Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) a anuntat ca, incepand cu 11 noiembrie, se scumpesc gazele cu aproximativ 8,5%, un metru cub urmand sa coste circa 1,0850 lei noi, desi institutia anuntase, cu numai cinci
Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) a anuntat ca, incepand cu 11 noiembrie, se scumpesc gazele cu aproximativ 8,5%, un metru cub urmand sa coste circa 1,0850 lei noi, desi institutia anuntase, cu numai cinci saptamani inainte, ca preturile finale reglementate la gaze urmau sa ramana nemodificate pana la sfarsitul acestui an. ANRGN a explicat, intr-un comunicat de presa, ca aceasta majorare neplanificata a fost aprobata din cauza scumpirii gazelor din productia interna, pe fondul divergentelor intre producatori si distribuitori. Practic, "artizanul" scumpirii gazelor este compania Petrom-OMV, al carei presedinte este austriacul Wolfgang Ruttenstorfer (foto).
Pretul pe care il plateste romanul pe gazele naturale este format din mai multe componente (precum tarifele de transport, distributie si inmagazinare, impozitul pe gaze), cea mai importanta componenta fiind reprezentata de costul de achizitie al gazelor. De fapt, distribuitorii de gaze (precum Distrigaz-Sud sau E.On Gaz Romania) asigura doua servicii in prezent: de distributie (adica de transport al gazelor pe conducte pana la intrarea in case) si de furnizare (adica de livrare efectiva a gazelor). Pentru a avea ce sa livreze, distributiile cumpara acest gaz, de la mai multi furnizori. Circa 70% din gazele achizitionate de distributii provin din productia interna, iar restul din import. Importul este asigurat dintr-o singura sursa, Federatia Rusa, de la concernul Gazprom, prin mai multe companii mixte ale Gazprom cu firme germane sau chiar romane. Gazul importat este achizitionat la pretul international, care tine cont de pretul mondial al titeiului, cu un decalaj de 6 - 9 luni. De cateva saptamani, pretul mondial al titeiului scade incontinuu, ajungand sub 58 dolari/baril, dupa ce in vara atinsese 78,4 dolari/baril. Ceea ce inseamna ca pretul de import al gazelor daca nu scade, ar trebui sa ramana cel putin la acelasi nivel.
In aceste conditii, singurul motiv pentru care creste pretul pe care romanii trebuie sa-l plateasca pentru gaze (cand toate celelalte costuri raman aproximativ neschimbate) este pretul gazelor din productia interna. In Romania exista doi mari producatori de gaze, care produc aproximativ egal: Romgaz (companie detinuta 100% de stat) si Petrom-OMV (companie al carei actionar majoritar, cu 51% din capital, este grupul austriac OMV). Romgaz fiind companie de stat face numai ceea ce i se spune de la Ministerul Economiei (administratorul companiei din partea statului). Astfel, singurul care putea crea probleme in privinta majorarilor de pret era Petrom.
Austriecii se lacomesc pe resursele Romaniei
ANRGN a aratat ca recalcularea preturilor a avut loc pentru ca nu au fost solutionate divergentele intre producatorii si distribuitorii de gaze naturale, legate de pretul de achizitie a gazelor. "Pe parcursul celor cateva zile cu temperaturi scazute din luna octombrie, Dispeceratul National de Gaze Naturale a informat ANRGN despre scaderea semnificativa a presiunilor in sistemul national de transport, de natura a afecta siguranta in functionare si continuitatea in livrarea gazelor naturale, determinate de lipsa contractelor de aprovizionare si, pe cale de consecinta, a cantitatilor de gaze naturale necesare pentru acoperirea consumului, in special din sectorul rezidential", se arata intr-un comunicat al Autoritatii. Recalcularea preturilor finale la consumatori este o masura menita sa permita incheierea acestor contracte. "ANRGN se afla in situatia de a nu putea respecta decizia initiala de mentinere a preturilor la consumator in trimestrul al patrulea 2006, dar, avand in vedere situatia creata, considera preferabila securitatea alimentarii consumatorilor cu gaze, chiar daca la un pret mai mare, decat sa mentina un pret scazut al gazelor naturale, dar fara a avea siguranta furnizarii acestora", se mai arata in comunicat. Mai exact, divergentele dintre producatori si distribuitorii de gaze au aparut in urma cu cateva luni. ANRGN a afirmat, in luna septembrie, ca producatorii interni de gaze naturale, in special Petrom-OMV, impun principalilor distribuitori preturi cu 15-20 dolari/1000 mc peste nivelul calculat de ANRGN pentru productia interna. Operatorii de distributie au anuntat ca, in perioada august - septembrie, Petrom-OMV a intrerupt sau limitat livrarea gazelor naturale catre companiile care nu au acceptat majorarea pretului. De aici si problemele aparute in retelele de transport, care, practic, nu mai aveau ce sa transporte. Pe de o parte Petrom-OMV nu a mai vrut sa livreze gaze la pretul stabilit de ANRGN, de 330 lei/1000 mc, iar distributiile nu au vrut sa achizitioneze gaze la un pret mai mare decat cel stabilit de ANRGN, intrucat pretul final platit de consumatori era "batut in cuie". Ceea ce ar fi insemnat ca distributiile sa cumpere mai scump si vanda mai ieftin. Adica faliment curat! De remarcat, cele doua mari distributii de gaze din tara sunt privatizate, una cu Gaz de France (Distrigaz Sud), iar cealalta cu E.ON/Ruhrgas (E.ON Gaz Romania, fosta Distrigaz Nord).
Practic, ANRGN s-a aflat "intre ciocan si nicovala", adica intre obligatia de a proteja consumatorul (fata de cresteri de preturi) si cea de a proteja investitiile distributiilor. Mai mult, cei doi colosi, german si francez, ar fi putut actiona statul roman in judecata si ar fi si castigat, nu numai o majorare de pret, ci si daune, pe care le-ar fi platit tot contribuabilii romani.
Legislatie proasta
Cert este ca ANRGN, pentru a asigura securitatea in aprovizionarea cu gaze a hotarat, de urgenta, sa creasca pretul de achizitionare a gazelor din productia interna (realizata de Petrom-OMV si Romgaz) de catre distributii la 397,5 lei/1000 mc (circa 143 dolari/1000 mc). Practic, Petrom-OMV a profitat de legislatia din Romania, care prevede ca pentru consumatorii finali preturile sunt stabilite de catre ANRG, iar pentru consumatorii eligibili (companii care au mari consumuri sau companii care cumpara foarte mult gaz) preturile se negociaza. Pentru Petrom-OMV, care nu livreaza direct consumatorilor captivi, distributiile sunt mari consumatori, adica sunt consumatori eligibili, chiar daca distributiile, la randul lor, livreaza gazele catre populatie. In aceste conditii, Petrom-OMV a inceput sa negocieze pretul de vanzare a gazelor. Mai departe era problema distributiilor cum isi recupereaza costurile suplimentare determinate de cresterea pretul de achizitie al gazelor. In plus, patronul Petrom, grupul OMV, a cautat sa-si maximizeze profitul. Daca a platit statului roman, pentru achizitionarea a 51% din actiuni, circa 670 milioane de euro, nu inseamna ca nu vrea sa-si amortizeze cheltuiala cat mai curand. Petrom obtine doua mari produse: petrol si gaze. Daca din petrol, pe undeva, ne-am obisnuit ca OMV sa obtina profituri mari, a venit si randul gazului sa "bage bani" in buzunarele austriecilor. De remarcat, statul roman mai detine circa 33% din actiunile Petrom-OMV, ceea ce inseamna ca o suma mult mai mica decat pentru OMV intra in vistieria tarii din profiturile companiei nationale de petrol si gaze.
Aranjamentul din 1997
De fapt, problemele cu care se confrunta romanii pornesc din 1997, cand s-a infiintat Societatea nationala a Petrolului (SNP) Petrom, careia i s-au acordat concesiunile pe toate zacamintele de petrol si gaze pe care le exploata fosta Regie Petrom. Adica mai toate din tara. In plus, la privatizarea Petrom, i s-au lasat companiei toate concesiunile pe care le avea. In acest mod, OMV a "pus" mana pe aproape toate zacamintele de titei din tara. Avand in vedere ca Petrom-OMV produce circa 6 miliarde mc de gaze anual (jumatate din cantitatea produsa in tara) se poate spune ca are o pozitie dominanta pe piata. Adica poate sa faca ceea ce doreste pe piata gazelor din Romania. Mai ales ca Romgaz nu face decat ce-i spune Ministerul Economiei. In aceste conditii, Consiliul Concurentei ar trebui sa ia in calcul o analiza asupra situatiei existente pe piata interna a gazelor, pentru ca OMV sa nu-si mai "faca de cap". In aceste conditii se poate trage o singura concluzie: bine ca nu exista retele de transport al gazelor peste hotare, ca OMV s-ar fi apucat sa exporte gazul din Romania in toata Europa!
Preturi la gaze in Europa
La inceputul anului a avut loc prima incercare a Rusiei de a arata "cine-i seful". Practic, toata Europa, care depinde de gazele rusesti, a "tremurat" de frig in casa. Si asta pentru ca Moscova nu s-a mai inteles cu Kievul (principalul transportator al gazelor furnizate de Gazprom) si nu a mai livrate gaze Ucrainei. Dar asta a insemnat ca nici Europa nu a mai primit gaze. Nici la capitolul import Romania nu sta bine, la inceputul anului platind cel mai mare pret din Europa.
Slovacii au ieftinit gazul!
Premierul slovac, Robert Fico, a anuntat ca pretul gazelor naturale va fi redus cu 3%, transmite NewsIn. SPP, principala companie distribuitoare de gaze naturale din Slovacia, a propus o scadere cu 3% a pretului pe piata interna, in scopul reducerii presiunilor inflationiste. Premierul a declarat ca SPP a propus reducerea pretului gazelor naturale destinate consumului intern cu aproximativ 3,07%, in 2007. "Dupa ani intregi de majorari nejustificate a pretului gazelor naturale, aceasta masura reprezinta primul pas in calea stabilizarii preturilor", a apreciat Fico. Preturile ridicate ale energiei la nivel global au contribuit la majorarea inflatiei in Slovacia, care atingea nivelul de 4,5%, in septembrie, desi indicatorul preturilor petrolului a scazut cu aproximativ 25%, de la jumatatea lunii iulie. Guvernul de stanga, condus de Robert Fico, care a castigat alegerile in iunie, preluand puterea de la coalitia de centru-dreapta, a promis ca va lua masuri de protectie a paturilor sociale sarace impotriva costurilor in crestere ale energiei si a facut o serie de presiuni asupra companiilor din domeniul energiei, in ultimele luni. Compania slovaca SPP este condusa de un consortiu format din Gaz de France si compania germana E.ON/Ruhrgas, prin intermediul unui pachet de actiuni in valoare de 49% si prin drepturi de management. Statul slovac detine 51% din pachetul de actiuni al SPP. SPP a majorat pretul gazelor naturale pentru consumul intern cu 4,3%, din noiembrie, cu mult mai putin comparativ cu cererea initiala a companiei, de 15%. Banca Centrala a Slovaciei estimeaza ca media inflatiei va fi de aproximativ 2,5%, in primavara anului 2008, moment in care Slovacia urmeaza sa fie evaluata, in scopul aderarii la zona euro, in 2009. In zona euro inflatia trebuie sa fie de cel mult 2%. Banca Centrala a Slovaciei a luat masuri speciale, anul acesta, pentru a limita presiunile inflationiste, provocate de costurile energiei si de ritmul accelerat de crestere economica.
Scumpire de dragul inflatiei
Rata inflatiei din acest an "risca" sa coboare sub 4%, ceea ce a determinat autoritatile sa ia decizia majorarii tarifelor la gaze naturale, pentru a prelua o parte din presiunile inflationiste din 2007, a declarat, luni, presedintele Traian Basescu. "Nivelul inflatiei din 2006 nu trebuie sa fie mai mic decat cel din 2007, pentru a nu avea o inversare de trend. Inflatia risca sa scada sub 4% in acest an si am decis sa facem in noiembrie o majorare a pretului gazelor, ceea ce era programat pentru 2007, sa luam astfel o parte din povara asupra inflatiei pe anul viitor", a explicat Basescu. La randul sau si premierul Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ca decizia de majorare a pretului la gaze in noiembrie a fost adoptata dupa ce Banca Nationala a Romaniei a atras atentia ca supraperformanta in reducerea inflatiei in acest an ar putea duce la cresterea inflatiei in anul 2007. "Pentru a nu avea un rezultat foarte bun in 2006 si in 2007 inflatia sa fie mai mare, am discutat cu autoritatea de reglementare. Banca Nationala a Romaniei a atras atentia", a spus Tariceanu. Tinta de inflatie stabilita de BNR pentru acest an este de 5% plus/minus un punct, iar pentru 2007 de 4% plus/minus un punct procentual. Totodata, banca centrala a anuntat ca obiectiv pentru 2008 incadrarea inflatiei in intervalul de variatie 2,8% - 4,8%. Premierul a amintit ca rata inflatiei era prognozata la inceputul anului la peste 6%, dar s-a redus dupa primele noua luni la circa 5,5%. De altfel, analistii economici au apreciat ca decizia de majorare a tarifelor la gaze naturale in luna noiembrie, contrar calendarului privind evolutia preturilor administrate, a fost adoptata dupa consultari cu banca centrala.
Nu e UE de vina
Pe de alta parte, primul ministru a afirmat ca este incorect sa se faca o legatura intre aderarea la Uniunea Europeana si scumpirea gazelor in Romania, intrucat preturile gazelor naturale sunt mari la nivel international.
De remarcat, conform angajamentelor asumate de Romania prin negocierile de aderare la UE, ar fi trebuit ca la sfarsitul acestui an preturile la gaze sa fie comparabile cu cele din Europa. Totusi, efortul financiar ar fi fost insuportabil pentru romani, asa ca s-a obtinut o amanare de circa doi ani pentru alinierea preturilor gazelor din productia interna. Ceea ce s-a "tradus" prin majorarea pretului cu 25 dolari/1000 mc/an. Cum leul s-a intarit fata de dolar, cei 330 lei/1000 mc aprobati de ANRC (care insemnau aproximativ 110 dolari/1000 mc) au ajuns sa reprezinte circa 125 dolari/1000 mc. Totusi, mult sun 143 dolari/1000 mc, cat a cerut si obtinut (de nevoie!) Petrom-OMV.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca afirmatiile presedintelui Traian Basescu despre motivele care au dus la marirea pretului la gaze naturale nu vor tine de cald romanilor si dovedesc un cinism social "fara margini", transmite Mediafax. "Presedintele Traian Basescu da dovada de un cinism social fara margini si de o ignoranta crasa in domeniul economic atunci cand incearca sa le explice romanilor de ce trebuie sa plateasca mai mult pentru gazele naturale. Explicatiile despre inflatie nu le vor tine de cald romanilor in iarna care tocmai a inceput", a tinut sa puncteze Geoana. Liderul PSD uita insa ca formatiunea sa este cea care ne-a blagoslovit cu contractul de vanzare a companiei Petrom, contract tinut la secret.
Motiune cu tupeu de la PSD
PSD va depune, la Camera Deputatilor, o motiune simpla pe tema cresterilor de preturi la gazele naturale si energia electrica, pe care le considera nejustificate, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, deputatul PSD Iulian Iancu (foto), presedintele Comisiei de Industrii a Camerei, informeaza Mediafax. Potrivit lui Iancu, directorul general al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), Gabriel Sarbu, a intervenit nelegal intr-o problema intre operatorii de distributie a gazelor naturale, majorand tarifele pe motiv ca sunt neintelegeri intre operatori. El a spus ca, potrivit legii, operatorii aveau obligatia asigurarii distributiei gazelor naturale si, daca nu se achitau de aceasta obligatie, ANRGN trebuia sa-i sanctioneze sau sa le ridice licenta. Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a anuntat, de asemenea, cresteri de tarife, ceea ce va declansa si majorarea preturilor la produsele alimentare, a spus Iancu, fost secretar de stat in Ministerul Economiei in guvernarea PSD.
El a aratat ca PSD va depune o motiune simpla, prin care solicita stoparea cresterii preturilor la gaze naturale si energie electrica. Potrivit lui Iancu, Romania plateste cel mai mare pret din Europa la gazele naturale.
Privatizarea Petrom "la secret"
De remarcat, Petrom s-a privatizat in timpul guvernarii PSD. Mai mult, avand in vedere multimea de controverse legate de prevederile acestui contract, s-a cerut, de catre societatea civila, dar si de catre unii parlamentari, sa fie prezentat contractul de privatizare. Problema care apare in permanenta atunci cand e vorba de "instrainarea" averii statului este "confidentialitatea". Desi se privatizeaza societati in care fiecare roman, prin diverse ministere, este actionar, replica favorita a autoritatilor este ca prevederile contractuale nu sunt publice. Cum "statul" reprezinta fiecare cetatean in parte, inseamna ca un roman are secrete fata de el insusi! In plus, atunci cand nu sunt dezvaluite conditiile, fiecare se gandeste ca acel contract are prevederi daca nu incorecte, macar imorale. Ministrul Economiei, Codrut Seres, a declarat, la un moment dat, ca va discuta cu partea austriaca desecretizarea contractului de privatizare a Petrom. Raspunsul OMV a fost ca este total de acord, cu un "mic" amendament: sa aiba loc o data cu desecretizarea tuturor contractelor de privatizare incheiate de statul roman! (D.I.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.