"Colivie, caut prizonier!"

Editia a 16-a a Festivalului National de Teatru care se deschide maine in Bucuresti gazduieste anul acesta doua premiere, una dintre ele fiind cea a spectacolului "Neintelegerea" montat de Felix Alexa la Teatrul National din Bucuresti.
Incomunicarea, vina, absurdul vinovatiei, apasarea chinuitoare a mortii, spatiul gol si angoasant, kafkiana "colivie care-si cauta prizonier" sunt liniile intre care se intinde reteaua de sensuri ale spectacolului de la Nationalul bucurestean, asa cum se vor ele redimensionate astazi. Un fiu se intoarce acasa dupa douazeci de ani, iar mama si sora nu-l recunosc. Sau nu vor sa-l recunoasca. (Atat regia, cat si interpretarea speculeaza aceasta posibilitate.) si-l omoara, din "neintelegere", asa cum au procedat cu toti calatorii care s-au perindat pe la han. Dincolo de justificarea materiala a crimelor, bani pentru a-si implini visul grotesc-contrastant cu existenta lor, o casa la malul marii, regia accentueaza adevarata motivatie a actelor savarsite: vina mostenita, vina absurda, care le va duce tocmai catre uciderea fiului-frate. Crimele de pana la sosirea lui Jan au existat pentru a putea fi comisa aceasta din urma, si nu invers.
Spatiul, asa cum este gandit de Felix Alexa si scenografa Diana Ruxandra Ion, are o importanta uriasa in iconomia piesei. Un loc gol, rece, intunecat si sangeriu, redesenat in permanenta de fiecare situatie de lumina care scoate in evidenta detalii si creeaza imagini aproape fotografice. Si la fel ca-ntr-o poveste sud-americana, "fotografia" goleste imaginea de suflet. Justificarea regizorala exista cu siguranta in insasi structura personajelor: doua fiinte, fiica si mama, care si-au golit treptat lumea dinlauntru si lumea din afara, prin crime nesfarsite, obositoare, visand la casa insorita de la malul marii. Montarea de la National subliniaza, prin felul in care este conceputa scenografia, tocmai absurdul unei lumi ca o capcana, ca o colivie uriasa in care pasarea nevinovata a devenit animal de prada si ucide sperand ca va gasi lumina.
Distribuind-o pe Irina Movila in rolul Martei, sora care ucide cu sange rece, regizorul a dus montarea pe un teren oarecum fragil, intrucat forta actoriceasca a actritei este adesea greu de contrabalansat de partenerii de scena si dezechilibrul devine vizibil. Si daca in cuplul mama - fiica, Mariana Mihut - Irina Movila, tensiunile si tacerile se acumuleaza treptat, lipsite de patetism, nu acelasi lucru se poate spune despre scenele in care apar si ceilalti protagonisti. Un Mihai Calin in rolul fiului Jan, care pare transplantat in textul lui Camus dintr-o piesa romantica. (Bine gandita regizoral este intrarea in scena a lui Jan, situatia de lumina ii anticipeaza sfarsitul, trupul ii este descompus si transformat intr-o umbra.) Cu o dulceata adolescentina si cu fraze rostite pe jumatate, nu se regaseste deloc printre vinile absurde ale teatrului existentialist. Cu atat mai putin isi afla locul Lamia Beligan, in rolul sotiei celui intors sa-si redescopere familia. Prin frazari si gesturi patetice, actrita forteaza acolo unde nu este cazul si scena aluneca spre dramatisme nejustificate. Textul lui Camus, cel care enunta curajoasa teorie a mortii tragediei, odata cu moartea lui Iisus pe cruce, se doreste, in montarea lui Felix Alexa, o revalorizare tocmai a valentelor tragice ale piesei, pe fondul lipsei de prea des vehiculatei lipse de comunicare a lumii contemporane.
Teatrul National I.L.Caragiale, Bucuresti * "Neintelegerea" * Albert Camus * regia Felix Alexa * scenografia Diana Ruxandra Ion * Cu: Irina Movila, Mariana Mihut, Lamia Beligan, Mihai Calin, Matei Alexandru

---

Despre autor: