Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor din Romania organizeaza, azi, pichetarea Parlamentului Romaniei, pentru a atrage atentia parlamentarilor, partidelor lor, asupra nevoii imperioase de masuri privind protejarea familiilor de pensionari
Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor din Romania organizeaza, azi, pichetarea Parlamentului Romaniei, pentru a atrage atentia parlamentarilor, partidelor lor, asupra nevoii imperioase de masuri privind protejarea familiilor de pensionari care sunt in situatia de fi aruncati in strada de proprietarii caselor nationalizate in perioada comunista. "Familii de pensionari, trecuti de 70 ani, cu profesii diferite (profesori, economisti, muncitori, functionari, medici, ingineri), dar toate cu pensii mici sau foarte mici (din cei 4,6 milioane de pensionari de asigurari sociale de stat, 3,2 milioane au in prezent pensii mai mici de 3,5 milioane lei) si chiar cu doua pensii, aceste familii abia pot sa-si asigure un trai de subzistenta. De unde sa aiba acesti batrani bani sa cumpere un apartament sau sa plateasca imensele chirii ale pietii? Bancile, se stie, nu acorda credite persoanelor trecute de 60 ani. Actionand in conformitate cu rolul pe care si 1-a asumat, acela de a apara pensionarii, federatia noastra incearca de cativa ani sa determine guvernantii sa-i protejeze pe cei aflati in situatia despre care facem vorbire", se arata in comunicatul FNSP. Hotarand si legiferand retrocedarea imobilelor care au fost nationalizate in urma cu o jumatate de secol, guvernele Romaniei de dupa 1989 nu au avut in vedere includerea in lege si a unei dispozitii pentru protejarea, in special a batranilor care locuiesc in asemenea imobile, cu repartitii primite de la stat, considera FNSP. Pensionarii reamintesc ca cei care redobandesc imobilele care au fost nationalizate - cei mai multi dintre ei proprietari si de apartamente in blocurile construite de statul roman si cu contributia acelora care in prezent "traiesc o cumplita drama - le vand imediat, iar chiriasii sunt aruncati in strada, in temeiul legilor amintite". In mod concret, federatia a cerut si cere ca pensionarii, cel putin cei cu varste de peste 70 ani, sa fie lasati sa locuiasca, in foarte putinii ani pe care ii mai au pana la sfarsitul inevitabil, in imobilele in care au trait toata viata, sau statul sa le asigure alte locuinte corespunzatoare.
Despre autor: