abundente, apa Dunarii se inaltase extraordinar. Dar in ciuda acestor imprejurari favorabile si cu tot ajutorul mai multor mii de cai si boi, a fost imposibil navelor incarcate cu echipamentul necesar pentru bombardament sa inainteze. Din cauza greutatii, navele nu au putut fi nici macar urnite din loc. Atunci, ca sa nu cada in mainile turcilor, care inaintau amenintator, austriecii au hotarat sa scufunde incarcatura in apele Dunarii.

DINAMITARI INEFICIENTE. Pentru a usura accesul navelor prin Portile de Fier, austriecii au incercat in cateva randuri sa arunce stancile in aer, dinamitandu-le. Operatiunea s-a dovedit insa pe cat de costisitoare, pe atat de ineficienta, numarul stancilor fiind atat de mare, incat cu 100 in plus sau in minus nu era nici o diferenta. Curand, ei au renuntat la aceste planuri.

LEGENDA